Cu ce se ocupă Bogdan Vlădău după ce s-a retras din proiectele TV. „De când eram mic am avut așa o înclinație către spiritualitate”

Comentează

Viața lui Bogdan Vlădău s-a transformat total după participarea la „Survivor România”. Fostul manechin recunoaște că a fost de mic atras de spiritualitate și că viața i s-a transformat radical în ultimii 3 ani de când este organizator de retreat-uri în jungla amazoniană.

Bogdan Vlădău și Gina Chirilă sunt împreună de 10 ani și de aproape 3 ani sunt părinții unei fetițe adorabile, Katia. Bogdan este susținut în totalitate de soția lui.

„De fapt de când eram mic am avut așa o înclinație către spiritualitate. Am avut senzația și simțeam cumva că trebuie să fie mai mult decât ce vedem noi cu ochiul liber.

Dincolo de lumea asta materială suntem și energie, suntem și spirit și așa mai departe. Deci a început cumva de când eram mic, după aceea am început și am intrat mai profund în lumea asta prin ortodoxie.

Am fost la muntele Athos de câteva ori, după care am ajuns la șamanism, am ajuns și în Amazon, acolo am făcut practici cu șamanii, cu mai multe plante și remedii pe care le au ei acolo.

Cam așa a început drumul. Acum, de câțiva ani, deja organizez eu retreat-uri acolo, duc oameni din România cu precădere, dar din toată lumea, în general. Am avut oameni și din Costa Rica”, a declarat Bogdan Vlădău pentru Impact.

„Sunt retreat-uri în jungla amazoniană din Peru cu care colaborez. Vreau să încep să merg și în Brazilia, Ecuador.

Tocmai am venit dintr-un retreat cu unii care cred eu că sunt cei mai buni din lume pe partea asta și am fost cumva acolo ca și participant ca să învăț de la cei mai buni și să pun și eu în practică. Se întâmplă din 2016, am avut contact prima dată cu fenomenul acesta, după care în 2020, imediat după ce m-am întors de la Survivor am organizat și prima călătorie, primul retreat în Peru”, a mai povestit Bogdan Vlădău.

Facem 5 ceremonii cu șamanii

Bogdan Vlădău a explicat cât timp stă plecat de acasă și cum va fi următoarea perioadă pentru el. Soția lui, Gina, îl susține în tot ceea ce face.

„Pot să spun câte am avut până acum. Se pare că o să fiu mai mult plecat decât pe aici în următorii ani. Au fost câte 2-3 pe an până acum. Anul acesta vor fi doar 2 în Peru, probabil că va fi și unul în Ecuador, să vedem, probabil că și în Costa Rica.

Durează 14 zile, dar în sine retreatul durează 10 zile, facem 5 ceremonii cu șamanii, în zilele de pauză putem face și sesiuni de meditație, sesiuni de respirații holotropice, poate și sesiuni de intrat în gheață pe metoda wim hof, mai dăm la pește, ne plimbăm cu barca pe Amazon, sunt multe chestii de făcut”, a mai povestit acesta.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Imagine cu sigla Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ)
10:28
ÎCCJ decide joi, după șase amânări, dacă obligă Guvernul să plătească restanțe salariale de aproape 5 miliarde de lei pentru magistrați
Cristela Georgescu intră în sediul DIICOT - octombrie 2026
09:27
Cristela Georgescu a ajuns, pentru a treia zi consecutiv, la audieri la DIICOT, în dosarul în care Călin Georgescu e acuzat de înşelăciune continuă
MONDEN
Valerie Lungu, ALex Gîlcă și Victoria Lungu
10:18
Ce nu s-a văzut la căsătoria Valeriei Lungu cu Alex Gîlcă. Mesajul mamei pentru fiica și ginerele său
Concurenti Asia Express 2026, ediția 19
10:06
„Asia Express” 8 octombrie 2026. Concurenții intră în cursa pentru ultima șansă. Misiune neașteptată în această seară
POLITIC
Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, începe joi, 8 octombrie, o serie de consultări cu partidele parlamentare pentru formarea noului Guvern și stabilirea programului de guvernare. Sursă foto: Profimedia Images
09:12
Luca Niculescu începe negocierile pentru formarea noului Guvern. Ce condiții au pus până acum PSD, PNL și UDMR
Vasile Dîncu reprezintă România în Parlamentul European, fiind trimis la Bruxelles cu voturile alegătorilor PSD. Foto: Hepta
7 oct.
Vasile Dîncu, despre desemnarea lui Luca Niculescu pentru formarea guvernului: „Există o revoltă în interiorul PSD în acest moment”
Ultimele știri
11:04
Cercetătorii au construit primele ceasuri nucleare funcționale. Unul a atins o precizie echivalentă cu o secundă în 30 de milioane de ani
10:56
De ce nu este „Destine cu parfum de lavandă” la TV azi. Ce difuzează Antena 1 joi, 8 octombrie 2026
10:40
Anchetă WSJ: Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, acuzată că i-a cerut 100.000 de dolari unui donator republican, în schimbul accesului la administrația Trump
10:31
El Nino se intensifică și ar putea doborî un record vechi din 1950. Specialiștii avertizează că va persista și în 2027
TRENDING
Interviu
06:55
Generalul Dorin Toma: Armata Română are o problemă de model organizațional. Este construită în mare măsură pentru administrarea instituției și insuficient pentru generarea rapidă a puterii de luptă”
06:17
Gigantul european Girteka a înmatriculat primul camion în România și oferă salarii de până la 3.500 de euro pentru șoferii români
7 oct.
Horoscop 8 octombrie 2026. Capricornii sunt atrași din ce în ce mai mult de ideea de a deveni independenți, de exemplu, postura de a fi propriul șef
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Fotografia a două femei care își plimbă câinii în Cagliari. Cagliari, Sardinia, Italia, 6 iunie 2025.
10:21
Satul din Italia unde femeile trăiesc 100 de ani. Cercetătorii au descoperit o nouă „zonă albastră” în Sardinia
Geanta Dior, decorată cu modele de pești koi, de culoare verde și roz
08:46
A dat 94 de euro pe o geantă, dar când a dus-o la licitație, a aflat că deține un „Sfânt Graal”
O turistă cu bagaje care priveşte apusul de soare pe fereastra unui aeroport. Imagine cu caracter reprezentativ.
7 oct.
Turismul din Europa va crește cu 3,1% pana la finalul anului 2026, depășind ritmul economiei generale. Ce au anunțat experții la summitul mondial din Malta
Un expert în longevitate explică cum trebuie consumată cafeaua pentru a-ți prelungi viața. Sursă foto: Getty Images.
7 oct.
Ce beau zilnic oamenii care ajung la 100 de ani: 3 băuturi simple recomandate de un expert
Un pensionar din Elveția, obligat de instanță să își demoleze șura construită cu aprobarea primăriei. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto: Getty Images.
7 oct.
Un pensionar trebuie să își dărâme șura, după ce a primit autorizație să o construiască, în Elveția: „Mă simt tras pe sfoară”
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Giigi Nețoiu
07:49
Gigi Nețoiu se revoltă după amenzi de 160.000 de lei la ferma sa Black Angus de 6 milioane de euro: „Cu ce deranjează vacile Apele Române?”
Patru copii și un ghiozdan rupt. Sursa foto: Vlad Chirea
Reportaj
06:55
Patru copii și un ghiozdan rupt. De ce școala și grădinița sunt un lux pentru Carina, Esmeralda, Bianca și Damian, crescuți de o mamă singură, într-un sat din Covasna
Inspectorii de la Vama Isaccea au confiscat aproape 1.300 de perechi de încălțăminte de marcă suspectate că sunt contrafăcute, în valoare de 4,9 milioane de lei, aflate într-un camion spre Odesa. Foto: Poliția de Frontieră Română
7 oct.
Un șofer de TIR ucrainean a vrut să ducă în Odesa 1.300 de perechi de pantofi contrafăcuți, pe la Isaccea
Una dintre navele din Bulgaria atacată de drone
7 oct.
Nave comerciale, lovite în Marea Neagră. Bulgaria va invita România și Turcia la consultări și va cere „capacități suplimentare” din partea NATO
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește