Astăzi, în emisiunea ‘Vorbește lumea’ de la Pro TV, celebra actriță s-a confesat tuturor. Ea spune că este hotărâtă să plece, dar nu acum.

„Începând de astăzi, eu nu mai spun nimic. Care mă întreabă ceva, sunt mută. Orice spui capătă așa o chestie…. M-a pus naiba să spun, eram și foarte nervoasă, că plec. Într-adevăr, atâta vreme cât băiatul meu nu este în țară și este plecat și mai departe, nu este firesc să vreau să fiu lângă el?

În câțiva ani de zile, că mai am niște treabă pe aici, o să vreau să plec după băiatul meu. Nu să stau cu el, ci să fiu undeva în preajmă. Să fiu cu familia mea cât de cât aproape…”, a spus actrița, la Vorbește Lumea, potrivit evzmonden.

Carmen Tănase a precizat că va pleca, însă nu pentru a face carieră peste hotare, ci pentru a se relaxa, o perioadă, departe de România.

„Eu o să plec mai încolo, dar nu să fac carieră, ci pur și simplu să stau sub un palmier. Nu mă duc să dau probe la Hollywood. Fiul meu este în Olanda, într-o țară friguroasă, ploioasă și vântoasă. Nu o să mă adaptez niciodată și nu ne înțelegem cu limba, e complicat cu olandeza și mie îmi plac țările solare. Poate să fie Grecia, Barcelona, poate să fie Los Angeles, ce știu eu ce ne rezervă viața? Dar cu siguranță voi fi pe lângă el, prin preajma lui.

Mai am treburi de făcut aici, mai am lucruri de rezolvat, mai am ceva de spus, cred eu, în profesie, deci nu ne luăm la revedere, încă nu scăpați”, a mai spus Carmen Tănase pentru sursa citată.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.