„Ei doi se cunosc de când Radu avea 4 ani. Am petrecut foarte mult timp împreună familia mea și familia lui. Prin urmare, ei se știau, ba chiar, de-a lungul timpului, au comunicat foarte mult, și, prin mine, Radu a fost ajutat de el în diverse situații. Noi avem o relație foarte apropiată de prietenie și Radu a fost mai mult decât fericit când noi am apărut la braț, ca iubiți”, a declarat Anca Țurcașiu pentru revista VIVA!

VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 4
Anca Țurcașiu a participat la Asia Express 2024, iar la întoarcerea de la filmări, artista a avut parte de o petrecere organizată chiar de partenerul ei.
„Acasă, când am ajuns, am avut parte de o petrecere-surpriză. Iubitul meu i-a adunat în casă la mine pe toți oamenii dragi, toți prietenii mei apropiați, tata, Radu, copilul meu, și o verișoară care a venit special de la Alba Iulia, o prietenă de la Piatra Neamț, plus cei din București.
În clipa în care am intrat în casă, i-am găsit pe Radu și pe tata, după care ceilalți au apărut unul câte unul, de prin câte-o cameră, de prin balcon, de prin baie… Am plâns, ne-am îmbrățișat și a fost ceva extraordinar. Un moment pe care n-o să-l uit toată viața”, a mai povestit Anca Țurcașiu.
Recomandări
Planul „machiavelic” aplicat de un mecanic auto pentru a domina o femeie. Victima: „Mă duc şi mă omor, sincer, că nu mai pot”
Anca Țurcașiu și partenerul ei se cunosc de 20 de ani
Anca Țurcașiu a declarat recent că și-a cunoscut actualul iubit în urmă cu mai mulți ani, pe vremea când amândoi erau implicați în alte relații de iubire. Acum s-au regăsit și sunt mai fericiți ca niciodată. „Suntem prieteni de foarte mulți ani, vreo 20, și n-am fi crezut niciodată că vom ajunge să fim împreună. Fiecare și-a construit propria familie.
Între timp, am divorțat amândoi și ne-am regăsit, rămânând prieteni, într-o altă formă, poate trimiși unul către celălalt, de undeva de sus, pentru a ne conecta în alt fel decât am făcut-o până acum, pentru că fiecare dintre noi avea nevoie de un partener așa cum este celălalt. Ne completăm extrem de frumos”, a declarat Anca Țurcașiu, la viva.ro.
În ce țară a fost introdus pentru prima dată dreptul de vot pentru femei?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Care este cea mai mare democrație din lume după numărul de alegători?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
În ce țară europeană o dictatură de zeci de ani s-a prăbușit într-o singură zi, după ce tinerii soldați au ales să-și pună flori în arme, în loc de gloanțe?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Există țări unde votul este obligatoriu și se aplică sancțiuni pentru absenteism?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Exista o formă de „alegeri locale” în Evul Mediu european?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Viva.ro
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Daniel Funeriu! Superba franțuzoaică avea 23 de ani când s-a îndrăgostit de românul nostru, olimpic la chimie
Adevarul.ro
Adevăratul motiv pentru care Trump distruge economia Statelor Unite: „Un simptom al degradării democrației” | ANALIZĂ
Elle.ro
Cătălina Toma, PRIMA reacție după ce Theo Rose a fost acuzată că o copiază în ultima ei piesă. Cum a răspuns artista: "Eu cred în competiția creativă, nu în cea plină de invidie"
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Observatornews.ro
ANAF promite controale la locuinţele închiriate pe Airbnb şi Booking. Iancu Guda: "Statul ar trebui să facă altceva"
HOROSCOP
Horoscop 5 aprilie 2025. Gemenii au în față o zi care aduce la lumină anumite adevăruri despre ei, despre viitorul unor intenții de-ale lor