Cătălin Netcu, fost ofițer SRI și CEO al SSG Group, devine Head of Security la PRO TV. El va gestiona riscurile, securitatea sediilor și continuitatea operațiunilor companiei.
Cuprins:
Pro TV introduce o poziție strategică: Cătălin Netcu, numit Head of Security, va coordona securitatea operațională și digitală a companiei.
Potrivit unui comunicat citat de Pagina de Media, Netcu va superviza strategia de securitate, având responsabilități precum protejarea angajaților, activelor și infrastructurii digitale ale televiziunii.
Noul post are ca scop gestionarea integrată a mai multor domenii-cheie: securitatea sediului central, a studiourilor și spațiilor de producție, coordonarea procedurilor pentru filmări și transmisiuni live, prevenirea incidentelor și răspunsul rapid în situații de criză.
De asemenea, rolul include gestionarea riscurilor prin identificarea vulnerabilităților și implementarea de măsuri pentru continuitatea operațiunilor în condiții neprevăzute.
Cătălin Netcu aduce cu sine o experiență vastă, acumulată în peste două decenii de activitate în securitate și managementul riscurilor.
Între 2006 și 2012, a activat în cadrul Serviciului Român de Informații ca și comandant al unității de parașutiști antitero.
Ulterior, a trecut în sectorul privat, colaborând cu companii precum OMV (9 ani), Emerson (3 ani), ASIS (4 ani) și SSG Group (2 ani).
Cătălin Netcu a vorbit despre funcția pe care o va ocupa la postul TV și despre activitatea din cadrul departamentului său.
„Sunt onorat să mă alătur echipei PRO TV şi să contribui la dezvoltarea unei culturi organizaţionale bazate pe siguranţă, prevenţie şi reacţie rapidă”, a declarat Netcu, citat de Pagina de Media.
Noua poziție nu va transforma experiența de lucru într-una rigidă, subliniază PRO TV. Obiectivul principal este de a aduce mai multă claritate și coerență în procesele interne, astfel încât activitatea să se desfășoare într-un cadru sigur și previzibil, mai relatează sursa citată mai sus.
Grupul care deține Pro TV a anunțat schimbări încă de la începutul acestui an, după anunțul privind închiderea emisiunii lui Cătălin Măruță.
Omega 13.05.2026, 00:40
S-a dus acolo ca să fie împreună cu colegii
mixmen100 13.05.2026, 17:32
Sa-i duca pe noi culmi si progres
tiparul 13.05.2026, 18:23
Cum de au angajat un batran sef al securitatii lor? Adica ăia l au pensionat ca nu mai putea munci si fraierii de la Protv il angajeaza ca bun?😄
MAutorngt1 14.05.2026, 09:49
Desigur, securitatea nu a disparut dupa 1989, ea este bineanteles, integrata, de toti cei din pcr, militie, etc…, prin toate, (“pretutindeni, peste tot” – “vezde” se pronunta cuvantul rusesc, de unde vine linia ce ii ghideaza pe acesti securisti). Sunt infiltrati peste tot, printre oameni, si primesc sinecure de pe unde sunt infiltrati.