Cătălin Zmărăndescu, mărturisiri emoționante în fața soției sale, Luiza. Ce regretă concurentul de la Power Couple: „Mă simt cumva vinovat”

Comentează
Cătălin Zmarandescu și Luiza - Power Couple

Cătălin Zmărăndescu și-a deschis sufletul în fața soției sale, Luiza, în cadrul emisiunii Power Couple, mărturisind cu lacrimi în ochi regretul care îl apasă. Sportivul a spus că se simte vinovat pentru un moment important din viața lor de familie.

Episodul 13 al emisiunii Power Couple România, difuzat pe 2 februarie 2026, a fost unul dintre cele mai emoționante de până acum. Proba intitulată „Îmi pare rău” a scos la iveală vulnerabilități neașteptate, iar cei șase bărbați din competiție au făcut mărturisiri sincere, presărate cu lacrimi și momente greu de uitat.

Printre cele mai puternice momente s-a numărat cel al lui Cătălin Zmărăndescu. Sportivul a fost pus în situația de a-i spune soției sale, Luiza, trei regrete legate de trecutul lor. Departe de imaginea de luptător dur cu care și-a obișnuit publicul, acesta și-a arătat latura sensibilă și a vorbit deschis despre greșelile care îl apasă.

Cel mai mare regret al său a fost faptul că nu a putut fi alături de Luiza în momentul în care aceasta l-a adus pe lume pe fiul lor, Vladimir, în plină pandemie. Cu vocea tremurândă, Cătălin a recunoscut cât de mult îl doare că nu a fost prezent într-un moment atât de important pentru familia lor.

„Îmi pare rău iubito pentru că, de când ne-am întors în România nu ai mai fost privilegiată să faci ceea ce îți plăcea ție cel mai tare. Îmi pare rău pentru că ți-am ocupat tot timpul cu noi, cu Vladimir. Îmi pare rău că nu ți-am putut oferi o lună de miere așa cum ne-am dori. Îmi pare rău că țip. Îmi pare rau că nu am fost lângă tine în pandemie când l-ai adus pe lume pe Vladimir", a mărturisit Cătălin Zmărăndescu la Power Couple România.

Motivul pentru care Cătălin Zmărăndescu se simte vinovat față de soția sa, Luiza

În timpul testimonialelor, sportivul a completat mărturisirile făcute în fața soției sale, explicând că perioada respectivă a fost una extrem de dificilă și că absența lui din acel moment unic îl urmărește și astăzi. El a subliniat că, deși viața i-a pus atunci bariere greu de trecut, regretul rămâne și îl face să aprecieze și mai mult fiecare clipă petrecută alături de cei dragi. 

„Mă simt cumva vinovat că ea nu poate să facă ceea ce făcea la Londra și îi plăcea foarte tare, a fost foarte mult timp manager de restaurant. Când am venit în România, am tras-o mai mult înspre ce fac eu și îmi place mie să fac, iar ea a rămas să mă ajute în businessul nostru, cu academia de sport”, a mai spus Zmărăndescu.

Proba „Îmi pare rău” a demonstrat că, dincolo de competiție și provocări, „Power Couple România” este și un exercițiu de sinceritate și reconectare. Lacrimile, îmbrățișările și cuvintele rostite din suflet au transformat episodul într-un adevărat spectacol al emoțiilor, arătând că adevărata putere a unui cuplu stă în capacitatea de a recunoaște greșelile și de a merge mai departe împreună.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
8 sept.
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!