Ce a făcut Elena Udrea după ce a ajuns în vacanță la Mamaia: „Dacă trăia Ceaușescu, v-ar fi condamnat pe viață”

 7 comentarii
Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, paraseste Penitenciarul Targsor, joi, 17 iulie 2025. MIHAI POP / GMN / MEDIAFAX FOTO

După ce a ieșit de la pușcărie, fiind condamnată mai mulți ani în „Dosarul Gala Bute”, Elena Udrea a început să fie destul de activă în mediul online, iar recent ea a plecat în vacanță la mare, pe litoralul românesc.

Așa cum a dezvăluit pe pagina ei de Facebook, Elena Udrea a mers alături de Eva, fiica ei, să se relaxeze în Mamaia, chiar dacă mulți prieteni i-au spus că ar fi mai bine să aleagă litoralul de la Marea Neagră din Bulgaria.

După ce a ajuns în vacanță la Mamaia, fostul om politic a lansat un atac dur la adresa autorităților, din cauza plajelor foarte lungi din stațiunea de pe litoralul românesc.

Fostul ministru, deranjat de ce a văzut la Mamaia

„Deși toată lumea m-a sfatuit să merg în Bulgaria dacă vreau să petrec câteva zile frumoase la soare cu Eva, la început de vacanță, eu am insistat să vin la Mamaia. Ferească Dumnezeu! Ce ați făcut cu litoralul românesc? Ce ați făcut cu turismul? Este un dezastru! Peste jumătate dintre locații sunt închise, iar multe sunt scoase la vânzare.

Doar câteva plaje sunt amenajate, aflate la capătul unor cărări lungi de sute de metri croite până la mare prin dune nesfârșite de nisip, lăsate în voia pescărușilor, de parcă ar fi doar pentru ei, nu pentru oameni. Când ajungi, în sfârșit, la ele și vrei să bei o apă, ți se spune că ministra Mediului a interzis beach barurile, așa că bei apă doar dacă ai adus de la supermarket. Dar dacă vrei să mergi la toaletă? Ministra Mediului a interzis și toaletele! Ți se recomandă să rezolvi problema în mare, dacă nu mai reziști până te întorci la hotel!

Ministrul Mediului? Ce caută Ministerul Mediului în problema turismului? Plaja nu este o rezervație naturală, pentru pescăruși, meduze și alge! Are nevoie să fie organizată și să ofere servicii turiștilor, pentru ca aceștia să vină, agenții economici să funcționeze eficient, iar turismul românesc să prospere. Unde este responsabilul pentru turism? Există așa ceva în guvernul lui Bolojan?

Nu este de ajuns că ați distrus tot în țara asta și că dați resursele țării pe nimic străinilor? Acum nenorociți și turismul și îi obligați pe români să își petreacă vacanțele în străinătate? Dacă trăia Ceaușescu, v-ar fi condamnat pe viață pentru nenorocirea adusă României!

Proprietarul plajei unde ne-am oprit ne spune că, de la anul, se va muta în Bulgaria, dacă lucrurile vor rămâne așa. Încerc să-l încurajez să mai aibă puțină răbdare. Poate, totuși, va exista cineva potent în politică să formeze un nou guvern și să-i trimită acasă pe acești incompetenți și trădători de țară”, a scris Elena Udrea pe celebra rețea de socializare.

Postarea s-a viralizat rapid și în aproximativ 12 ore a adunat peste 10.000 de like-uri, aproape 3.000 de comentarii și în jur de 500 de distribuiri.

Printre cei care au văzut ce a scris Elena Udrea în mediul online s-au aflat și persoane care au ținut să-i amintească faptul că și ea s-a aflat la guvernare în urmă cu mai mulți ani și că plajele lungi din Mamaia nu au fost refăcute în timpul mandatului lui Ilie Bolojan.

Internauții au pus-o la zid pe Elena Udrea

„Stai puțin, că problema asta nu e de șase luni, de când e Bolojan prim ministru. Știu sigur că dacă ar fi împărțită țara asta în două, o parte sa fie condusă si administrată de domnul Bolojan si o parte de către cine doriți dumneavoastră, nu ar exista termeni de comparație” și „Măi dragă, nu «ministra» Mediului a făcut plajele alea kilometrice. Litoralul a ajuns așa doar din cauza altora, băieții ăia destepti pe care îi susții și care sperau să-și pună hotelurile fără canalizare direct pe plajă. Ministrul Mediului actual doar a scos din apă câteva țevi de canalizare” au fost unele dintre cele mai importante răspunsuri primite de Elena Udrea de la internauți.

Mai mult decât atât unele persoane au spus că toți cei care au acum afaceri pe litoral ar trebui să dispară, pentru că au încercat să profite de deciziile luate în zonele de la mare.

