În comuna natală, Nicolai Tand deține pensiunea Casa Tand, unde o noapte de cazare costă 150 de lei. Chiar și când a fost plecat în Franța, gândul lui era tot acasă, la Rozavlea. „Sunt un om simplu, de la țară. N-am fost niciodată atât de emoționat, cum am fost când am fost numit cetățean de onoare al comunei în care m-am născut.

Eu am plecat din Rozavlea, dar Rozavlea nu a plecat niciodată din mine. Aici sunt acasă, sunt al pământului. Am fost și plecat din țară, iar când trăiam la Paris, de Crăciun sunam pe toată lumea de acasă, ca să-i aud colindând. Plângeam de dorul de casă. Acesta a fost și motivul pentru care m-am întors în România, ca să fiu mai aproape de casă”, a declarat Nicolai Tand, care e mulțumit de afacerea lui.

Nicolai Tand: „Nu este deloc scump la noi. Soția se ocupă!”

Pensiunea lui din Rozavlea, Maramureș, are șapte camere, care au fost renovate chiar de el, la fel și grădina. „Cândva, aveam un gard din beton, făcut de tata, dar l-am schimbat cu unul din nuiele împletite, deși toată lumea mă întreba de ce fac asta.

Acesta este, de fapt, Maramureșul. Încerc că păstrez locurile, așa cum le-am primit de la bătrânii noștri, să vină turiștii pentru lemn, pentru țesături, pentru tradiții. Podelele pensiunii sunt puse de mine, doar sunt fecior de tâmplar! Este, de fapt, o casă de vacanță, o locație frumoasă, unde vin să petreacă și alții, cu o curte frumoasă, pot să vină și cu câini și cu copii mici. Nu este deloc scump la noi. Soția se ocupă de Casa Tand din Maramureș”.

„Prin noi înșine”, etapa pe bani. Membrii și simpatizanții PNL au contribuit cu 10,51 de milioane de lei la partid, statul a dat 74,91 de milioane de lei
Recomandări
„Prin noi înșine”, etapa pe bani. Membrii și simpatizanții PNL au contribuit cu 10,51 de milioane de lei la partid, statul a dat 74,91 de milioane de lei
pensiune-nicolai-tand-5Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

Când vine vorba despre promovarea afacerii sale, Nicolai Tand știe să își aleagă cuvintele. „Casa are o grădină mare, unde copiii pot alerga în voie și se pot juca, foișor și loc pentru preparat grătarul. În cazul în care dorești să te relaxezi, în interior, ai la dispoziție livingul generos, în care poți sta cu familia și cu prietenii tăi la un «pahar» de vorbă sau să vizionezi un film la televizor.

Pentru oaspeții care doresc să-și prepare singuri hrana, le punem la dispoziție bucătăria modernă și bine echipată, cu aragaz, cafetieră, frigider, prăjitor de pâine, veselă și tacâmuri. Avem și o mașină automată de spălat vasele. La cerere, servim mâncare tradițională, din produse proaspete și organice”.

„Munca nu doare!”

Chef, patron de restaurant, prezentator TV și competitor în diverse concursuri, acesta a detaliat în podcast-ul „Fain și simplu” al lui Mihai Morar, despre copilăria și începuturile sale în profesie. Când era mic mergea cu vacile la păscut, crăpa lemnele cu securea, era cu adevărat un stâlp al gospodăriei, mai ales după ce tatăl său s-a stins timpuriu.

Culisele planului privind retragerea lui Piedone. Negocieri la cuțite între PSD și partidul lui Dan Voiculescu
Recomandări
Culisele planului privind retragerea lui Piedone. Negocieri la cuțite între PSD și partidul lui Dan Voiculescu

„Eu nu știu să fac bani decât muncind. Unii fac cu creierul, eu fac cu mâinile. Regret în viața asta că n-am făcut studii, dar am decis să nu fac, după ce a murit tata, pentru a face bani pentru mama. Adică mama să muncească, iar eu să mă distrez? Aveam imaginea unor prieteni ce se duseseră la studii la Sighetu Marmației și mai mult stăteau la cinema sau la distracție”, a povestit Nicolai.

„Munca nu doare! Am dat cu târnăcopul la viața mea, am cosit și strâns fânul, la rafinăria Astra din Ploiești ca zilier, la plantat și legat de hamei, în construcții. Cos și la mașină! Mergeam toată vara la muncă, nu la mare, după bani ca să aduc acasă. Acum, când merg cu copiii prin țară, le arăt peste tot pe unde am muncit”, a completat povestea chef-ul.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (15)

DanCraciunescu   •   15.11.2023, 10:03

Toti spun ca nu e scump... Afacerea e afacere

DanCraciunescu   •   15.11.2023, 09:58

Toti spun ca nu e scump... Dar nu e scump doar pentru ei

lipanileana   •   30.09.2023, 00:14

Bravo lui ,om harnic și care nu-și uită rădăcinile .

Vezi toate comentariile (15)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce conțin, de fapt, brânzeturile Pilos de la Lidl. Românii abia așteaptă să fie la ofertă și le cumpără fără să se uite pe etichetă
FANATIK.RO
Ce conțin, de fapt, brânzeturile Pilos de la Lidl. Românii abia așteaptă să fie la ofertă și le cumpără fără să se uite pe etichetă
Salman Khan explică de ce nu a luat-o de soție pe Iulia Vântur, după 12 ani de relație: "Este doar..."
Viva.ro
Salman Khan explică de ce nu a luat-o de soție pe Iulia Vântur, după 12 ani de relație: "Este doar..."
Acasă la Dana Nălbaru și la Dragoș Bucur. Uite-i cum muncesc pământul la Moșteni-Greci! Actorul ară cu tractorul, solista și fiica ei văruiesc pomii în livadă
Libertateapentrufemei.ro
Acasă la Dana Nălbaru și la Dragoș Bucur. Uite-i cum muncesc pământul la Moșteni-Greci! Actorul ară cu tractorul, solista și fiica ei văruiesc pomii în livadă
Meciul dintre Nadal și un puști de 16 ani a intrat în istorie. Cine a câștigat
GSP.RO
Meciul dintre Nadal și un puști de 16 ani a intrat în istorie. Cine a câștigat
Zodiac chinezesc pentru duminică, 28 aprilie. Calul află un adevăr important
FANATIK.RO
Zodiac chinezesc pentru duminică, 28 aprilie. Calul află un adevăr important
România, evitată de transportul de arme americane către Ucraina. Traseul-surpriză ales în detaliu de SUA prin Europa
Știrileprotv.ro
România, evitată de transportul de arme americane către Ucraina. Traseul-surpriză ales în detaliu de SUA prin Europa
Imagini din casa în care locuiesc Mircea Badea și Carmen Brumă, alături de fiul lor / Foto
Unica.ro
Imagini din casa în care locuiesc Mircea Badea și Carmen Brumă, alături de fiul lor / Foto
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Orangesport.ro
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Ţinutul de vis din România, născut dintr-un lac vulcanic. Oameni din toată lumea vin să vadă minunea naturii: "Un ţinut al basmelor"
Observatornews.ro
Ţinutul de vis din România, născut dintr-un lac vulcanic. Oameni din toată lumea vin să vadă minunea naturii: "Un ţinut al basmelor"
Horoscop 27 aprilie 2024. Scorpionii ar fi bine să dea dovadă de mai multă flexibilitate, în special în negocierile legate de bani sau bunuri
HOROSCOP
Horoscop 27 aprilie 2024. Scorpionii ar fi bine să dea dovadă de mai multă flexibilitate, în special în negocierile legate de bani sau bunuri

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI