De-a lungul anilor, Cătălin Botezatu a învățat mai multe lecții. A avut alături multe persoane, unele dintre ele l-au trădat, dar altele i-au rămas chiar și acum alături. S-a întâmplat și la petrecerea de ziua lui să aibă mulți oameni importanți alături de el.

„Știu că foarte multă lume mă iubește, dar aș vrea să fiu iubit pentru omul Cătălin Botezatu. Pentru că sunt un om ok… nu pentru că am bani sau că îi pot ajuta în anumite momente. Vezi când e vorba de asta, ai așa un gust amar. Dar mulți mă iubesc în anumite momente pentru că îi pot ajuta. Oricum îi ajut dacă pot. De multe ori mă simt singur, dar eu, de exemplu, nu pot să spun că am depresii”, a mărturisit Botezatu pentru emisiunea lui Cătălin Măruță de la Pro TV, scrie protv.ro.

El a mai dezvăluit că în viață a avut parte și de trădări: „Am fost trădat de oameni cărora le-am oferit foarte mult credit, în care am avut foarte multă încredere, pentru care aș fi băgat mâna în foc că nu mă vor trăda și m-au trădat, m-au vândut. Vorbim acum de prima parte a vieții mele, care tu știi foarte bine a fost una destul de sinuoasă”.

În ceea ce privește viața lui amoroasă, Cătălin Botezatu a spus acum ceva vreme că e singur. Acum s-a aflat că nu pentru mult timp, a spus că a pus ochii pe cineva din showbiz, însă nu a dezvăluit numele femeii pe care vrea s-o cucerească.

Procesul lui Vlad Pascu: cererea de abținere a judecătoarei, respinsă de Judecătoria Mangalia
Recomandări
Procesul lui Vlad Pascu: cererea de abținere a judecătoarei, respinsă de Judecătoria Mangalia

„Îmi doresc în continuare să fac prezentări a la grande, să mă autodepășesc. Să fiu sănătos, pentru că asta este cel mai important. Dacă nu ești sănătos, nu poți să faci nimic. Și îmi doresc așa un gram de fericire cu cine știu eu și cu cine vreau eu. Că am deja, îți dai seama că am pe cineva în vizor. Acum nu știu dacă îmi iese. La mine sunt mereu variante din astea imposibile. Nu cred că știe ea… a văzut așa ceva. Tot din showbiz este”, a încheiat designerul.

catalin-botezatu-viitoarea-iubita-4Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Despre Cătălin Botezatu

Și-a început cariera în modă în anul 1984 ca manechin al casei de modă Venus, condusă de Zina Dumitrescu. În anul următor, a primit, la Frankfurt, titlul de cel mai bun manechin al anului în Europa. A urmat cursurile Institutului European de Modă din Milano, unde l-a avut ca profesor pe celebrul Gianni Versace, care și-a lăsat amprenta pe multe din viitoarele sale creații. Creatorul italian l-a ales să lucreze timp de șase luni în celebrele Ateliere Versace de la Milano. La scurt timp după reîntoarcerea în țară, Cătălin Botezatu a devenit director de stil al casei de modă Europa din București, după care și-a înființat propria casă de modă, Delphi.

De ce a fost orașul iranian Isfahan ținta atacului atribuit Israelului. Mesajul transmis Teheranului
Recomandări
De ce a fost orașul iranian Isfahan ținta atacului atribuit Israelului. Mesajul transmis Teheranului

În anul 2000, în Egipt, a devenit primul creator de modă din lume care a obținut permisiunea de a face un shooting în perimetrul site-urilor antice pentru colecția Egyption, fapt considerat fără precedent în lumea modei. În același an, piesele din Egyption captează atenția publicului în cadrul a două memorabile prezentări de modă la Cairo și Luxor. În octombrie 2007, a devenit primul creator de modă care a realizat o prezentare de lenjerie în timpul unei curse aeriene, la altitudinea de 10.000 de metri, pe ruta București-Paris. La Paris, designerul român a susținut o paradă a modei în cadrul evenimentului „Heritage Mode et culture – Paris 2007”, organizat la Ambasada României, sub înaltul patronaj al Ministerului Afacerilor Externe.

