Carmen Ionescu rupe tăcerea despre rolul ei în serialul „Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN”: „Sunt captivată de personaj”

Comentează
Rebecca Nicolescu e în stâng, iar actrița Carmen Ionescu e în stânga

Carmen Ionescu interpretează în serialul „Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN” rolul lui Constance. Despre rolul ei în serialul de la Antena 1, actrița a făcut câteva declarații.

În fiecare joi, de la 20:30, telespectatorii pot urmări cel mai nou serial original semnat Ruxandra Ion, „Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN”, o producţie ce aduce în plin plan o poveste emoţionantă, în care o tânără ambiţioasă şi determinată, abandonată la naştere, îşi găseşte mama chiar în persoana celei la care se aştepta cel mai puţin.

Carmen Ionescu, celebra actriță de teatru și televiziune, cu o carieră impresionantă, de-a lungul căreia a adus la viață personaje diverse și complexe, a revenit pe micile ecrane, odată cu lansarea serialului original Ana, „Mi-ai fost scrisă în ADN”, unde o interpretează pe Constance.

Întrebată despre schimbările pe care acest nou serial i le-a adus, atât pe plan perosnal, cât și pe plan profesional, actrița mărturisește că: „Acest proiect este o posibilitate de a crea un anume model uman, cu bune și cu rele, care poate îmbogăți experiența de viață a oricărui spectator. Pentru mine este o experiență nouă, captivantă pentru paleta mea interpretativă”.

Carmen Ionescu: „Schimbarea aspectului exterior trebuie să corespundă cu felul de a fi”

Despre schimbările fizice majore prin care a trecut, odată cu interpretarea fiecărui rol în parte, actrița povestește că: „Recunosc că am fost preocupată de schimbarea felului în care arăt în pielea fiecărui personaj, tocmai ca să mă feresc de riscul de a mă repeta, iar schimbarea aspectului exterior trebuie să corespundă cu felul de a fi, de a gândi al personajului interpretat; nu este de dragul schimbării, e că acțiunea și celelalte personaje te pun în fața unor evenimente care justifică logic această schimbare”.

Scenariştii proiectului, Radu Grigore, Bianca Mina şi Raluca Mănescu, atacă o temă desprinsă din realitate, îmbrăcată în emoţiile unei tinere care îşi caută drumul într-o lume plină de secrete, condusă de bani, putere și decizii din trecut pe care mulţi le-ar dori îngropate în uitare. Telespectatorii pot urmări cel mai nou serial original semnat Ruxandra Ion în fiecare joi, de la 20:30, la Antena 1.

Și Bebe Cotimanis joacă în „Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN”

În cel mai nou serial original românesc, Bebe Cotimanis îi dă viață personajului Leo, asociatul lui Basty (interpretat de Andrei Aradits) și, totodată, omul care îi cunoaște toate secretele. La prima vedere un om bun, Leo este implicat în tot felul de afaceri murdare. „Încă filmam pentru Lia, când, într-o zi, am primit nu una, ci două propuneri pentru câte un rol nou, pentru câte un serial.

Bineînţeles că am acceptat propunerea Ruxandrei, care mi-a spus doar atât: E vorba despre un personaj dintr-ăla pe care îl iubeşti tu. Tot un negativ, mi-a spus, iar eu am pus o singură întrebare: Are şi părţi pozitive? Răspunsul ei a fost franc: Cu siguranţă o să i le adaugi tu!.

Aşadar, când am aflat că am ocazia să fac din nou un personaj ofertant, cu plusuri şi minusuri, mi-am spus că ăsta e viitorul meu proiect. Pentru că un personaj, ca să nu dispară, trebuie să aibă atât părţi pozitive, cât și negative. Pentru asta am acceptat rolul lui Leo în Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN”, a declarat celebrul actor.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
MONDEN
Theo Rose
15:40
Theo Rose, mărturisire neașteptată. Ce i-a rănit mândria: „Mi-a spus că nu prea am vocabular ”
Alexia Eram
15:02
Cum a apărut Alexia Eram pe covorul roșu la Festivalul de Film de la Veneția. Fiica Andreei Esca, ținută de mii de euro
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
16:19
Trei falși electricieni români au jucat teatru și au furat ceasuri și bijuterii din casele din Zurich
16:18
Unul dintre cele mai bune cluburi de noapte din Europa este la un zbor de mai puțin de o oră distanță față de România. Cum arată clasamentul complet
16:17
Ce face mașina de amenzi cu care Primăria Oradea taxează șoferii „la foc automat”
16:12
De ce nu se tratează Alina Pușcău de cancer în România. „Sunt revoltată. Nu vorbești așa cu oamenii, nu?”
TRENDING
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
patru fete tinere imbracate in costume de baie colorate, pe plaja, vazute de la spate, iesind din mare
15:17
Agențiile de turism deja lansează oferte pentru vara anului 2027. Printre cele mai populare destinații: Albania, Grecia și Spania
Un bărbat cu rucsac în spate, văzut din spate pe peronul unei stații de metrou, în timp ce prin fața lui trece un tren în viteză.
15:08
Românii fac naveta 53 de minute, dar cine sunt „super navetiștii Europei”
Saci cu cartofi şi ceapă într-o piaţă
15:07
Pregătirea cămării pentru iarnă: 5 pași pentru a păstra legumele proaspete mai mult timp
Două perechi de chiloți, una descompusa și murdară și una intacta, albă, așezate pe iarba verde, o lopată între ele
14:16
1.000 de oameni au îngropat peste 2.000 de perechi de chiloți în pământ. Ce au descoperit după două luni
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Fotografie cu caracter ilustrativ
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Lumea folosește AI pentru a finaliza direct o achiziție. Foto: magnific.com
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
Maica Domnului
14:09
Cum arăta Sfânta Maria, Maica Domnului
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!