Jurata de la Bravo, ai stil! Celebrities a recunoscut că s-a mai îngrășat, însă nu își face prea mari probleme, fiind convinsă că va scăpa rapid de kilogramele acumulate.

„Este foarte greu și din acest punct de vedere, dar cu ajutorul prietenelor noastre din saloane, pe facetime, la un telefon, reușim cât de cât să obținem un look civilizat.

Cât s-a îngrășat Raluca Bădulescu în perioada de izolare. „Să ridice mâna cine nu a făcut excese alimentare în această perioadă”

Este adevărat că primul lucru pe care îl voi face când se va ridica această stare de urgență și vom putea să ieșim din casă, este să „rup” ușile saloanelor de înfrumusețare. Momentan ne descurcăm acasă, singuri”, a declarat Raluca Bădulescu pentru Ciao.

„A fost un proces foarte lung, acesta de a slabi. De preferat este să nu fac excese alimentare, dar în această perioadă nu am reușit. Acum am în jur de 60 de kilograme, am avut și 52 de kilograme.

Sunt fericită că pot purta orice fel de haină vreau eu, având în vedere că au fost mulți ani din viața mea când nu am putut purta ce îmi doream. (…) Să ridice mâna cine nu a făcut excese alimentare în această perioadă.

În fiecare zi îmi promit că asta este ziua când mă voi opri din mâncat ciocolată. Încă nu am reușit, să sperăm că de mâine”, a mai declarat Raluca Bădulescu pentru sursa mai sus citată.

Citeşte şi:

Sorin Bontea și Răzvan Fodor au câștigat Asia Express, sezonul 3, și premiul de 30.000 de euro

Centrul privat din Galați, unde 20 de oameni au murit de COVID, avea cazați de două ori mai mulți bătrâni decât capacitatea. Pe 22 aprilie, Ministerul Muncii a dublat-o din condei

Conducerea de la Crucea Roșie și Antonel Tănase, secretar general al lui Orban, au decis ca Crucea Roșie să plătească postările de pe Facebook ale Guvernului

Fosta soție, dezvăluiri horror despre marele Björn Borg: „Dădea bani pe drogul violatorului, era dependent de sex”
PARTENERI - GSP.RO
Fosta soție, dezvăluiri horror despre marele Björn Borg: „Dădea bani pe drogul violatorului, era dependent de sex”
BOMBĂ! Totul e clar acum! Cu cine se iubește Alexandra Dinu, imaginile sunt grăitoare
Playtech.ro
BOMBĂ! Totul e clar acum! Cu cine se iubește Alexandra Dinu, imaginile sunt grăitoare
Un tânăr de 20 de ani a stat o noapte întreagă lângă prietenul său mort, după un accident cumplit în Constanţa
Observatornews.ro
Un tânăr de 20 de ani a stat o noapte întreagă lângă prietenul său mort, după un accident cumplit în Constanţa
Horoscop 19 septembrie 2021. Gemenii ar trebui să se adapteze la ce apare și să lase deoparte planurile pe care le au în minte
HOROSCOP
Horoscop 19 septembrie 2021. Gemenii ar trebui să se adapteze la ce apare și să lase deoparte planurile pe care le au în minte
Un apartament aflat în “cea mai îngustă clădire” din Londra se vinde cu un preț uluitor. Imagini din interiorul locuinței
Știrileprotv.ro
Un apartament aflat în “cea mai îngustă clădire” din Londra se vinde cu un preț uluitor. Imagini din interiorul locuinței
Ţara, în stare de şoc. Vedeta unei generaţii a murit misterios. Ultimul mesaj, tulburător: "Creierul meu vreau să fie studiat"
Telekomsport
Ţara, în stare de şoc. Vedeta unei generaţii a murit misterios. Ultimul mesaj, tulburător: "Creierul meu vreau să fie studiat"
În vara asta, o bucurie deschide o alta! FRESH 0.0 – optimism 100% răcoritor
PUBLICITATE
În vara asta, o bucurie deschide o alta! FRESH 0.0 – optimism 100% răcoritor