Ultima dată când a fost în ţară, în luna ianuarie, omul de afaceri a fost surprins la tribunal, unde se judeca procesul de divorţ şi partaj cu soţia sa, Dana Rodica.
Cine a fost Dinu Patriciu

S-a născut în 3 august 1950 în familia unui cunoscut petrolist din perioada interbelică. Absolvent al Institutului de Arhitectură Ion Mincu din Bucureşti, Patriciu este de profesie arhitect şi a lucrat imediat după terminarea facultăţii la Institutul de Proiectări al Ministerului Comerţului Exterior. În scurt timp devine asistent universitar al Institutului de Arhitectură. Este căsătorit tot cu o arhitectă, Dana, cu care are două fete, de 22, respectiv 26 de ani.
În 1990, Dinu Patriciu devine membru fondator al Partidului Naţional Liberal, din partea căruia a fost şi deputat în două legislaturi. În prezent, este CEO al grupului Rompetrol şi are afaceri în imobiliare, transport aerian, IT, mass-media şi energie alternativă. Povestea grupului Rompetrol, cea mai importantă afacere a sa, a pornit în 2001, de la privatizarea grupului Petromidia, ajungând în prezent la 40 de companii răspândite în 13 ţări.
Citeşte şi:

DINU PATRICIU A MURIT | IMAGINI NEMAIVĂZUTE CU OMUL DE AFACERI, în TINEREŢE: SLAB, ÎNALT ca BRADUL şi ELEGANT! FOTO

DINU PATRICIU A MURIT | Omul de afaceri şi-a întocmit testamentul înainte de TRANSPLANTUL de FICAT

DINU PATRICIU a MURIT | Ce AVERE impresionantă avea şi ce se ÎNTÂMPLĂ cu BANII omului de afaceri

DINU PATRICIU A MURIT | CE SPUNEA DINU PATRICIU despre BOALA CARE l-a UCIS

„FERICIREA NU SE POATE CUMPĂRA. UMBLU cu 200-300 de lei în BUZUNAR”. DINU PATRICIU, AUTOPORTRET într-un INTERVIU LIBERTATEA

DINU PATRICIU A MURIT, la 64 de ani. S-a stins DEPARTE DE ŢARĂ, la LONDRA

patriciu_octombrie_2013_evz_03.JPGIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.