După aproape patru ore, salvamontiștii și polițiștii de frontieră au ajuns la stâna unde și-a găsit refugiu ucraineanul în vârstă de 27 de ani, a informat, joi, directorul Serviciului Public Judeţean Salvamont Maramureş, Dan Benga.

Joi dimineață a început acțiunea de căutare-salvare a SPJ Salvamont Maramureș, în zona Vârfului Șerban, pentru recuperarea și extragerea a trei cetățeni ucraineni, cu vârste de 27 și, respectiv, 45 și 46 de ani.

„Ultimii doi sunt în hipotermie și nu mai pot continua drumul. În zona mentionată de apelantul de 27 de ani, conform spuselor acestuia, este zăpadă, iar configurația terenului necesită echipament tehnic pentru extracție.

O echipă a Salvamont Maramureș va face joncțiunea cu colegii de la Poliția de Frontieră a ITPF Sighetu Marmației și vor pleca spre zona indicată”, au anunțat reprezentanții Salvamont Maramureș, pe pagina de Facebook.

Salvatorii au ajuns la stână, în zona Vârfului Şerban, unde unul dintre ucrainenii căutaţi, cel de 27 de ani, a reuşit să se refugieze şi să îşi aprindă un foc. „Ucraineanul de 27 de ani era în adidaşi şi avea ca rezervă cizme de gumă. În condiţii de iarnă, zăpadă, frig”, a precizat Dan Benga.

În Războiul din Gaza, logica „noi” vs. „ei” este absolut pierzătoare. Soluțiile care pot pune capăt conflictului
Recomandări
În Războiul din Gaza, logica „noi” vs. „ei” este absolut pierzătoare. Soluțiile care pot pune capăt conflictului

De asemenea, în urma discuţiilor purtate cu tânărul, salvatorii au aflat că ceilalţi doi bărbați s-ar afla aproape de graniţa româno-ucraineană. Și aceștia sunt echipați necorespunzător și obosiți. De altfel, se pare că aceștia refuză să mai coboare pentru că sunt în hipotermie.

„De acolo (de la stâna la care l-au găsit pe tânărul ucrainean – n.red.), salvatorii vor porni în căutarea celorlalţi doi, care sunt mai sus în munte şi acuză probleme medicale.

Din păcate, din cauza condiţiilor meteo este imposibilă intervenţia aero în zonă, aşa că acţiunea va fi derulată doar terestru”, a mai adăugat Dan Benga. 

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Țara unde 9 milioane de locuințe sunt neocupate. Tot mai mulți bătrâni care locuiesc singuri părăsesc această lume
FANATIK.RO
Țara unde 9 milioane de locuințe sunt neocupate. Tot mai mulți bătrâni care locuiesc singuri părăsesc această lume
Cum arăta Matilda Pascal Cojocărița la începutul carierei. A câștigat Miss România în 1979, la 19 ani
Viva.ro
Cum arăta Matilda Pascal Cojocărița la începutul carierei. A câștigat Miss România în 1979, la 19 ani
Acasă la Dana Nălbaru și la Dragoș Bucur. Uite-i cum muncesc pământul la Moșteni-Greci! Actorul ară cu tractorul, solista și fiica ei văruiesc pomii în livadă
Libertateapentrufemei.ro
Acasă la Dana Nălbaru și la Dragoș Bucur. Uite-i cum muncesc pământul la Moșteni-Greci! Actorul ară cu tractorul, solista și fiica ei văruiesc pomii în livadă
Undă verde pentru două proiecte majore în România. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu
GSP.RO
Undă verde pentru două proiecte majore în România. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu
Cel mai mare animal din Europa, surprins în România. Imaginile au făcut înconjurul internetului
FANATIK.RO
Cel mai mare animal din Europa, surprins în România. Imaginile au făcut înconjurul internetului
„Țânțarul” care îl scoate din minți pe Putin. Cum epuizează Ucraina motorina și benzina din Rusia
Știrileprotv.ro
„Țânțarul” care îl scoate din minți pe Putin. Cum epuizează Ucraina motorina și benzina din Rusia
Jennifer Lopez, prinsă cu minciuna. Cum arată în realitate și cum e prezentată publicului / FOTO
Unica.ro
Jennifer Lopez, prinsă cu minciuna. Cum arată în realitate și cum e prezentată publicului / FOTO
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Orangesport.ro
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
ANIMAŢIE. Accidentul teribil din Mangalia. Şoferul a murit, iar pasagerul şi-a pierdut o mână: "Mamă, cum s-a făcut!"
Observatornews.ro
ANIMAŢIE. Accidentul teribil din Mangalia. Şoferul a murit, iar pasagerul şi-a pierdut o mână: "Mamă, cum s-a făcut!"
Horoscop 1 mai 2024. Balanțele au șansa de a întrevedea ceva din complexitatea vieții, sub forma unor evenimente ciudate și de neînțeles
HOROSCOP
Horoscop 1 mai 2024. Balanțele au șansa de a întrevedea ceva din complexitatea vieții, sub forma unor evenimente ciudate și de neînțeles

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI