Prietena Marilenei a vorbit la Antena 1 şi a infirmat categoric zvonurile potrivit cărora solista ar fi suferit de hepatită.
„Marilena nu a avut hepatită! Am fost şocată când am auzit aşa nişte zvonuri şi vreau ca oamenii să ştie adevărul, detaliile corecte despre cazul ei. (…) Nu avem rezultatele de la autopsie şi nimeni nu ştie nimic cu siguranţă. Dar a avut probleme cu ficatul cu mult înainte de a se duce la spital. Ea a fost pe lista de transplant din prima săptămână, dar atunci erau alţii care aveau un ficat mult mai bolnav decât al ei. Când situaţia ei a început să se înrăutăţească, Marilena a devenit numărul 1 pe lista de transplant. Asta însemna numărul 1 pe toată zona de nord est, adică pe zona New York. Putea primi ficat din toată ţara. Însă ei îi trebui un ficat foarte sănătos. Ofertele care au apărut erau dăunate, adică organele nu erau sănătoase. Nu atât pe cât avea ea nevoie. (…) Pot să spun că a avut edem cerebral, edem pulmonar, a avut o hemoragie. Şi la un moment dat a fost clar că nu mai putea fi salvată. În momentul în care i-au cedat atâtea organe…Chiar dacă găseau cel mai bun ficat şi cel mai sănătos, ea nu ar fi rezistat la această operaţie pentru că era deja în comă, pierduse foarte mult sânge, nu mai avea abilitatea de a coagula sângele iar această operaţie era foarte complicată. Nu ar fi trecut prin ea. Creierul ei îşi pierduse din funcţiuni. Faptul că a fost scoasă de pe listă nu a fost o decizie luată cu uşurinţă sau grabă, ci foarte greu. Medicii au făcut tot posibilul ca să o salveze. Am rămas uimită de cât de mult au putut să lupte pentru viaţa ei”, a povestit Dorina Maxwell, pentru Antena 1, citată de site-ul jurnalul.ro.