Bogdan Drăcea se visa avocat, dar a schimbat traseul spre stand-up: „M-a lăsat să-mi fac damblaua”

Și-a dorit să ajungă avocat după ce a văzut un serial celebru

– Puțină lume știe că ai terminat Dreptul…
– Am absolvit Facultatea de Drept. Nu îmi pare rău că până la urmă, de bine, de rău, am o diplomă. Mi-am ridicat diploma acum două luni. Deși am terminat facultatea acum patru ani sau poate chiar mai mult. 

– A fost greu? 
– Nu, eu am fost… De fapt, cumva a fost mai greu un pic, că eu am fost primul an în care nu s-a mai dat lucrarea de licență, s-a dat doar examen și s-a băgat în examen și materie din anii trecuți. Adică a fost examenul un pic mai complex, dar a fost grilă și a fost OK. 

– Voiai să devii avocat? 
– Da, da, fix asta. Mi se părea mie mișto că văzusem Suits (n.r. – serialul) și am zis că asta vreau să fac și cumva m-am și ferit de matematică toată viața, nu știam ce să fac și am zis că-l fac și în anul trei mi-am dat seama că nu vreau să-l mai fac. 

Era cam târziu să mai renunț, mă și apucasem de stand-up și am zis că aveam două variante: ori să o termin, ori să mă apuc de ASE. Că ASE-ul e 3 ani. Și am zis, bă, decât să mă apuc să mai pierd încă 2-3 ani aiurea, hai să o termin. Și am terminat-o, am lăsat-o acolo și mi-am luat diploma recent doar așa că am zis, bă, hai să o iau și eu că nu știi niciodată. A stat la facultate acolo și am plătit o taxă extra, că a stat mulți ani. Îți iau o taxă că ți-au ținut-o sau nu știu cum se numește exact, de depozitare sau ceva.

Cum a aterizat în stand-up

– Cum a început pasiunea ta pentru comedie? A început de mic sau mai târziu?
– Păi prima oară am văzut clipuri pe YouTube cu stand-up. Erau cu Micutzu și cu Costel la Improv și cumva mi-a plăcut mereu să mă uit și mai scriam eu așa chestii, dar nu mă gândeam că o să fac, și prin anul trei când a trebuit să mă transfer, că prima oară am intrat la Drept la Universitate, doar că pentru că n-am reușit să trec un examen, cumva picasem anul și ca să-l continui, a trebuit să mă mut la Titulescu.

Și m-am mutat acolo și nu mi-a mai păsat. Bă, dacă eu nu o termin pe aia, nu înseamnă nimic. Aia e de prestigiu și trebuie să o termin. Și atunci am zis, hai să încep să merg și eu la o seară de Open Mic și am mers. Am urcat o dată, am văzut cum e și mi-a plăcut. Eram fix în anul trei și am zis că o să urc așa și o termin doar să o am acolo, să fie mama fericită.  Bine, cumva, eu tot anul trei am muncit la o casă de avocatură, am stat un an acolo, am făcut practică. 

Dar m-apucasem și de stand-up, încă nu făceam bani, dar după ce am terminat facultatea și am lucrat și la Orange o perioadă, făceam și stand-up și mai luam niște bani de acolo. 

Ramses, motanul de la care s-a dezvoltat o asociație

– În prezent ce proiecte ai?
– Păi am stand-up, canalul meu de YouTube, unde am două formate, și mai avem „Săriți de pe fix” la televizor, mai urmează un proiect nou la ProTV, care e pe bază de stand-up și asociația, adică ăsta e cel mai important proiect pentru mine în momentul de față.

Asociația Ramses a plecat tot așa, a plecat pur din pasiune, pentru motanul meu Ramses, care a fost primul animal pe care l-am luat de pe stradă și care a murit și eu, cumva, tot timpul am făcut caritabile, am mai făcut tot felul de fapte OK pentru animale, doar că am zis să o duc la un alt nivel, și anume să fac eu asociația mea să strâng eu bani la un nivel la care se poate mai mult. 

Acum o să avem și o colaborare cu Florentin Păune și Teodor Abagiu, se numește „Mură-n gură”, e un show de stand-up. Noi avem în momentul de față un pic peste două luni de când ne-am dat drumul, în acele două luni pe lângă alte chestii pe care le-am făcut am avut două caritabile de stand-up pe care le-am organizat eu și la care am și participat și am strâns foarte mulți bani și acum și de la Păune, și de alți oameni care vor să facă tot felul de evenimente și își fac evenimente cu donație către asociația noastră și este show-ul lui Păune și al lui Abagiu.

– Crezi că ai avut mereu simțul umorului? Adică și când erai adolescent erai cel din grupul de prieteni care făcea glume? 
– Cred că am avut simțul umorului, nu cred că am fost eu mereu acela cel mai amuzant, dar am stat întotdeauna printre oameni amuzanți. Au fost colegii mei de bancă din școală și din liceu. Adică au fost oameni care… Nu poți să le duci glumele pe scena de stand-up, dar tot timpul am stat cu oameni amuzanți și mi-a plăcut și mie caterinca și momentul ăla când se strânge lumea și stăm toți și râdem.

– Mai știi prima ta glumă? 
– Prima mea glumă este pusă chiar în bucata de la Sala Palatului care se numește „Gânduri din cap” și… Nu mai știu, e ceva cu o profesoară cu ceva. E pusă pe YouTube, acolo o găsesc oamenii. Aia e prima-prima glumă.

„Îmi place să cred că sunt OK și acum”

– Privind retrospectiv, crezi că ai mai evoluat?
– Realist vorbind, uitându-mă în urmă, mi se pare că erau mai mișto bucățile cumva așa, da, adică îmi plăcea mai mult materialul de dinainte, dar pe de altă parte, înainte aveam și doar stand-upul și eram foarte disperat să fac doar asta, acum fiind și mai multe proiecte și făcând mai multe lucruri, n-am mai acordat atât de multă atenție stand-upului, dar îmi place să cred că sunt OK și acum. Nu la fel de bune, dar OK. Adică nu pleacă nimeni supărat de la show-urile noastre.

Clar, tot timpul e o evoluție de cum le scriem și cum vedem problemele, doar că mi se părea la început că acum mulți ani era așa o prăjeală totală, era o libertate, așa că ieșeau tot felul de porcării și mi se părea că ieșeau mai bine. Plus că acum au început să apară foarte mulți oameni care fac stand-up și e competiția mai mare. 

– Familia ta cum a reacționat când le-ai spus că vrei să fii comedian?
– … Bine, mama nici nu m-a încurajat neapărat, dar nici nu m-a oprit. M-a lăsat să-mi fac damblaua.

– Cum faci față la un public care nu râde? 
– S-a mai întâmplat să nu se râdă, dar e o reacție normală, adică nu… Umorul e subiectiv și eu nu mă supăr, adică dacă nu prind la anumiți oameni e absolut OK și e dreptul lor să nu le placă de mine, n-am nicio problemă. Dar un show unde să nu am nici măcar un râs n-am avut niciodată, adică nu.

Ceva, ceva tot trebuie să fie acolo, ceva, o să te regăsești undeva într-o glumă. 

4.000 de spectatori la Sala Palatului

– Dacă ar fi să te gândești la toate aparițiile tale pe scenă, e una care ți-a rămas în minte? 
– Cred că atunci când am făcut la Sala Palatului noi individual, mă rog, individual, ca grup, cu Cârje, cu Florin, cu Mirel, pentru că atunci noi cumva ne-am aruncat foarte mult, de aia s-a și numit „Ne-am cam aruncat”, că am fost niște băieți care nu erau atât de cunoscuți, adică eram un pic cunoscuți, și-am pus Sala Palatului, și am reușit să o umplem. Adică cumva au mai fost comedieni mai cunoscuți care n-au reușit să o umple și noi am reușit să facem asta și faptul că au venit pentru noi 4.000 de oameni a fost minunat și s-a simțit altcumva.

Adică la final când am urcat toți la aplauze chiar am simțit că ăla e punctul culminant al carierei noastre.

 – Ai vreo glumă pe care n-ai mai spune-o azi? Care acum ți se pare proastă?
–  N-am una anume în cap. Sunt glume pe care, adică, le scriu, le testez la un open mic sau la un spectacol și dacă văd că nu merg, nu le mai zic. Dar n-am glume care să fie, nu știu, rasiste sau homofobe sau ceva, n-am avut niciodată. Mereu am avut un stand-up foarte liniștit, deci nu, n-am ceva ce n-aș mai zice pentru că ar stârni vreo reacție sau ceva.

