CRBL a câștigat și „Asia Express” alături de Oase, cel care acum a devenit coprezentator al emisiunii de la Antena 1. Acum, artistul a acceptat o nouă provocare și pleacă în Republica Dominicană alături de alte 11 persoane publice. Eduard Mihail Andreianu are 43 de ani și este căsătorit din anul 2008 cu Elena, iar împreună au o fetiță pe nume Alessia Ecaterina, în vârstă de 11 ani.

Toată lumea îl știe de CRBL, asta după ce a devenit celebru în anul 2000, atunci când făcea parte din trupa „Simplu” alături de Smiley. CRBL va fi concurent la „Survivor România” 2022. Artistul participă în cel de-al treilea sezon al show-ului, asta după ce emisiunea s-a mutat la PRO TV, primele două sezoane fiind difuzate la Kanal D.

Acum, înainte de plecare, el a spus ce-i va lipsi cel mai mult pe parcursul competiției. „Faptul că nu am țigări și eu care fumez ca o locomotivă, i-am promis Alessiei (n.r. – fiica lui) că poate chiar de data asta mă las de fumat. Am zis că o să mănânc bine și că am grijă de viciile mele până plec, și acolo iau asta ca pe o misiune. Că nu mai ai…”, a explicat el pentru protv.ro, după care a continuat.

„Și Kendama, pe care nu am voie să o iau cu mine. O să văd dacă o să pot să creez un joc, ceva asemănător sau în filmul ăla. Asta ca să găsesc ocupație în zilele sau momentele în care nu ai nimic de făcut”, a precizat cântărețul.

crbl-la-survivor-romania-1Icon photoVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Întrebat ce îl sperie cel mai tare referitor la „Survivor România” 2022, CRBL nu s-a gândit la condițiile extreme de supraviețuire din concurs, ci la alte trăiri mai profunde. El se teme și de o posibilă accidentare.

„Mă sperie faptul că dragii mei și scumpi colegi nu înțeleg unde se duc. E o relaxare totală și un divertisment. Cred că sunt singurul care conștientizează și știe unde se duce, ținând cont că am mai făcut treaba asta. Puțin, dar am făcut-o.

Mă îngrijorează… nu mâncarea, nu confortul, patul chestii, mă sperie singurătatea. Este inamicul numărul unu pentru orice concurent. Singurătatea te pune să te gândești acasă și atunci ești pierdut. Mă sperie ca nu cumva să mă accidentez”, a încheiat el.

12 Faimoși participă la „Survivor România” 2022

Noul sezon aduce la start lupta dintre două triburi: FAIMOȘI și RĂZBOINICI! Concurenții se vor confrunta zi de zi în provocări dintre cele mai diverse pentru imunitate și avantaje. Învingătorii își vor asigura liniștea în competiție, dar și resursele necesare vieții acolo, în timp ce învinșii se vor vedea nevoiți să treacă prin consilii de eliminare, dar și prin suferința unor lipsuri și mai mari. Citeşte întreaga ştire: Viața lui Radu Itu înainte de plecarea la „Survivor România”. Manechinul a luat măsuri: „Mănânc o dată pe zi sau chiar deloc”

Fiecare dintre cele două echipe este formată din 12 membri, 6 băieți și 6 fete, care vor da tot ce au mai bun pentru a câștiga titlul de SURVIVOR și marele premiu de 100.000 de euro. PRO TV anunță că din echipa FAIMOȘILOR fac parte vedete din toate domeniile, precum: artiști care au reușit prin munca lor să spargă barierele locale – Otilia Bilionera, Xonia, Emil Rengle, Radu Itu, CRBL, sportivi recunoscuți pentru munca și dedicarea lor din domeniu – Elena Chiriac, Cătălin Zmărăndescu, Robert Niță, vedete care au cucerit online-ul – Laura Giurcanu, TJ Miles, dar și cunoscute vedete TV – Andreea Tonciu, Roxana Ciuhulescu. Citeşte întreaga ştire: Viața lui Radu Itu înainte de plecarea la „Survivor România”. Manechinul a luat măsuri: „Mănânc o dată pe zi sau chiar deloc”

Urmărește-ne pe Google News
Anamaria Prodan și Ciprian Marica, imagine virală într-o locație de lux. Cum au fost pozați cei doi
PARTENERI - GSP.RO
Anamaria Prodan și Ciprian Marica, imagine virală într-o locație de lux. Cum au fost pozați cei doi
BOMBĂ! Rafila, anunț ȘOC despre românii cu 3 doze de vaccin! Toți trebuie să afle
Playtech.ro
BOMBĂ! Rafila, anunț ȘOC despre românii cu 3 doze de vaccin! Toți trebuie să afle
"De ce dai mă cu pumnii în mine?". Tânăr snopit în parcare de un vecin, după ce şi-a lăsat maşina pe locul lui, în Constanța
Observatornews.ro
"De ce dai mă cu pumnii în mine?". Tânăr snopit în parcare de un vecin, după ce şi-a lăsat maşina pe locul lui, în Constanța
Horoscop 28 ianuarie 2022. Săgetătorii au multe pe cap, ceea ce nu e deloc o noutate, dar asta e ceea ce poate complica lucrurile
HOROSCOP
Horoscop 28 ianuarie 2022. Săgetătorii au multe pe cap, ceea ce nu e deloc o noutate, dar asta e ceea ce poate complica lucrurile
Cine e tânărul cu BMW care a pierit în mașina strivită de un TIR, pe un drum drept
Știrileprotv.ro
Cine e tânărul cu BMW care a pierit în mașina strivită de un TIR, pe un drum drept
ŞOC! A rămas GOALĂ la petrecerea fiului, ţinuta a cedat! Doamna naţiunii, foto interzis minorilor
Telekomsport
ŞOC! A rămas GOALĂ la petrecerea fiului, ţinuta a cedat! Doamna naţiunii, foto interzis minorilor
Raluca Feher, despre secretele vieții ei de influencer
PUBLICITATE
Raluca Feher, despre secretele vieții ei de influencer