Cristi Chivu a trăit unul dintre cele mai importante momente de la venirea sa pe banca lui Inter. După victoria cu 2-0 în finala Cupei Italiei, tehnicianul român și-a îmbrățișat soția, Adelina, și cele două fiice chiar pe gazonul de pe Stadio Olimpico.
Cuprins:
Inter a cucerit Cupa Italiei după victoria cu 2-0 în fața lui Lazio, chiar la Roma, la doar 10 zile după ce echipa devenise campioană în Serie A. Finalul partidei a fost marcat de imagini spectaculoase pe Stadio Olimpico, unde apropiații jucătorilor și ai staffului tehnic au intrat pe teren pentru a sărbători alături de echipă.
Printre cei care au coborât pe gazon s-au aflat și Adelina Chivu, soția tehnicianului român, împreună cu cele două fiice ale lor, Natalia și Anastasia, dar și sora acestuia.
La doar câteva secunde după fluierul final al arbitrului Marco Guida, Cristi Chivu și-a îmbrățișat familia chiar pe teren, într-un moment care a atras imediat atenția fotografilor și a fanilor. Fostul căpitan al echipei naționale a fost surprins alături de Adelina și cele două fete, în timp ce sărbătoreau câștigarea trofeului.
Cu medalia la gât și vizibil emoționat, antrenorul român s-a fotografiat împreună cu familia sa pe gazonul stadionului din Roma.
După meci, Adelina Chivu a publicat pe Instagram imagini din timpul sărbătorii de pe stadion. Fosta prezentatoare a știrilor sportive a distribuit un filmuleț cu focurile de artificii de pe arena unde s-a disputat finala Cupei Italiei, marcând astfel unul dintre cele mai importante momente pentru familia lor.
Atmosfera de pe stadion a fost una spectaculoasă, iar jucătorii și stafful lui Inter au sărbătorit alături de suporteri până târziu în noapte.
Președintele lui Inter, Beppe Marotta, a vorbit despre sezonul echipei și despre impactul pe care Cristi Chivu l-a avut după venirea sa pe banca tehnică a formației din Milano.
„Suntem fericiți! Am avut mai multe rezultate pozitive în ultima perioadă. Mulțumim în primul rând patronatului, care ne-a oferit o mare libertate și putere de decizie. Uneori pierzi, dar ajungerea în finală este întotdeauna foarte dificilă. Anul acesta s-a născut din mizeria sezonului trecut, și-a lăsat amprenta.
Chivu a făcut bine să pună totul la loc și am urcat din nou. Acum că au sosit aceste două trofee, rămâne un regret. Liga Campionilor este singura bilă neagră”, a transmis el, potrivit FC Inter News.
Cristi Chivu a preluat echipa în vara lui 2025, după un sezon dificil pentru Inter, iar în doar câteva luni a reușit să câștige titlul și Cupa Italiei cu formația milaneză.