Sunt doar glume care pur și simplu nu merg. Și trebuie să le lași să moară că știi că nu merg.

– Crezi că ai vreun defect profesional, adică să faci mereu glume și când ești cu prietenii tăi, când ești cu familia sau când e vorba de ceva serios?
–  Mie îmi place mereu când sunt situații tensionate sau unde n-ar avea loc să fie o glumă, să fac o glumă. Dar nu, cumva, de multe ori simțeam presiunea să fiu mereu amuzant, dar de ceva timp mi-a murit chestia asta și nu îmi mai pasă neapărat. Adică, nu-mi place să stau la masă și dacă e voie bună și se distrează lumea, nu țin nevoia să fiu eu ăla. Cât timp ne distrăm cu toții și e un vibe mișto, n-am treabă. 

Eu glumesc mereu despre faptul că, de exemplu, nu știu, tatăl meu a murit, mereu fac glume despre chestia asta. Da, n-am nicio treabă. Mereu mi s-a părut amuzant. Adică, cumva, mi se pare că, indiferent de situație și orice pățești în viață, îți rămâne umorul. Nu e ca și cum mai ai vreun control sau poți să faci ceva la situațiile acelea și măcar să rămână umorul. Pur și simplu mi se pare amuzant că atunci când e o situație tristă și suntem mai mulți triști la masă, o glumă aruncată la momentul ăla și o glumă bună e ce trebuie.

– Ceva viitoare proiecte? 
– Nu, vreau cu asociația să reușim să facem cât mai mult posibil și cam atât, adică alte proiecte nu le văd deocamdată. Deși o să vedem, cine știe, poate se întâmplă chestii. Gen la TV sau orice altceva. Dar deocamdată asta rămâne principalul focus.

– Ceva sfaturi pentru tinerii care vor să se apuce și nu știu de unde să o ia?
– Să vină să se uite la serile de open mic și dacă vor să fac asta, să se uite la ce glume fac oamenii în general, să vadă, să încerce să nu facă glumele alea basic, glumele de Facebook, gen de ce au uraganele nume de femei sau ceva, sunt foarte expirate, să se ducă, să nu mai facă asta și să-și cronometreze. Cam asta e tot ce au de făcut. Să se documenteze un pic înainte și după aia să încerce.

Și dacă iese prost, să vadă și singurul risc e doar că ți-a ieșit prost într-o seară și oricum nu te știe nimeni. 

– Și un sfat cum să-și gestionezi emoțiile? Adică poate ei vor să urce, dar sunt foarte tensionați?
– Aici sunt foarte prost, pentru că eu mereu am emoții, nu știu. Tot timpul am emoții. Mai sunt momente când te dă nașpa o stare anxioasă sau ceva, cumva să fie împăcați cu faptul că poate nu o să scape niciodată de emoțiile alea și e absolut OK. Adică cred că emoțiile pot să ajute, că înseamnă că-ți și pasă de ce faci acolo și cred că e OK.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 8

5 lei poate fi o sumă mare de bani 

– O lecție de viață pe care ai învățat-o?
– Poate de când cu asociația am învățat că, nu știu, 5 lei e, de fapt, o sumă foarte mare de bani. Poate părea absurd, dar mi-am dat seama câte putem să facem noi pentru oameni care au grijă de animale sau pentru respectivele animale, fiecare leu contează foarte mult. Adică noi poate trăim într-o bulă în care nu ne dăm seama cât de mult, cât de bine suntem noi ca bani și așa, dar e foarte important, adică poți să faci foarte mult bine cu o donație minimă.

Asociația am făcut-o de la zero. Este asociația mea. În România e destul de greu să faci o asociație. Doar că după ce am rezolvat toate chestiile legale, a fost relativ simplu și pentru că am o echipă de alți doi oameni care mă ajută foarte mult, merge de la sine destul de OK.

Adică mi se pare că am făcut foarte mult în două luni și cred că o să fie din ce în ce mai bine. 

Sfaturi bune? Nu, n-am dat niciodată, dar oamenii pot să se uite la tot ce am făcut sau ce fac și de acolo o să-și ia ei părțile bune și părțile rele. Și cam aia e.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE