Tunelul Robești, excavat complet pe ambele galerii

Directorul general al CNAIR, Cristian Pistol, a anunțat că a fost străpunsă și a doua galerie a tunelului Robești, parte din Secțiunea 2 Boița – Cornetu a Autostrăzii Sibiu–Pitești (A1).

Amintim că prima galerie a tunelului, cu o lungime de 900 de metri pe sensul Pitești-Sibiu, a fost străpunsă pe 5 mai 2026. În acel moment, mai rămăsese de excavat doar 113 metri din galeria a doua, aferentă sensului Sibiu-Pitești.

Acum, cu ambele galerii complet excavate, echipele de lucru au început deja instalarea cămășuielii interioare, un strat esențial de beton armat care va asigura rezistența și etanșeitatea tunelului.

Tunelul Robești este situat în județul Vâlcea, în zona localității Câineni.

Progres semnificativ pe Secțiunea 2 Boița-Cornetu

Secțiunea 2, care se întinde pe 31,33 kilometri între Boița și Cornetu, este considerată cea mai complexă din punct de vedere tehnic. Aceasta include șapte tuneluri cu o lungime totală de aproximativ 5 kilometri, precum și 24 de poduri și viaducte ce însumează 11 kilometri. Toate tunelurile sunt construite utilizând Noua Metodă Austriacă de Tunneling (NATM), o tehnologie avansată adaptată condițiilor geologice dificile din Munții Carpați.

Contractul pentru Secțiunea 2 Boița-Cornetu, în valoare de 4,25 miliarde lei fără TVA, este finanțat prin Programul Transport 2021-2027. Lucrările au demarat în vara anului 2023, iar termenul de finalizare este prevăzut pentru 2028.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.