Delia Matache nu doarme noaptea. Artista spune prin ce trece: „Trebuie să fac foarte multe chestii, altfel nu sunt împlinită”

 12 comentarii
Arhiva foto

Deliei Matache nu îi place să doarmă noaptea. Invitată în podcastul „Aproximativ discuții”, artista a recunoscut că e activă și pe timpul nopții, când rezolvă tot ce nu reușește pe timpul zilei. „Sufăr de ADHD”, susține cântăreața.

Delia Matache se împarte între concerte, cântări, evenimente și vacanțe în locații inedite. Ba merge în destinații exotice, ba urcă pe munte, artista întotdeauna își găsește ocupație în timpul liber. Tocmai pentru a se bucura de multe activități, ea recunoaște că nu îi place să doarmă.

Ea crede că a ajuns să sufere de ADHD, tulburarea de deficit de atenție și hiperactivitate. Nu a diagnosticat-o însă un medic. „Îmi place când mă agață serialele. Mi se pare că am mai multă viață, am ziua la dispoziție, în care fac ce vreau eu, și mai am ceva, mai am și noaptea.

„Mi se pare că timpul ăla petrecut la nani e pierdut”

Eu mai fac ceva, eu nu dorm. Sufăr de ADHD. Trebuie să fac foarte multe chestii, altfel nu sunt împlinită sufletește”, a mărturisit artista, care, pe timpul nopții, rezolvă tot ce nu a reușit pe timpul zilei.

„Trebuie să fac multe lucruri și mi se pare că timpul ăla petrecut la nani e pierdut. Și, atunci, încerc să prelungesc ziua și să mai fac ceva. Măcar dacă nu fac nimic, să mă uit la poveștile altora și să mă implic în niște chestii emoțional, gen film. Eu știu sigur că am ADHD și nu m-am dus la niciun psihoterapeut”, a mai spus Delia Matache.

„M-am autodiagnosticat. Sunt convinsă 100%. O să mă duc și o să obțin ștampilă, sau ce se dă. Nu e ca și cum îmi doresc să am, nu vreau să am, că nu mi se pare că sunt specială în niciun fel. Pur și simplu, știu că sunt agitată dintotdeauna, n-am răbdare să fac anumite lucruri. Nu pot să fac nimic din ce nu-mi place. Pot să fac doar lucruri care-mi plac", a încheiat artista.

Delia Matache, adevărul despre intervențiile estetice pe care le are

În vârstă de 41 de ani, Delia Matache arată impecabil și multe dintre admiratoarele sale au vrut să afle care este secretul ei. Artista a decis să vorbească public despre intervențiile estetice, un subiect sensibil pentru multe vedete, care aleg să fie discrete cu schimbările pe care și le fac.

Cântăreața, care face parte din juriul show-ului „iUmor”, nu este împotriva intervențiilor estetice atât timp cât sunt făcute cu limită. Delia Matache a recunoscut că a apelat la medicul estetician și și-a mărit buzele cu acid hialuronic. De asemenea, ea este de acord cu botoxul în locul cremelor antirid.

„Mi-e botoxul mi se pare… decât să dai banii pe o cremă antirid, mai bine îți rezolvi problema. Dar botoxul nu te face mai frumos, ci doar îți blochează un mușchi. Acidul hialuronic la nivelul feței nu am încercat și cum îmi arată mie simetria naturală a feței, nu cred că am nevoie. N-aș avea nevoie de bărbie sau de pomeți.

La buze am încercat, mi se pare drăguț să fie mai pline, dar totuși nu exagerat. Cam atât, lasere și alte tratamente nu am încercat, însă aș vrea să încerc. Mi se pare că sunt în urmă rău la capitolul ăsta. Bine, nici nu am răbdare de așa ceva prea mult. Prefer să-mi fac acasă măști”, a declarat Delia pe contul ei personal de TikTok.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Tags: Delia
Comentarii (12)
  • Avatar comentarii

    Aura1 10.10.2023, 13:35

    Fiecare cu propriile obiceiuri, ea să fie sănătoasă.

  • Avatar comentarii

    Andrissima 10.10.2023, 13:50

    Mult succes in continuare!

  • Avatar comentarii

    Simona.T 10.10.2023, 14:00

    Nimic iesit din comun, tipic persoanelor cu mult timp liber, daca ar trebui sa se trezeasca dimineata sa mearga la servici i-ar veni si somnul

  • Avatar comentarii

    MirunaI 10.10.2023, 15:11

    somnul este foarte important

  • Avatar comentarii

    nicoleta1 10.10.2023, 16:08

    Nu-i adevarat timpul somnului nu este un timp pierdut este un timp valoros

ALTE ȘTIRI
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii. Sursă foto: Getty Images
17:46
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii: ce amendă au primit
Nicuşor Dan a semnat decretul pentru acreditarea Theodorei-Magdalena Mircea ca ambasador al României în Cuba și alte state din Caraibe. Foto: Profimedia
16:19
Nicușor Dan a semnat primul decret de acreditare a unui ambasador în străinătate de când a devenit președinte
MONDEN
Răzvan Bănică | Foto: Instagram
Exclusiv
17:45
Încă o vedetă de la Antena 1 a trecut la PRO TV. În ce producție apare din septembrie
Denisa Macovei prezinta rubrica 5 Știri by Libertatea Monden
Exclusiv
17:19
5 Știri by Libertatea- Monden: Cum a slăbit Oana Roman 15 kilograme în șase luni/ Andra și Cătălin Măruță scot din buzunar 38.000 de euro pe an pentru educația copiilor
POLITIC
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat. Foto: Profimedia
17:15
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
Dominic Fritz a fost ales președintele USR în iunie 2025. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
15:17
Dominic Fritz confirmă ruptura Nicușor Dan - USR după ce președintele a promulgat legea ANI prin care Fritz pierde primăria Timișoara
Ultimele știri
18:51
Cine este Robert Jărcălău de la „Burlacii: Foc în Paradis”. Mama lui este chinezoaică, iar tatăl e român
18:47
Tom Jones a fost concediat la 86 de ani din postul de jurat la „Vocea” Marii Britanii: „Nu am vrut să părăsesc emisiunea”
18:18
Accident tragic în Polonia, unde un tren de pasageri și o betonieră au intrat în coliziune. Cel puțin un mort și mai mulți răniți
17:59
Peste 500.000.000 de găini au trăit în cuști, în UE, după ce Comisia Europeană a promis că le interzice. Care este situația în România
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
Șomaj. Concediere. un bărbat concediat este supărat, cu o cutie de carton pe birou, își ține capul în mâini în timp ce stă la o masă în biroul companiei.
17:54
Un angajat care a lucrat 10 ani la același loc de muncă a fost concediat după ce și-a luat concediu de paternitate
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Sursă foto: Profimedia.
17:10
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Metoda prin care a păcălit victima
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri. Sursă foto: Getty Images.
16:14
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri: „O persoană aflată în criză”
Un șofer din Germania a condus cu 150 km/h spre un muncitor în construcții și a fost oprit doar după ce pneurile i-au explodat. Sursă foto: Profimedia.
15:23
Un șofer care a condus cu 150 km/h direct spre un muncitor în construcții, oprit abia când a ajuns la jante. Ce pedeapsă a primit în Germania
ciuperci
14:38
5 greșeli majore pe care le faci când gătești ciuperci: cum le distrugi gustul și substanțele nutritive fără să știi
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Ulrich Siegmund (centru), șeful AfD în Saxonia Anhalt, sărbătorind victoria alături de liderii federali ai AfD Alice Weidel (stânga) și Tino Chrupalla (dreapta) Foto: Profimedia
Exclusiv
16:00
Profesorul Șerban Costa, medic în capitala landului câștigat de AfD: „Vor, de exemplu, să dea afară toți străinii din landul Saxonia-Anhalt. Între 15 și 20% din toți medicii sunt străini”
Sistemul medical din România primește o investiție de peste 390 de milioane de lei prin PNRR. Sursă foto: Facebook/Ministerul Sănătății.
15:45
Aproape 400 de milioane de lei pentru două investiții majore în sănătate, finanțate prin PNRR
Un bărbat care realizează un atac cibernetic, stă la laptop și poartă un hanorac negru. Se vede cum tastează o parolă și un nume de utilizator
15:30
Cum au făcut hoții credit de nevoi personale în valoare de 110.000 lei, fără consimțământul unei femei: povești de groază din lumea fraudelor bancare
Prim-plan cu un aparat electronic de plată a parcării, alimentat cu panou solar, amplasat pe marginea unei străzi cu mașini parcate.
15:08
540 de locuri de parcare, amenajate în Sectorul 1 București: lista străzilor
Arhiva foto
12:35
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală