Cine sunt concurenții de la „Asia Express” 2025 care i-au cerut sfatul lui Adrian Nartea înainte de show: „E un mare avantaj să treci prin așa ceva”

Comentează
Arhiva foto
Exclusiv

Adrian Nartea a experimentat anul trecut competiția „Asia Express” și, deși nu a ieșit câștigător, mărturisește că ar mai participa oricând. Deoarece nu poate repeta experiența, actorului nu îi rămâne decât să fie un telespectator înfocat și să vorbească, din amintiri, cu ceilalți concurenți. Totuși, pentru că a fost una dintre cele mai competitive echipe, alături de prietenul lui, Cosmin Vîjeu, Adrian Nartea a fost abordat de Ștefan Floroaica și Alexandru Ion înainte ca ei să plece pe „Drumul eroilor”.

Adrian Nartea este la zi cu filmările pentru serialul „Iubire cu pafum de lavandă” așa că are timp să stea cu familia lui, dar și să urmărească cu sufletul la gură noul sezon „Asia Express”. Din păcate, toată familia este fanul emisiunii, înclusiv fiicele actorului, însă în timpul difuzării, apare promo-ul de la „Iubire cu parfum de lavandă”, serial la care Mara și Petra nu au acces deoarece în serial apar scene romantice între tati și Michaela Prosan, actrița principală. „Problema este că acum se difuzează „Asia Express” și în pauze este promo-ul de la „Iubire cu parfum de lavandă”. Nu am cum să le feresc pentru că intenția mea era să le feresc, mai ales de scenele unde se văd niște săruturi. Sunt „călite”, iar noi suntem antrenați cu telecomanda, în secunda în care apare ceva să mutăm. Dar, na. E o chestiune delicată pe care o gestionăm. Ele au înțeles că tati se duce acolo la job, că exact cum este Superman, când îmbracă costumul, tati se îmbracă în Ștefan, personajul. Ca Elsa”, a povestit Adi Nartea pentru Libertatea.

Dacă fiicei cele mari i-a explicat situația și a înțeles, cea mică este încă în etapa în care nu prea pare dispusă să împartă afecțiunea părinților ei. „Cea mare înțelege pentru că are aproape 9 ani, cea mică mă întreabă de ce mă pup. O să înțeleagă și ea. Ea a înțeles repede, dar e o perioadă în care trebuie să-i explicăm lucrurile. Așa sunt mândre că tati e actor. Când văd că lumea mai vrea să facă poze cu mine, imediat își schimbă atitudinea. Sunt drăguțe, sunt minunate”, a mai completat actorul.

Pe Adrian Nartea l-am întâlnit la lansarea oficială a unei platforme europene de streaming gratuit, ARTE.tv, unde a fost nevoi să plece mai devreme, căci începea „Asia Express”. Chiar dacă de pe canapea competiția pare altfel, Nartea trăiește și acest sezon la cote maxime. „Dacă am învățat un lucru în „Asia Express” este că e foarte ușor să stai acasă și să zică că ai fi făcut mult mai bine. Nu există. Crede-mă. Când îi văd, le dau crezare și știu că probabil aș fi făcut la fel ca ei. Acum, pentru că am fost acolo și știu despre ce este vorba. Mă uit cu nostalgie. Adică mă uit și îmi doresc să fiu iar acolo, să trec iar prin probele alea, deși știu că este al naibi de greu”.

Cu atât mai mult cu cât are și favoriți. Chiar dacă nu a spus exact pe cine susține, dat fiind apropierea dintre ei, dar și faptul că i-au cerut sfatul înainte de a pleca spre Filipine, se pare că Ștefan Floroaica și Alexandru Ion se numără printre cei pe care Adi Nartea îi vede în finală. „Am mai povestit cu ei, dar nu este ca și cum nu și-au făcut temele. Ei și-au făcut temele. Adică, nu le-am spus nimic din ce nu știau deja. Practic au fost niște confirmări ale unor lucruri pe care ei le știau deja. Am mare încredere în ei. Le-am zis că cel mai greu pentru noi a fost să cerem cazare, adică să mergem la oameni să ne rugăm să ne lase la ei. În rest probele, autostopul le-am dres, le-am făcut cum am putut. Le-am zis să nu se bazeze pe viteză și pe forță fizică pentru că sunt multe lucruri care nu țin de asta, țin de altele. E o lecție de viață. Mă bucur că oamenii pot să o vadă, să o judece, dar să o vadă la televizor. E un mare avantaj să treci prin așa ceva. Doar să faci cunoștință cu o altă realitate și este un mare plus pentru tine ca om”, a mai completat Adrian Nartea pentru Libertatea.

Video: Robert Nițoi

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
MONDEN
Theo Rose
15:40
Theo Rose, mărturisire neașteptată. Ce i-a rănit mândria: „Mi-a spus că nu prea am vocabular ”
Alexia Eram
15:02
Cum a apărut Alexia Eram pe covorul roșu la Festivalul de Film de la Veneția. Fiica Andreei Esca, ținută de mii de euro
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
16:19
Trei falși electricieni români au jucat teatru și au furat ceasuri și bijuterii din casele din Zurich
16:18
Unul dintre cele mai bune cluburi de noapte din Europa este la un zbor de mai puțin de o oră distanță față de România. Cum arată clasamentul complet
16:17
Ce face mașina de amenzi cu care Primăria Oradea taxează șoferii „la foc automat”
16:12
De ce nu se tratează Alina Pușcău de cancer în România. „Sunt revoltată. Nu vorbești așa cu oamenii, nu?”
TRENDING
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
patru fete tinere imbracate in costume de baie colorate, pe plaja, vazute de la spate, iesind din mare
15:17
Agențiile de turism deja lansează oferte pentru vara anului 2027. Printre cele mai populare destinații: Albania, Grecia și Spania
Un bărbat cu rucsac în spate, văzut din spate pe peronul unei stații de metrou, în timp ce prin fața lui trece un tren în viteză.
15:08
Românii fac naveta 53 de minute, dar cine sunt „super navetiștii Europei”
Saci cu cartofi şi ceapă într-o piaţă
15:07
Pregătirea cămării pentru iarnă: 5 pași pentru a păstra legumele proaspete mai mult timp
Două perechi de chiloți, una descompusa și murdară și una intacta, albă, așezate pe iarba verde, o lopată între ele
14:16
1.000 de oameni au îngropat peste 2.000 de perechi de chiloți în pământ. Ce au descoperit după două luni
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Fotografie cu caracter ilustrativ
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Lumea folosește AI pentru a finaliza direct o achiziție. Foto: magnific.com
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
Maica Domnului
14:09
Cum arăta Sfânta Maria, Maica Domnului
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!