Fecioara Maria, cea mai cunoscută, mai venerată și mai mediatizată femeie din toate timpurile, are o imagine extraordinară în toate icoanele cu Maica Domnului. Portretul ei, pe care atât ortodocșii cât și catolicii îl pot lesne imagina, nu a fost ales la întâmplare și nici nu se repetă doar de dragul unui canon.
Mărturii vechi vorbesc despre cum era și cum se purta în realitate, iar ele au stat la baza primelor picturi în care este înfățișată. Chiar dacă Sfânta Scriptură nu oferă multe informații despre viața Ei, există destule scrieri apocrife și ale Sfinților Părinți care umplu acest gol. Teologii explică situația atât prin discreția și smerenia care I-au caracterizat existența pământească, cât și prin centralitatea lui Hristos în Evanghelii.
În volumul Maica Domnului, ocrotitoarea României (Editura Pelerinul Român, Oradea, 1992), este citat Sfântul Epifanie, care spune că „statura Fecioarei Maria era de talie mijlocie. Culoarea părului îi era gălbuie și foarte plăcută și atârna pe sub acoperământul capului ei. Culoarea feței ei era ca bobul de grâu, când dă în copt bine. Ochii îi erau limpezi la căutătură și nimeni n-a ținut seama ce culoare aveau, nici până în ziua de astăzi. Se păstrează doar într-o mică măsură idei, cum că erau ca măslina coaptă. Sprâncenele ei erau în oarecare mlădiere și foarte minunate”.
Diaconul Gheorghe Băbuț, care a cules informațiile din zicerile sfinte, completează: "Fecioara Maria nu avea o împodobire lumească, ca a tuturor fecioarelor sau a femeilor lumești. Mâinile ei erau delicate și degetele potrivit de lungi. Fața ei era foarte frumoasă și mult curată, fără încrețituri sau riduri, și nu avea nimic care să deranjeze privirea cuiva. Veșmintele ei erau lungi, capul îi era acoperit totdeauna cu un văl foarte smerit, care atârna în jos. Graiul ei era plin de bunătate și încet, cu multă sfială, și nimeni n-a văzut-o în viața ei strigând, sau vorbind cu voce tare și răstită, sau cu iuțime. Numai atunci a fost vocea ei mai tare, când a plâns cu hohote și suspinuri mari sub Crucea calvarului Fiului ei Cel preadulce și preaiubit pe Dealul Golgotei".
Un portret destul de cuprinzător a fost descoperit în scrierile grecului Dionisie Areopagitul, care a avut ocazia să O viziteze pe Maica Domnului în casa Sf. Ioan Evanghelistul.
"Înaltă, peste mijlocie, foarte zveltă, cu mâini şi picioare delicate şi frumoase, culoarea pielii ca aurul, ochii ca măslina coaptă, ovalul feței desăvârşit; se purta în culorile fecioarelor: roşu şi vânăt; era foarte tăcută şi activă. Tot ce făcea era desăvârşit, se mişca cu o grație firească pe care anevoie o au chiar împărătesele născute în purpură. Cât am stat în casa Ei nu a mâncat cu noi, ci numai seara se retrăgea cu femeile Ei pentru a sta la masă. Ne`a vorbit despre Fiul Ei multe lucruri tainice pe care le voi scrie altădată… Toată înfățişarea şi purtarea Ei erau atât de dumnezeieşti, încât dacã n-aş fi ştiut că nu`i Ea Dumnezeu, m`aş fi închinat în fața Ei ca lui Dumnezeu".
Tradiția bisericească spune că cel care a început să picteze primele icoane ale Fecioarei a fost Sf. Luca. În arta lumii, unica frescă ce ilustrează scena biblică a Fecioarei Maria de dinainte de nașterea lui Iisus se află în Biserica Sf. Nicolae Domnesc din Curtea de Argeș. Cele peste 300 de cadre ale picturii originale, lucrare a unui necunoscut din secolul al XIV-lea, reprezintă unul dintre cele mai valoroase exemple de artă bizantină din sud-estul Europei, iar, între ele, Maica Domnului susținându-și sarcina cu mâna este magnifică.