Mama și fiica au atras privirile, toate aparatele de fotografiat s-au îndreptat spre ele când au pășit la evenimentul dedicat femeilor de succes. Actrița în vârstă de 46 de ani a îmbrăcat o rochie până în pământ, crem. Nu și-a pus în evidență nici picioarele subțiri, nici bustul generos. Părul l-a avut desprins, iar în privința machiajului, a ales unul discret la ochi, iar pe buze a purtat ruj roșu.

De partea cealaltă, Zahara Jolie Pitt pare că își dorește să calce pe urmele mamei sale din punct de vedere vestimentar. Și tânăra în vârstă de 16 ani a îmbrăcat o salopetă lungă, dar albă. Nu s-a machiat, iar în urechi a ales cercei cu perle.

angelina-jolie-si-fiica-zahara-4Icon photoVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Zahara Jolie Pitt e adoptată

Zahara Jolie Pitt s-a născut în 2005 în Etiopia și avea doar șase luni când a fost adoptată de Angelina Jolie și Brad Pitt. Deși au existat câteva controverse legate de nașterea fetiței, zvonurile au fost infirmate chiar de către mama biologică a acesteia.

Mama biologică a Zaharei a fost nevoită să o abandoneze din cauza unei boli pe care o avea, dar și din cauza sărăciei, scrie catine.ro.

Angelina are 6 copii cu Brad Pitt

Angelina Jolie, care a apărut recent cu The Weeknd, este una dintre cele mai apreciate vedete de la Hollywood. În plan personal, actrița a fost căsătorită de trei ori. Între anii 1996-2000, ea a fost măritată cu Jonny Lee Miller. Din anul 2000 până în anul 2003, a format o familie cu Billy Bob Thornton.

Brad Pitt, în vârstă de 57 de ani, şi Angelina Jolie, 46 de ani, s-au căsătorit în 2014 şi au intentat divorţ în 2016, după o relaţie care a început în 2004.

Foto: Profimedia

 
Citeşte şi:

CTP, despre mesajul lui Iohannis: „Ești președintele acestei țări de 8 ani. Și tu spui că statul a eșuat?”

Cele trei mari nereguli găsite de DSU la Spitalul de Boli Infecțioase Constanța. Încă de anul trecut!

Țara fără acari. Cum se pierde responsabilitatea atunci când de vină sunt mereu ceilalți sau nimeni

     
FOTO S-a iubit cu Adrian Cristea și a fost căsătorită cu un alt mare fotbalist, iar acum arată cu totul diferit!
PARTENERI - GSP.RO
FOTO S-a iubit cu Adrian Cristea și a fost căsătorită cu un alt mare fotbalist, iar acum arată cu totul diferit!
BOMBĂ! Ce relație a existat între Nuțu Cămătaru și Monica Gabor: ‘Mi-a adus-o mie primul și...’
Playtech.ro
BOMBĂ! Ce relație a existat între Nuțu Cămătaru și Monica Gabor: ‘Mi-a adus-o mie primul și...’
„Ai vrut să pleci și ai plecat”. Cristina, o farmacistă din Botoşani s-a sinucis la doar trei luni de la nuntă. Tânăra de 30 de ani a lăsat o scrisoare de adio
Observatornews.ro
„Ai vrut să pleci și ai plecat”. Cristina, o farmacistă din Botoşani s-a sinucis la doar trei luni de la nuntă. Tânăra de 30 de ani a lăsat o scrisoare de adio
Horoscop 8 decembrie 2021. Gemenii sunt deja înclinați spre lipsă de concentrare, ce duce la consecințe neplăcute
HOROSCOP
Horoscop 8 decembrie 2021. Gemenii sunt deja înclinați spre lipsă de concentrare, ce duce la consecințe neplăcute
Motivul pentru care bătrânul din Vaslui și-a omorât soția și fiul cu securea este absolut cutremurător. Unde se ducea când a făcut accident
Știrileprotv.ro
Motivul pentru care bătrânul din Vaslui și-a omorât soția și fiul cu securea este absolut cutremurător. Unde se ducea când a făcut accident
Prezentatoare TV celebră, concediată după ce şi-a umilit o colegă. Ce a putut spune. Emisiunea ei iese din grilă
Telekomsport
Prezentatoare TV celebră, concediată după ce şi-a umilit o colegă. Ce a putut spune. Emisiunea ei iese din grilă
Cum să faci masca facială perfectă… cu doar puțină imaginație
PUBLICITATE
Cum să faci masca facială perfectă… cu doar puțină imaginație