Povestea care a dus la trecerea lui Minune pe lista neagră a autorităţilor americane a avut loc undeva pe la începutul anilor 2000. Atunci, manelistul era chemat des să le cânte românilor din diaspora. Şi nu mergea singur, ci însoţit de o orchestră numeroasă. Pe toţi aceşti oameni Adrian îi lua pe semnătură, adică, practic, se punea gaj că ei se vor întoarce în România, odată turneul terminat.
La o astfel de deplasare, unul dintre instrumentişti, a “dezertat” din orchestră şi a rămas în America, deşi promisese că nu o va face. Iar asta nu e tot… Minune a avut timp vreo doi ani să uite de supărarea pricinuită de amicul neserios, după care a primit o nouă lovitură din partea lui. Individul, intrat de ceva vreme în colimatorul poliţiei federale, a fost prins făcând trafic de droguri şi trimis în spatele gratiilor pentru multă vreme.
Această veste nu ar fi ajuns, probabil, la urechile cântăreţului, dacă fapta fostului amic nu s-ar fi repercutat şi asupra lui. Autorităţile din SUA au luat la puricat actele infractorului român şi, când au văzut că Minune a semnat pentru el, i-au dat interdicţie manelistului să mai intre în America în următorii 100 de ani. Adică… tot restul vieţii.
Dincolo de ruşinea păţită, pe care a încercat cât a putut s-o ţină ascunsă de ochii şi de urechile lumii, Minune n-are de pătimit, cel puţin financiar, de pe urma acestei interdicţii. Deşi trebuie să spună pas tuturor contractelor oferite de românii din SUA, care sunt dispuşi să plătească sume fabuloase ca să-l audă cântând live, el câştigă foarte bine în România. Atât de bine, încât îşi permite să nu verse nici o lacrimă când îşi face praf Ferrariul şi să-şi ia altul, cu banii jos, la doar două luni după accident…
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_286631f032f7a9af14b7caadc9b0f302.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/158_2b978e52d35d53dd64c2c3afaf44b0ee.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_3121cdd3caf27a424f0099440ce8b2e5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_b09419b8a38f2fb0b6c1616601d0b21e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/196_5f1cf4c7bf8c3519924c4adcf67701a9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/222_1883fb4eb85c0f5e6eab910f0a58cb55.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_e5260288808be5d2ff7c44f8b54d22df.jpg)
Comentează
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.