În 2014 și 2015, creatorul român a fost sistematic invitat la New York Couture Fashion Week, London Fashion Week, Paris Haute Couture, unde a participat cu colecții spectaculoase, pline de rafinament și stil, care i-au confirmat poziția de lider pe piața modei europene. În 2016 a prezentat la New York Couture Fashion Week superba colecție Spirit of India. Fashion show-urile internaționale continuă în 2017, 2018 și 2019 cu prezențe la Paris Fashion Week și New York Fashion Week, unde este aclamat pentru colecțiile Animal Instinct, Black Silver și Louis XV.

Cum a rămas Costel Corduneanu subofițer cu privilegii post-mortem după decenii de „interlopie”. Un procuror a omis să ceară retragerea gradului în urmă cu 15 ani
Recomandări
Cum a rămas Costel Corduneanu subofițer cu privilegii post-mortem după decenii de „interlopie”. Un procuror a omis să ceară retragerea gradului în urmă cu 15 ani

Colecția anului 2020, Flowers by Cătălin Botezatu, te invită într-o lume a florilor, a frumosului, a perfecțiunii. Flowers este o colecție de rochii haute couture, realizată din materiale prețioase și sofisticate, lucrate manual.

Inspirată din varietatea florală de pretutindeni, piesele sunt veritabile mostre de fantezie și visare, care te aruncă în mirajul unor vise fascinante și unice. Predomină imprimeurile florale, materialele mărgelate, paietate manual cu foarte multe aplicații și imprimeuri, organza și voalurile naturale, care dau nota regală a acestei colecții exclusive. Creatorului îi place să își realizeze colecția începând de la pantofi și terminând cu accesoriile: cercei, inele, bijuterii, atenția la detaliu fiind una dintre caracteristicile creației sale.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (1)

Sugeo   •   07.12.2022, 19:54

Mai Cătălin nu era puțin cu bărbați? Asa am auzit, eu nu am nimic cu el sper totuși sa se mai gândească.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce să pui în fasolea bătută ca să-i dai gustul din copilărie. Va ieși deosebit de savuroasă
FANATIK.RO
Ce să pui în fasolea bătută ca să-i dai gustul din copilărie. Va ieși deosebit de savuroasă
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Viva.ro
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Gina Pistol, la Masterchef? Chiar Smiley a dat-o de gol. Uite cum a filmat-o acasă
Libertateapentrufemei.ro
Gina Pistol, la Masterchef? Chiar Smiley a dat-o de gol. Uite cum a filmat-o acasă
Șocul trăit de Dănuț Lupu în penitenciar: „Pentru ei nu face nimeni nimic! Să mă scuze și părintele, dar trebuie să o spun”
GSP.RO
Șocul trăit de Dănuț Lupu în penitenciar: „Pentru ei nu face nimeni nimic! Să mă scuze și părintele, dar trebuie să o spun”
Țara în care s-a deschis un supermarket low-cost: “Toată lumea e binevenită aici”
FANATIK.RO
Țara în care s-a deschis un supermarket low-cost: “Toată lumea e binevenită aici”
Tentativă de asasinare a lui Zelenski. Presupusul criminal, un polonez, s-a oferit să ajute serviciile speciale ruse
Știrileprotv.ro
Tentativă de asasinare a lui Zelenski. Presupusul criminal, un polonez, s-a oferit să ajute serviciile speciale ruse
Cum a filmat-o Smiley pe Gina Pistol în bucătărie. Detaliul care i-a făcut pe mulți să se întrebe dacă nu cumva ea va fi noua prezentatoare MasterChef
Unica.ro
Cum a filmat-o Smiley pe Gina Pistol în bucătărie. Detaliul care i-a făcut pe mulți să se întrebe dacă nu cumva ea va fi noua prezentatoare MasterChef
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Orangesport.ro
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Ancuţa Popoviciu rămâne judecătoarea dosarului de la 2 Mai. Judecătoria Mangalia a respins defintiv cererea de abţinere
Observatornews.ro
Ancuţa Popoviciu rămâne judecătoarea dosarului de la 2 Mai. Judecătoria Mangalia a respins defintiv cererea de abţinere
Horoscop 19 aprilie 2024. Balanțele caută siguranța pe care nu le-o poate oferi nimeni, să fie sigure că vor dispune de anumite resurse
HOROSCOP
Horoscop 19 aprilie 2024. Balanțele caută siguranța pe care nu le-o poate oferi nimeni, să fie sigure că vor dispune de anumite resurse

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI