Cătălin Zmărăndescu a fost la un pas de leșin în Republica Dominicană. Faimosul nu s-a simțit bine în toiul nopții și a ajuns pe mâna medicilor la „Survivor România” 2022. Și-a revenit rapid și s-a întors în tribul lui, alături de Faimoși.
Prima ediție din această săptămână de la „Survivor România” 2022 nu a început bine pentru Faimoși care au pierdut încă o dată jocul pentru recompensă. Războinicii au câștigat proba cu scorul de 10 la 4, așa că ei au fost cei care s-au bucurat de o masă copioasă.
Este al șaptelea joc de recompensă pe care Faimoșii îl pierd, de câteva săptămâni nu au mai mâncat o masă bună, iar problemele încep să apară. Chiar și Cătălin Zmărăndescu s-a simțit slăbit.
Sportivul în vârstă de aproape 50 de ani a fost dus de urgență la ambulanță. El nu se simțea bine, în ciuda faptul că repeta obsesiv: „Sunt bine. Nu am nimic”. Abia după ce a primit tratament din partea medicului, în ambulanță, Cătălin Zmărăndescu a avut puterea să recunoască faptul că s-a confruntat cu o stare de leșin.
„Mi s-au înfundat foarte tare urechile și aveam o stare de leșin”, a spus el la „Survivor România” 2022, conform protv.ro.
În aceeași ediție a avut loc și primul consiliu al săptămânii în care cele două echipe au fost nevoite să aleagă cine merge în exil. Din echipa Faimoșilor cel mai rapid pe traseu a fost Cătălin Zmărăndescu, așa că el a făcut nominalizarea. L-a trimis pe TJ Miles în exil.
A și justificat de ce a făcut asta. Spune că TJ e singurul băiat care nu a fost pe Insula Exilului, așa că îl alege pe el. Nu a vrut să nominalizeze fete, mai ales că sunt puține, trei la număr. Este vorba despre Elena Chiriac, Laura Giurcanu și Mari Fica.