Dacă în ceea ce privește ținutele ei – de la biserică și de la petrecere – totul era clar, partenerul său de viață a dorit să-și definitiveze ultimele detalii ale outfitului ales cu puțin timp înainte de a pleca spre lăcașul sfânt unde urma să fie creștinat fiul lor, Alexandru. Se pare că graba și emoțiile și-au spus cuvântul, iar Sorin a avut parte de un incident care ar fi putut să le dea peste cap planul stabilit.

“Sorin, perfecționist din fire, își călca pantalonii cu mare atenție. Dunga să fie dungă. Cu 5 minute înainte de plecarea la biserică a vărsat din greșeală toata apa din fierul de călcat pe pantaloni. Mai erau fix 20 de minute până la botezul lui Alexandru și tati avea pantalonii uzi de parca atunci îi scosese din mașina de spălat. Noroc ca a fost un material bun si subțire care s-a uscat foarte repede…”, a declarat, pentru Libertatea, Silvia Lăuneanu.

Cuplul a stat cu sufletul la gură până a ajuns la biserică alături de familie și de invitați, mai ales că slujba trebuia să fie oficiată de 3 preoți. Universul a conlucrat pentru ei, Silvia fiind practic salvată de niște persoane aflate în acel moment la biserică. “Nu am întârziat la slujbă, pentru că am avut norocul cu spovedania unor doamne”, ne-a povestit ea.

„E cel mai inteligent om din lume și n-a muncit o zi în viața lui”. Românul în fața căruia își scoate Ion Țiriac pălăria
GSP.RO
„E cel mai inteligent om din lume și n-a muncit o zi în viața lui”. Românul în fața căruia își scoate Ion Țiriac pălăria
Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Suma pe care a luat-o Vica Blochina pentru luna petrecută la Survivor! Românii muncesc mult şi bine pentru banii ăştia
Playtech.ro
Suma pe care a luat-o Vica Blochina pentru luna petrecută la Survivor! Românii muncesc mult şi bine pentru banii ăştia
Ce a pățit Ioana Tufaru când a întâlnit-o pe amanta tatălui ei, Dan Tufaru: 'Ea mi-a pus mâna pe obraz. Mi-a spus...'
Viva.ro
Ce a pățit Ioana Tufaru când a întâlnit-o pe amanta tatălui ei, Dan Tufaru: 'Ea mi-a pus mâna pe obraz. Mi-a spus...'
Au comandat una şi au primit alta. Poliţiştii reclamă că noile uniforme de 7.000 de lei se rup între picioare după 3 luni
Observatornews.ro
Au comandat una şi au primit alta. Poliţiştii reclamă că noile uniforme de 7.000 de lei se rup între picioare după 3 luni
Una dintre cele mai mari companii din România angajează sute de oameni. Salariul mediu este de aproape 10.000 de lei
Știrileprotv.ro
Una dintre cele mai mari companii din România angajează sute de oameni. Salariul mediu este de aproape 10.000 de lei
Din vedetă de film a ajuns cerșetoare și trăiește în canale: ”Oamenii acceptă mai multe aici”
FANATIK.RO
Din vedetă de film a ajuns cerșetoare și trăiește în canale: ”Oamenii acceptă mai multe aici”
Ce se întâmplă în camerele de la etaj la palatul lui Becali. Dragomir, şocat când a descoperit: ”Dacă mint cu ceva, să-mi faceţi ce vreţi”
Orangesport.ro
Ce se întâmplă în camerele de la etaj la palatul lui Becali. Dragomir, şocat când a descoperit: ”Dacă mint cu ceva, să-mi faceţi ce vreţi”
Horoscop 4 februarie 2024. Peștii ar fi bine să-și propună, chiar de dimineață, să rămână calmi, indiferent ce apare și i-ar putea provoca
HOROSCOP
Horoscop 4 februarie 2024. Peștii ar fi bine să-și propună, chiar de dimineață, să rămână calmi, indiferent ce apare și i-ar putea provoca
CHALLENGE: Cum poți descrie gustul Coca-Cola Zero Zahăr fără cuvinte?
PUBLICITATE
CHALLENGE: Cum poți descrie gustul Coca-Cola Zero Zahăr fără cuvinte?