“Un artist fără umor este ca o girafă cu gâtul scurt”, este mottoul Adei. Are însă şi un of: “În România sunt prea mulţi oameni care se iau în serios. În toate domeniile, nu doar în muzică. Eu am recunoscut, sunt o diletantă, mă joc cu vorbele, cu sensurile lor şi cu sunetele. Muzică fac cei care se pricep la muzică”. Ada Milea are la activ 11 albume.
A ajuns celebră şi în Anglia
Primul – “Aberaţii sonore”, scos în 1997, iar ultimul – “The Island” (n.r. – “Insula”), lansat în 2011, care a şi înregistrat un succes răsunător în Anglia.
“Am concertat în toată lumea, de la Londra la New York şi de la Ierusalim la Roma, dar nicăieri nu este mai bine ca acasă. Din ianuarie sunt aici, la Târgu Mureş. M-am întors acasă, acum pot să mor”, ni s-a destăinuit Ada Milea.
Artista are un stil aparte când vorbeşte despre planurile sale muzicale:
“Am avut nişte proiecte amuzante cu Bobo de la Fără Zahăr şi am reuşit să umplem sălile pe la concertele noastre. M-am jucat şi cu Mihnea, de la Luna Amară, şi a ieşit ceva foarte frumos”, ne-a mai spus vedeta.

„Aveam amețeli, stări de leșin”. Mărturie cutremurătoare făcută de un fost campion al României, doctorul s-a uitat la el și în 10 secunde i-a spus ce boală are
PARTENERI - GSP.RO
„Aveam amețeli, stări de leșin”. Mărturie cutremurătoare făcută de un fost campion al României, doctorul s-a uitat la el și în 10 secunde i-a spus ce boală are
Florin Piersic jr, gest total nepotrivit în fața copilului. S-a întâmplat la IKEA
Playtech.ro
Florin Piersic jr, gest total nepotrivit în fața copilului. S-a întâmplat la IKEA
Elena, doctorița româncă ucisă în Germania, a fost sunată de 117 ori și amenințată, înainte de crimă: "Bucură-te cât mai poți!"
Observatornews.ro
Elena, doctorița româncă ucisă în Germania, a fost sunată de 117 ori și amenințată, înainte de crimă: "Bucură-te cât mai poți!"
Horoscop 7 mai 2021. Balanțele sunt deplin decise să facă o adevărată revoluție în domeniul financiar
HOROSCOP
Horoscop 7 mai 2021. Balanțele sunt deplin decise să facă o adevărată revoluție în domeniul financiar
Prima reacție a prințului Emanuel de Liechtenstein despre împușcarea ursului Arthur
Știrileprotv.ro
Prima reacție a prințului Emanuel de Liechtenstein despre împușcarea ursului Arthur
FOTO EXCLUSIV | Imagini şocante cu blana ursului Arthur, împuşcat de Emanuel de Liechtenstein
Telekomsport
FOTO EXCLUSIV | Imagini şocante cu blana ursului Arthur, împuşcat de Emanuel de Liechtenstein
Trucuri de la un nail artist pentru manichiură french la tine acasă (Publicitate)
PUBLICITATE
Trucuri de la un nail artist pentru manichiură french la tine acasă (Publicitate)