„Nu m-am abținut de la mâncare. Am avut trei mese pe zi. Așa a fost să fie la mine. Acum urmează cele două luni, care din câte am înțeles de la toate mămicile care îmi sunt prietene, au spus că stai să vezi cum în două luni începi să te umfli. Probabil până voi naște voi fi și eu mult mai mare decât sunt acum. Îmi doresc să nu iau mai mult de 15 kilograme. Până acum am luat 12 kilograme. Nu o să fiu drastică, chiar nu vreau să fiu drastică. Sper să am lapte ca să-mi pot alăpta copilul. Voi mânca sănătos și nu voi ține diete atât timp cât va fi nevoie pentru el și pentru sănătatea lui, apoi mă voi gândi la el. O să mă gândesc la mine atunci când cred eu că este cazul”,  a dezvăluit Diana Dumitrescu pentru VIVA!.

„Emoțiile le-am avut de la începutul sarcinii și încă n-au trecut. Mai am de făcut cumpărături pentru bebeluș, încă mă pregătesc. Nu cred în superstiții. Astea erau într-o altă epocă, altă eră când se întâmpla lucruri rele, să le zic așa, în care nu știai la ce să te aștepți. Trăim într-o lume foarte modernă și extrem de avansată medical. Ești monitorizată tot timpul și știi exact în ce etape este copilul”, a mai declarat Diana Dumitrescu.

Afla cum evolueaza sarcina pe saptamani!

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații