Manelistul a organizat o petrecere de pomină pentru botezul fetiței sale, dar micuța a avut probleme de sănătate care până la urmă le-a dat mari bătăi de cap. Roxana însăși a mărturisit că Jaqueline Maria este răcită și a rugat preotul să țină cont de acest lucru și să nu o boteze pe copilă așa cum este obiceiul pentru a nu se agrava boala.

”A cam răcit un picuţ şi am vrut s-o protejăm. De-asta nici nu a putut fi botezată aşa cum ar fi trebuit, s-o dezbrăcăm şi s-o băgăm în apă”, a declarat Roxana Dobre.

Cu toate acestea se pare că până la urmă starea copilei s-a înrăutățit, febra i-a crescut, iar mama Roxanei și nașa fetiței au decis să meargă de urgenață la spital pentru a fi sigure că nu este vorba despre ceva grav. După ce fetița a fost consultată cele două au plecat acasă cu copila.

Manelistul și iubita lui, Roxana Dobre, programaseră înițial botezul fiicei lor în decembrie. Planurile le-au fost date peste cap de micul turneu pe care artistul a încercat să-l încropească în America și în care au plecat împreună. Abia întorși în țară, ieri, cei doi și-au creștinat din scurt fetița, întrucât, în curând, Salam va începe un șir de cântări în Germania și va părăsi din nou țara.

Citește și: S-au aprins grătarele! Pentru botezul fetiței sale, Salam a înlocuit foie gras-ul cu porcii la proțap

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.