Cristina Țopescu, după întâlnirea cu preotul. "Sunt lucruri pe care încă nu le pot ierta"
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Binecunoscuta jurnalistă Cristina Țopescu a avut parte de o întânire extrem de emoționantă cu un preot.
Deși recunoaște că nu merge frecvent la biserică, jurnalista Cristina Țopescu s-a întâlnit cu un preot zilele acestea. Întâlnirea a marcat-o pe prezentatoarea de televiziune, care a făcut mărturisiri de suflet în mediul online.
"ÎNTÂLNIRI DUPĂ CARE POȚI FI MAI BUN Am întâlnit ieri un om minunat. E preot. Pare din altă lume, de pe altă planetă, aproape. E blând, bun, cald și are o voce ca o mângâiere pe suflet. Știam eu că există și asemenea preoți, am sperat tot timpul că voi întâlni unul. Ca să-mi redea încrederea zdruncinată în oameni care se dedică mai mult lui Dumnezeu decât cei mai mulți dintre noi. Sau asta pretind că fac. Să-mi confirm convingerea, tot mai plăpândă în ultima vreme, că sunt printre ei și preoți autentici, adică oameni măcar mai înțelepți decât păcătoșii de noi. Eu, de ce să mint, sunt credincioasă, dar practicantă nu sunt, nu merg la biserică prea des. Am auzit o grămadă de preoți dând indicații prețioase cum să voteze enoriașii lor, ținând predici de parc-ar recita o poezie învățată pe de rost, fără vibrație, fără vreun fior pe care l-am putea bănui că pe unul divin. Pentru mine un preot ar trebui să fie în primul rând un om bun, cald și calin, care ne ascultă, ne dă povețe, ne liniștește și alină, dar mai ales nu ne judecă. Ne judecăm destul noi între noi. Pentru mine credința e să faci cât poți de mult bine în jurul tău, să ajuți și să încerci să nu faci rău. Măcar cu gândul și cu fapta, că, cu vorba, o mai luăm razna toți, când ne mâniem. Poate doar introvertitii n-o fac, ei păcătuiesc, pesemne, cu gândul. Da, mânia, furia sunt, știu, păcate mari.Mărturisesc că am acest resentiment de câte ori ceva mi se pare unfair, incorect, mincinos, ipocrit, crud, josnic, nedemn, etc...E o percepție subiectivă, sigur, dar fiecare dintre noi asta are, percepții subiective. Toți evaluăm prin prisma principiilor noastre, a temperamentului și, cred, și a educației de care am avut parte. Mă consolează un singur lucru: mă mânii degrabă, dar îmi trece repede. Cred că dacă aș vorbi mai des cu omul asta minunat, cred că nu m-aș mai mânia niciodată. Aș vedea, poate, la fel lucrurile, dar mi-aș mai domoli patima, patimile. Și îmi doresc să mai vorbesc cu acest om, tare mult îmi doresc. Dumnezeu, pentru mine, e...nu știu cum să-i spun (cine ar putea-o face?) un fel de energie bună, supremă, care tot încearcă, tot încearcă să ne tragă spre Bine, ne dă lecții de viață ce pot părea dure, uneori, tot ca să ne îndrepte spre Calea cea Bună, dar nici măcar El nu ne poate opri din drumul ce nouă ni se pare mai neted și mai lin către păcat. Cam asta e natura umană. Când facem lucruri bune, nobile, senzația mea e că luptăm împotriva propriei noastre naturi. Am învins, nu ne-am lăsat înfrânți ! Ne-am învins pe noi înșine, într-un mod atât de fericit, nu? Dar de câte ori ne iese asta? Dumnezeu nu e înfrânt niciodată, El poate fi trist, niciodată mânios și se roagă, probabil, la El însuși, în continuare, pentru noi.Când i-am mărturisit acestui om minunat că sunt lucruri pe care încă nu le pot ierta, că mă simt vinovată pentru asta, dar că îmi doresc să ajung la generozitatea de a ierta tot, el nu mi-a spus că mânia e un păcat mare, simțise că înțelegeam asta, mi-a zis doar atât: e firesc, e omenesc să nu poți ierta ușor uneori, o să ierți în cele din urmă. Pentru că îți dorești asta. În clipa aia, am simțit deja că sunt pe drumul cel bun, iar ce mi-a spus mi-a dat parcă și mai multă putere să încep așa, ușor-ușor, să alung toate tristetiile sau furiile care mă mai bântuie, deși, de când mă știu, încerc să nu simțturât niciodată. Nu-mi iese tot timpul, am multe revolte și multe proteste, fie interioare sau cât se poate de externalizate:) Am simțit nevoia să scriu toate astea în primul rând pentru că întâlnirea mea de ieri cu acest om, preot, alături de Roxana, un suflet frumos, a fost una specială în viața mea. Și va rămâne așa, simt asta. Iar, în al doilea rând, am simțit să scriu asta pentru că nu m-am putut reține să nu mă gândesc: ce legătură are REFRENDUMUL asta cu Dumnezeu, cu iubirea, cu sufletul și cu scânteia divină din noi, cu victoria noastră asupra râului atunci când suntem buni?", a povestit Cristina Țopescu.
