În iulie 2012, Giulia a devenit soția lui Vlad Huidu. Cei doi se iubeau de câțiva ani și au decis atunci că e momentul să semneze actele, să devină soț și soție.

Cum se înțelege Giulia Anghelescu cu Șerban Huidu, fratele soțului ei: „Am avut unele divergențe”

Cei doi s-au cunoscut în urmă cu aproximativ 17 ani. Nu a fost dragoste la prima vedere. „Ne-am cunoscut la o emisiune TV în urmă cu… 17 ani. Nu a fost dragoste la prima vedere nici pe departe. Abia după doi ani de când ne-am cunoscut ne-am dat seama că vrem mai mult sau abia atunci s-a decis el că vrea să mă cucerească. A avut puțin de lucru cu mine, pentru că abia ce mă despărțisem de iubitul cu care fusesem 7 ani și cred că îmi doream puțină libertate, însă a insistat și, după câteva luni, am cedat.”, a spus ea pentru viva.ro.

Nu mulți s-au arătat încântați de relația lor la început, însă pe parcurs, cei doi au demonstrat că sunt făcuți unul pentru altul.

„Între timp, i-am răzgândit noi, prin faptul că avem o căsnicie atât de frumoasă. Nu am ținut cont niciodată de ce spun cei din jur tocmai pentru că știam că iubirea noastră este mai puternică decât orice obstacol. Am avut dreptate!”, a mai adăugat ea.

Giulia, despre cumnatul Șerban Huidu

Vlad Huidu, soțul Giuliei, este fratele lui Șerban Huidu. Prezentatorul de televiziune și cumnata nu s-au înțeles bine din primul moment, au avut loc discuții între ei. Și-au dat seama ulterior că sunt o familie, iar acum se pot baza unul pe altul.

„Eu l-am considerat întotdeauna pe Șerban parte din familia mea și faptul că poate la un moment dat am avut unele divergențe cred că s-a datorat doar grijii pe care i-a purtat-o dintotdeauna lui Vlad ca frate mai mare. Îl admir pentru faptul că mi-a fost model ca om de radio și îl respect pentru că e fratele bărbatului pe care îl iubesc și știu că, indiferent de situație, mă pot baza pe prietenia lui.”, a mai dezvăluit vedeta pentru revista VIVA!

Citeşte şi:

De ce diferă atât de mult rezultatele testelor de anticorpi la COVID-19. Cercetător: „Cantitatea nu spune absolut nimic”

„Vrei 200 de lei ca să facem prostii?” Fata avea 10 ani, bărbatul, 53. Condamnat cu suspendare și pus să muncească la primărie sau la școală

„Specialiștii” de la Electrica. Cum ajung doi oameni ai ministrului Virgil Popescu să câștige peste 5.000 de euro pe lună

Povestea incredibilă a voleibalistului care a crezut timp de 15 ani că e iubitul unui fotomodel. Lumea lui s-a năruit când a aflat adevărul
PARTENERI - GSP.RO
Povestea incredibilă a voleibalistului care a crezut timp de 15 ani că e iubitul unui fotomodel. Lumea lui s-a năruit când a aflat adevărul
Femeia care are cel mai ciudat prenume din România. Toată lumea rămâne mască după ce aude numele ei
Playtech.ro
Femeia care are cel mai ciudat prenume din România. Toată lumea rămâne mască după ce aude numele ei
Jandarmeria Cluj și-a cerut scuze după defilarea dezastruoasă de 1 Decembrie: "Astfel de momente sunt de neacceptat"
Observatornews.ro
Jandarmeria Cluj și-a cerut scuze după defilarea dezastruoasă de 1 Decembrie: "Astfel de momente sunt de neacceptat"
Horoscop 2 decembrie 2021. Peștii au motive de revoltă împotriva unor situații complicate pe care le trăiesc acum
HOROSCOP
Horoscop 2 decembrie 2021. Peștii au motive de revoltă împotriva unor situații complicate pe care le trăiesc acum
România trebuie să înceapă să renunțe la încălzirea pe lemne în următorii 2 ani
Știrileprotv.ro
România trebuie să înceapă să renunțe la încălzirea pe lemne în următorii 2 ani
Imagine cu puternic impact emoţional. Marea campioană, desfigurată de iubit. Plină de sânge, a anunţat că a fost strangulată şi dată cu capul de podea. Atacatorul a fost eliberat!
Telekomsport
Imagine cu puternic impact emoţional. Marea campioană, desfigurată de iubit. Plină de sânge, a anunţat că a fost strangulată şi dată cu capul de podea. Atacatorul a fost eliberat!
Imagination de la Foreo - masca de față pe care ți-o personalizezi... pe masa din bucătărie
PUBLICITATE
Imagination de la Foreo - masca de față pe care ți-o personalizezi... pe masa din bucătărie