Delia nu a avut niciodată o siluetă de invidiat. Dar nici n-a fost deranjată de formele ei. Recent însă, a decis că gata, e timpul să dea jos câteva kilograme și pentru că ar da bine la imagine, și pentru că s-ar simți ea mai bine dacă ar fi un pic mai slabă.

Cum slăbește Delia?

Delia pune pe fugâ kilogramele, prin… fugă

Măsurile pe care le-a luat pentru a scăpa de surplusul de kilograme n-au inclus contorizarea caloriilor, nici micșorarea porțiilor. Iar intervenția unui nutriționist a fost exclusă din start. Pofticioasă “patentată”, Delia a recunoscut în repetate rânduri că ea nu se poate abține când îi face ceva cu ochiul. Și că va mânca ce va dori, când va dori.

Sportul a fost ales de cântăreață ca mijloc de a slăbi. Și nu e vorba de mers la sală și ridicat greutăți ori alergat pe bandă ore-n șir, sub supravegherea unui antrenor personal. Nu, Delia a decis să taie din orele de somn și leneveală și să iasă la alergat în fiecare dimineață, în locuri puțin aglomerate, unde se poate desfășura în voie, fără să fie oprită de oameni pentru poze sau autografe.

Primele rezultate ale acestei fugi de kilogramele în plus sunt deja vizibile. Deși n-a dezvăluit cât a reușit să slăbească, Delia a apărut pe scenă sensibil mai subțire, la ultimele concerte. Iar acrobațiile din cadrul show-ului “Acadelia” le face cu mai multă ușurință decât anul trecut.

CITEȘTE ȘI:

UPDATE | Vizita Papei Francisc în România: trei zile pe pământ românesc, șapte episcopi martiri beatificați. Ultimele pregătiri la Cotroceni și pe traseu | FOTO/VIDEO  

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.