„Plajele au fost mărite și prăpădite de câțiva ani, până să fie ministră Buzoianu, să fim sinceri. Eu am fost acum vreo patru ani la Mamaia și era praf plaja, mergeam un kilometru până la mare, erau numai scoici rupte, nu puteai merge desculț pe plaja. Plus că nepoțica a făcut enterocolită că-i plăcea în mare cu părinții. A trebuit să plecăm acasă mai devreme. Prețurile erau nesimțite! Așa că nu mai dați vina în stânga și în dreapta, că aceste disconforturi sunt mai de mult, nu de un an. Iar cu scurgeri de la toalete, ce doriți să intrăm în marea plină cu dejecții?” și „Plaja a fost lărgită din foamea de a avea mulți turiști. Și era guvernarea PSD! Faptul că actualul guvern a spus stop la mânării e un început de a reveni la un normal. Bineînțeles că cei care au afaceri acum acolo v-or trebui să dispară, sunt cei nesătuli care credeau că o să aibă mulți turiști pe plaja lor largă” au mai scris oamenii pe Facebook, în dreptul postării pe care a făcut-o Elena Udrea.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (7)
  • Avatar comentarii

    diss1958 26.06.2026, 12:43

    Coana udrea să își vadâ de ale ei.Este printre ultimele persoane care ar trebui sâ vorbească.

  • Avatar comentarii

    focas 26.06.2026, 13:08

    Interseant ar fi sa aflam daca a platit datoriile .

  • Avatar comentarii

    Un_cetatean 26.06.2026, 21:05

    Cred ca ii dati prea mult credit. Ar trebui sa promovati modele de viata veritabile.

  • Avatar comentarii

    CarinaO 28.06.2026, 15:06

    Vorbim mereu de prăpăditul asta de turism, doar pentru ca e principalul punct de interes vara. Dar daca era ca Ceaușescu sa arunce in pușcărie pe cineva, cel puțin un sfert din țara de acum era in pușcării și la Canal, toți teribililistii puturoși care urlă prin orașe noaptea, care zac prin baruri, bet-uri si locații cu jocuri de noroc. Chestia e ca nici nu apucau sa facă si sa trăiască din așa ceva o groază de trântori și de proști, care nu s-au realizat sau au bani veniți ușor si majoritatea au deschis terase, baruri si jocuri de noroc. Si nu existau atâtea putori care zac pe ajutoare sociale și stau la cerșit.

  • Avatar comentarii

    Sfatuitor 29.06.2026, 13:41

    Cata lipsita de bun simt sa fie la aceasta infractoare??? Dupa ce ea si toata sleafta se hoti din jurul ei, fura si distrug de 30 de ani dr zile. S A GASIT SA JUDECE PE CEI CARE AU INCERCAT SA REPARE CAT DE CAT NENOROCIRILE FACUTE DE ALTE CEI CA EA. MAI INDIVIDO, NU TI A AJUNS??? CEA MAI MARE NENOROCIRE ESTE SA NU TI VEZI COPILUL CRESCAND. INCA NU AI DAT SOCOTEALA CUVENITA. TREBUIA SA MULTUMESTI ROMANILOR DE BUNA CREDINTA CA NU V A NIMUCIT DEFINITIV PE TOTI.

ALTE ȘTIRI
Arhiva foto
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Arhiva foto
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
MONDEN
Laura Cosoi
13:09
Imagini cu Laura Cosoi în costum de baie, la o lună după ce a devenit mamă pentru a cincea oară
Dana Rogoz alături de fiica ei, Lia, în prima zi a anului școlar 2026-2027 | Foto: Instagram
12:25
Cum a apărut Dana Rogoz alături de copiii ei: „Ce eforturi am făcut să nu plâng”. Imagini din prima zi de școală
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
13:10
Pamela Anderson, dezvăluire despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „Mai aveam aproximativ 10 ani de trăit”
13:50
Alin Alexuc Ciurariu a dat de înțeles cine a câștigat Asia Express 2026: „Cred că m-ar teroriza”. Ce a spus colegul lui Gabi Torje despre Mirela Vaida
13:40
Centrala Nucleară de la Cernavodă rămâne închisă: debitul scăzut al Dunării amână repornirea cel puțin 10 zile
13:37
Un șofer de BMW a tras cu mitraliera și un pistol pe șosea: când au deschis portbagajul, polițiștii din Serbia au fost și mai surprinși
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Fulgi de ovăz cu lapte de migdale, migdale pe masă
11:21
Cele trei alimente care acționează ca niște injecții naturale de slăbit
Cinci jucării de la McDonald's, cu figurine Disney, așezate pe o măsuță. În spatele lor se vede o femeie cu ochelari
10:39
O femeie a păstrat o jucărie de la McDonald's timp de 15 ani sperând să se îmbogățească, dar a avut o surpriză când a încercat să o vândă
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Mai multe autoturisme oprite pe margine unui drum dintr-un sat, sunt verificate de un polițist. În același timp, o polițistă dirijează circulația
11:44
Un șofer de 97 de ani, din București, prins de două ori beat la volan și cu permisul suspendat. Ce amendă a primit
Un termometru de exterior în stil vintage, cu margine roșie, indicând o temperatură  de aproape 35°C în lumina soarelui.
10:50
Zece județe intră miercuri, de la ora 12, sub cod galben: temperaturile urcă la 35 de grade, iar în București ajung la 30
Celebra patiserie cu merdenele din Piața Amzei, luată cu asalt de clienți. Sursă foto: Dumitru Angelescu/ Libertatea.
08:42
Merdeneaua lui nea Mihai a apărut în Le Monde și e simbol al luptei de clasă în București
O ploaie torențială densă căzând peste acoperișul din țiglă al unei case și peste copacii din jur.
08:08
ANM anunță ploi și furtuni în România spre finalul săptămânii. Prognoza meteo pentru perioada 8 septembrie-5 octombrie 2026
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!