Ana Mardare, de la Vocea României, la 7 luni după ce a fost operată pe creier. Artista a acordat un interviu în care a vorbit despre starea ei de acum.
Ana Mardare de la Vocea României a fost operată pe creier la sfârșitul anului trecut. A avut o tumoră de 7 centimetri, iar acum, artista se pregătește să revină pe scenă.
Ana Mardare a acordat un interviu pentru emisiunea "Agenția VIP", de la Antena Stars.
”Sunt bine, sănătoasă. Este primul concert după operație. Concertul are loc pe 9 iunie. Abia aștept să cânt. M-am culcat și nu m-am mai trezit. Iubitul meu a sunat la salvare. M-au luat și m-au dus la spital. Le-au zis părinților că s-ar putea să ies cu sechele după operație. Nu garantau. Am avut o tumoră pe creier care a fost operabilă și a fost benignă. Nu puteam să vorbesc, să mă mișc, mi-am revenit mai greu. Vreau să-i sfătuiesc pe telespectatori să se ducă la doctor la orice îi deranjează”, a declarat Ana Mardare la Antena Stars.