Mălina Olinescu, care s-a născut la data de 29 ianuarie 1974, provenea dintr-o famile de artiști, mama, Doina Spătaru, cântăreață consacrată și rudă cu solistul Dan Spătaru, iar tatăl, Boris Olinescu, un actor apreciat în anii 1960. Mălina a iubit muzica și a început să cânte încă de la vârsta de 5 ani. A devenit cunoscută la nivel național mai ales grație emisiunii de mare succes „Școala Vedetelor”
Mălina Olinescu a murit în noaptea de duminică spre luni, la vârsta de 37 de ani. S-a sinucis, aruncându-se de la etajul șase al blocului în care locuia, în zona Gării de Nord din București. Călin Geambașu, bun prieten al artistei, a declarat că aceasta s-ar fi sinucis după desparțirea de iubitul ei, Sebastian Truță. A fost înhumată la Cimitirul Sfânta Vineri.
Pe 29 ianuarie anul acesta, cântăreața ar fi împlinit 44 de ani. Călin Geambașu, care a fost prieten la cataramă cu Mălina Olinescu, a transmis un mesaj de aniversarea acesteia. mesajul este unul dureros și vorbește despre melodia pe care Mălina Olinescu, care are o soră foarte frumoasă, a cântat-o în anul 2003 la Eurovision România, comp8usă de Călin și care a primit note foarte mici din partea juriului de specialitate.
„La mulți ani eterni, Mălinet…! Azi ar fi fost ziua ei.
30 de ani împreună, în copilărie, la ȘCOALA VEDETELOR și mai târziu în trupa noastră.
Această melodie din 2003 este ultima pe care am compus-o până în prezent, descumpănit fiind de faptul că a fost posibil ca 2 membrii ai Juriului să acorde interpretării Mălinei și melodiei nota 2…
Când am văzut că așa ceva este posibil (după toate performanțele noastre anterioare), efectiv m-am oprit.
Am pus în această melodie toate ingredientele necesare pentru a-i evidenția Mălinei Glasul ei de Înger… Ești mereu aici, Mălina!”, a scris Călin Geambașu pe pagina sa de pe o rețea de socializare.
Citește și: REPORTAJ/ Autoritățile l-au lăsat de izbeliște opt ani. Un cămin de batrâni a fost reconstruit de oameni cu suflet mare