Înainte ca pandemia de COVID-19 să anuleze toate spectacolele și festivalurile mari, Andi Moisescu acceptase propunerea organizatorilor de la UNTOLD de a mixa muzică pe scena festivalului.

Andi Moisescu a câștigat primii bani ca DJ. ”La 17 ani am început să pun muzică în discoteci”
Andi, pe post de DJ

Acum trebuie să așteptăm să ne reîntoarcem la normalitate, ca să se poată reface UNTOLD. Este deja agreată o astfel de colaborare. Sigur că o să mă duc către o scenă care cred eu că mi se potrivește mai bine, respectiv spre Nostalgia. Nici nu mă gândesc că m-ați crede dacă m-aș apuca astăzi să pun numai muzică trap. O să mă credeți când o să pun muzica ce se vede pe fața mea, findcă eu o trăiesc.

Andi Moisescu:
Andi Moisescu a câștigat primii bani ca DJ. ”La 17 ani am început să pun muzică în discoteci”

Deși nu-l caracterizează stilul muzical din ultimii ani, realizatorul emisiunii ”Apropo TV” recunoaște că au fost situații în care a trebuit să se conformeze cerințelor publicului și să pună o muzică total diferită de ceea ce avea el în repertoriu.

Ales Bialiațki, câștigătorul Premiului Nobel pentru Pace, interviu pentru Libertatea în 2021: „Dacă vrei schimbarea, trebuie să fii dispus să te sacrifici pentru ea”
Recomandări
Ales Bialiațki, câștigătorul Premiului Nobel pentru Pace, interviu pentru Libertatea în 2021: „Dacă vrei schimbarea, trebuie să fii dispus să te sacrifici pentru ea”

”Am avut un party la Miercurea Ciuc, un oraș de care eu sunt foarte atașat, pentru că am făcut patinaj viteză când eram copil și acolo era singurul loc unde puteam să ne antrenăm serios, unde exista o pistă olimpică. La Miercurea Ciuc petreceam câte două luni și jumătate în fiecare an, deci e un fel de a doua mea casă. Acum ceva vreme, înainte de pandemie, am fost invitat de niște prieteni care dețin un club acolo să vin să fac o petrecere. Erau numai tineri în club, 18-19 ani. Când am văzut publicul, am zis că nu pot să pun doar muzică de-a mea, ci trebuie să mă duc în zona lor. Când am pus prima piesă de trap, «s-a rupt» clubul în acel moment”, a mai povestit, amuzat, Andi Moisescu.

În liceu, punea muzică la petreceri

Pasiunea lui Andi Moisescu a început în liceu, la petrecerile cu prietenii, a continuat apoi la radio și a revenit în ultimii ani, când prietenii l-au rugat să întrețină atmosfera la diverse petreceri, de dragul vremurilor trecute.

”În liceu am început să pun muzică pe la petreceri, iar după aceea, după Revoluție, pentru că pe mine Revoluția m-a prins în clasa a XI-a, am și intrat la primul post de radio care a emis atunci: Uni-Fun Radio. A început să emită pe 11 ianuarie 1990. La 17 ani am intrat la radio și, în același timp, am început să pun și muzică în discoteci, așa se chemau pe vremea aia. Așa am câștigat primii bani.”

Ei sunt tinerii români uciși de ruși în războiul din Ucraina. „E greu să vorbești la trecut despre o persoană care iubea atât de mult viața”
Recomandări
Ei sunt tinerii români uciși de ruși în războiul din Ucraina. „E greu să vorbești la trecut despre o persoană care iubea atât de mult viața”
_C1K0121_resizeIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 9
Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Răsturnare totală de situație. Anamaria Prodan, dezvăluire șoc despre scandalul oribil cu Reghecampf
GSP.RO
Răsturnare totală de situație. Anamaria Prodan, dezvăluire șoc despre scandalul oribil cu Reghecampf
S-A AFLAT ACUM! Ce le face Visarion Alexa enoriașelor bătrâne. Vecinii femeilor au decis să rupă tăcerea
Playtech.ro
S-A AFLAT ACUM! Ce le face Visarion Alexa enoriașelor bătrâne. Vecinii femeilor au decis să rupă tăcerea
Apariție stranie la parastasul Ionelei Prodan! Cine este 'Regina Întunericului' și ce a făcut cu Anamaria Prodan în cimitir
Viva.ro
Apariție stranie la parastasul Ionelei Prodan! Cine este 'Regina Întunericului' și ce a făcut cu Anamaria Prodan în cimitir
Fetiţa născută prematur la Polizu ar fi fost aruncată de medic la gunoi "pentru a nu mai ocupa loc în incubator". O asistentă a salvat-o
Observatornews.ro
Fetiţa născută prematur la Polizu ar fi fost aruncată de medic la gunoi "pentru a nu mai ocupa loc în incubator". O asistentă a salvat-o
Cine era polițista din Cernăuți care a fost împușcată în cap, în timp ce aresta un pedofil
Știrileprotv.ro
Cine era polițista din Cernăuți care a fost împușcată în cap, în timp ce aresta un pedofil
Văduva lui Leo Iorga și-a refăcut viața la trei ani de la moartea lui. Noul iubit a fost coleg cu regretatul artist. „Ne-am cunoscut tot prin prisma soțului meu”
FANATIK.RO
Văduva lui Leo Iorga și-a refăcut viața la trei ani de la moartea lui. Noul iubit a fost coleg cu regretatul artist. „Ne-am cunoscut tot prin prisma soțului meu”
Ce li s-a întâmplat unor bucureşteni după ce s-au dus în zona etnicilor maghiari! "Ne-am speriat, am fost avertizaţi. Lumea asta ne-a spus". Uluit, unul dintre ei a spus ce s-a petrecut
Orangesport.ro
Ce li s-a întâmplat unor bucureşteni după ce s-au dus în zona etnicilor maghiari! "Ne-am speriat, am fost avertizaţi. Lumea asta ne-a spus". Uluit, unul dintre ei a spus ce s-a petrecut
Horoscop 7 octombrie 2022. Fecioarele ar fi foarte bine să se concentreze pe semnele de întrebare pe care le au în legătură cu sănătatea
HOROSCOP
Horoscop 7 octombrie 2022. Fecioarele ar fi foarte bine să se concentreze pe semnele de întrebare pe care le au în legătură cu sănătatea
Riscurile autodiagnosticării pe internet: Același simptom poate să apară în 5 boli diferite
PUBLICITATE
Riscurile autodiagnosticării pe internet: Același simptom poate să apară în 5 boli diferite