La cei 51 de ani, actorul a avut parte de o serie de tragedii, care însă l-au făcut să-și dorească să meargă mai departe.

Când avea trei ani, actorul a fost părăsit de propriul tată. Lipsindu-i figura paternă, Keanu a încercat să țină totuși legătura cu părintele său, însă câțiva ani mai târziu, pentru că mama și frații lui, cu care locuia, se mutau din oraș în oraș, a pierdut contactul cu el. Lipsa stabilității din familia sa i-a afectat și educația. În perioada liceului a fost transferat la patru instituții de învățământ diferite, a trebuit să se confrunte și cu dislexia, ca la finalul celor patru ani să nu-și poată lua diploma de absolvire. Cu toate acestea, actorul a reușit să-și învingă acest handicap, iar acum profită din plin de bucuria pe care i-o aduce lectura.

Și-a pierdut cel mai bun prieten
După pierderea legăturii cu tatăl său, actorul a fost greu încerat de o tragedie. Cel mai bun prieten al său, actorul River Phoenix, alături de care a jucat în comedia ”Mă omori cu zile” și ”Dragoste și moarte la Idaho”, s-a stins din viață la vârsta de 23 de ani, în urma unei supradoze de droguri. Legătura lor încă dăinuie, Keanu mărturisind într-un interviu, anul trecut, că se gândește zilnic la bunul său amic.” A fost o persoană remarcabilă și un actor excelent. Ne înțelegeam foarte bine. Îmi este foarte dor de el. Mă gândesc tot timpul la el”, mărturisea Keanu.

Citește continuarea pe unica.ro

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.