Într-un interviu acordat Libertatea, Irina Mohora povesteşte cu umor despre prima noapte de dragoste alături de cel care avea să îi devină soţ, despre pijamaua cu prune şi despre reacţia acestuia când a văzut-o apărând aşa. Ea mai spune şi cum poveştile triste se pot transforma în exemple de succes personal, deşi situaţiile în acest sens sunt foarte rare.
Ai spus DA după 9 ani de relaţie. Cum aţi ajuns la concluzia că a venit timpul să treceţi la următorul nivel, mai ales că cererea în căsătorie fusese făcută în urmă cu opt ani?
Într-adevăr, cererea în căsătorie a venit în ziua în care am împlinit un an, la Paris. Atunci am spus da şi acela a contat cel mai mult. Aveam doar 20 de ani şi eram îndrăgostită până peste cap. Chiar acum, când mă gândesc nu îmi vine să cred cum a trecut timpul, cât de repede şi câte amintiri frumoase am adunat. Nu ne-am grăbit şi am trăit fiecare etapă a relaţiei noastre.
Un act nu ar fi adăugat valoare relaţiei noastre, nici nu ar fi făcut-o mai frumoasă, prin urmare nu a fost o prioritate. Şi uită aşa au mai trecut vreo opt ani. Am fost mereu unul alături de celălalt, am învaţat din greşeli, am învăţat să ne iubim şi mai mult, să ne sprijinim, să apreciem ceea ce avem.
Unii în nouă ani se cunosc , se căsătoresc, fac copii şi divorţează. Alţii schimbă în nouă ani cel puţin nouă relaţii.
Noi nu ne-am grăbit. Am simţit de la început că vom rămâne împreună, aşa că ne-am bucurat unul de altul, am şi ne-am descoperit, iar acum, ca bucuria să fie şi mai mar, şi ca un pas firesc, a venit şi căsătoria. De fapt, pentru noi va fi un pretext pentru un party împreună cu toţi oamenii dragi.
Tot aşa de greu va veţi hotărî şi în privinţa copiilor?
Ei, aici nu cred că vom aştepta pentrua încă nouă ani.
Cum ai fost cucerită?
Am fost cucerită cu răbdare, perseverenţă, surprize frumoase, dar cel mai tare m-a cucerit omul frumos pe care l-am descoperit şi de care sunt tare mândră.
Cum ai cucerit?
La întrebarea acesta nu eu ar trebui să răspund. Cred că pe atunci, aveam doar 20 de ani, nu am avut un plan…poate acesta a fost şi un avantaj, naturaleţea. Îmi amintesc că, în prima vacanţă împreună, nu mi-am luat cum ar fi făcut alte femei, un neglije sexy, din satin sau dantelă să îl impresionez. Eu mi-am pus în bagaj, pijamaua mea de acasă. Una groasă pe care erau desenate nişte prune. Când m-a văzut, nu i-a venit să creadă, iar eu i-a răspuns firesc că aşa dorm de obicei.
Eşti iniţiatoarea unuia dintre cele mai importante proiecte umanitare, care vizează combaterea cerşetoriei. Trebuie să te fi impresionat ceva atât de mult încât să îţi doreşti să nu mai vezi cerşetori pe străzi. Ce anume?
Am intrat în Asociaţia Zâmbetul Îngerilor la propunerea unui prieten. El avea ideea, iar eu şi restul membrilor asociaţiei l-am ajutat să o pună în practică. Treptat, implicarea mea a fost din ce în ce mai mare iar, în prezent, sunt preşedintele Asociaţiei. Am lângă mine am oameni minunaţi, membrii asociaţiei, voluntari, prieteni şi împreună ducem mai departe ceea ce am început în urmă cu un an de zile. Suntem o mână de oameni dar ne străduim să facem lucruri care să ne bucure şi mai ales care să aducă bucurie şi celor de lângă noi.
Campania de perevenire a cerşetoriei, iniţiată de A.Z.I., numită “Sandwich-ul de la miezul nopţii” este singură campanie din România care are caracter permanent, desfăşurându-se 356 de zile pe an. Cu ajutorul partenerilor noştri hrănim oamenii străzii, care ne asteaptă la Gara de Nord, noapte de noapte. Este o campanie de atititudine! Să conştientizăm că uneori banii nu ajută. Suferinţa unora se transformă într-o afacere profitabilă pentru alţii. Există o adevărată mafie a cerşetoriei pe care noi, conştient sau nu, o finanţăm de fiecare dată când scoatem din buzunar un bănuţ şi îl dăm cerşetorilor la semafor.
De multe ori copiii sau bătrânii de la colţul străzii sunt obligaţi, exploataţi şi chiar maltrataţi că să cerşească. Banii noştri nu rămân la ei. Putem să îi ajutăm şi altfel. Pretextul pentru care aceştia cerşesc este, în general, nevoia de hrană. Ei bine, noi le oferim în fiecare seară acesta hrană. Mai rămâne că societatea să ia atitudine, să nu mai dea bani, acest fenomen să nu mai crească şi să încerce să îi ajute şi altfel dacă aşa doresc.
Este important să ştii cum să ajuţi şi să o faci în mod corect!
Care este povestea de viaţă pe care ţi-ai dori să o spui în primul rând copiilor tăi şi pe care să o ia că exemplu?
Să fii bun şi să ajuţi pe cel de lângă tine atunci când are nevoie am învăţat de mică, din familie. Am fost crescută în acest spirit, să nu fiu egoistă, să fiu recunoscătoare pentru ce am şi atunci când voi avea ocazia să dau mai departe.
Am mai învăţat să fiu responsabilă şi să nu mă plâng dacă ceva nu îmi place, ci să iau atitudine. Cred că societatea în care trăim ar trebui să înveţe ce presupune responsabilitatea socială şi să o aplice. Să lase comoditatea la o parte şi să nu mai aştepte de la alţii o schimbare. Schimbarea stă în ei aşadar, să treacă de la teorie la practică. E simplu…dacă vrei.
Ce te impresionează cel mai mult: un copil care cerşeşte sau un bătrân în aceeaşi situaţie?
Ambele în egală măsură. Banii din cerşit nu rămân la ei. Majoritatea dintre ei nu sunt acolo pentru că aşa vor, ci pentru că sunt obligaţi şi exploataţi să stea la colţ de stradă sau la semafor să cerşească. Locul unui copil este la şcoală, iar al unui bătrân acasă…din păcate, ei sunt daţi afară din casă pentru a cerşi…iar noi contribuim la suferinţă lor finanţând-o. Dând unui cerşetor un ban azi, nu faci altceva decât să te asiguri că acel om va fi mâine în acelaşi loc, făcând acelaşi lucru. Uneori banii nu ajută. Putem ajuta şi altfel.
O replică dintr-un film celebru spune: “Mâna întinsă care nu spune o poveste nu primeşte nimic”. Care este povestea pe care tu ai auzit-o de la un cerşetor şi te-a impresionat?
În acest an, de când merg seară de seară la Gara de Nord, am auzit multe poveşti. Puţine însă au un final fericit.
Marius, care este şi voluntarul Asociaţiei Zâmbetul Îngerilor este unul din cei care are un astfel de final. După ce a crescut în canalul de la gară, după o luptă cu dependenţa de heroină ce a durat mai bine de 10 ani, după câţiva ani petrecuţi la închisoare acum este căsătorit, are o casă şi 2 copii frumoşi şi sănătoşi. Din păcate aceste cazuri le numeri pe degete.
Afirmai într-un interviu că eşti într-o permanentă cură de îngrăşare.Pentru persoanele ca tine – foarte puţine de altfel – spune, te rog, în ce constă o astfel de cură?
Cura mea de îngrăşare durează de când mă ştiu şi e foarte simplă: mănânc tot ce vreau şi când vreau. Să va dau un exemplu: în ultima vacanţă îmi comandam cotlete de berbecuţ, cu orez şi sos tzaziki şi o porţie de clătite cu miere, la micul dejun.
În perioadele când sunt foarte ocupată şi dorm puţin, pierd imediat în greutate oricât aş mânca, iar pentru a nu slabi prea mult am o regulă: 2 felii de pâine unse cu un stat gros de ciocolată seara, chiar înainte de a mă băga în pat, iar în maşină, în redacţie, la birou şi în toate genţile am bomboane M&M.
Ai trucuri sau ritualuri de beauty pe care le respecţi indiferent de loc, timp sau împrejurare? Care sunt acelea?
Pentru că sunt implicată în multe proiecte iar timpul este limitat încerc să eficientizez totul la maximum. De aceea am început tratamentul pentru epilare definitivă. Este simplu, eficient, nedureros, rezultate rapide şi beneficiile sunt pe termen lung. În plus, în acest mod sunt protejată de foliculită. Am „scăpat” de o grijă şi de drumurile constante la cabinetul de cosmetică. E perfect şi nici nu pierd mult timp.
Ce-ţi doreşti pentru perioada următoare?
Pentru următorul an am foarte multe planuri dar în primul rând îmi doresc sănătate pentru mine şi cei dragi că să pot realiza ce mi-am propus şi să învăţ să mă bucur şi mai mult de tot ce am.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_b34a94b55aa3b3ad0361050e91f5d9bc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a748135ddbcdae84df644a03dc40cbc8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_3fb2eae201f032ebc7dfef7005dee423.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_beccf60b7549913e37e53e71fa2f0cea.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e123d14729f9dc8b95710fe8729d31e4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f1d4bda43c57b23f76ae3bb9b9aa4007.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_733b9048242853167ab72e048cf8a4a9.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_9eb96dfbb714810f4e6f6fca255bfddf.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_86e17366f78dfafc98fd4d5383322104.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_07dc7ccf841ac90c243e0288b05f2ee6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_fba278853b1084b88e65357b590ea36b.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_78a6232005872cd4ea499576db0849d5.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_4307d9592899fa68f75f510fccb7fddc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_c7277caa7011028c07e0c951e7911ddb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_9e2de1ac86618cf8d7f2331a4ce1f993.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_e5b22d35c26cf901fbba33cbcfed5c90.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_a7fa973bf8c23e31e8e38d61bca2f0be.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_5c995ccfb985e78d04a7909ee4a8a318.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_dc26bba2bc962e2a9a41c73071e8624a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_5829cd2715298dbcd1bc3b9c2b20bc1c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_6c61c45f2e8d0872e32e9952edcc4a04.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_1d27d4d22acebc6447fb89e0c0d06240.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_6fc8387745a213274ac26176cd2acedb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_25232251d78829fb365aa1d69cb72859.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_808c23e8bd5fd8afe5c05eafe40eb1cb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_d2d0f0035ce4d13693a1d65437947830.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2014/06/1966209_10152025872237218_6365165371478247976_o_4_.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_e5fe33adce08e81f92218069e8369016.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_3fc04b868938a00814aedf2e7a147f16.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/10/gaze-aragaz-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/nicusor-dan-a-revenit-dupa-ce-a-spus-ca-apele-romane-sunt-vinovatul-pentru-lipsa-apei-potabile-in-prahova-si-dambovita-e1764777968665.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_9d3c31ae3d4f91780ec5acf045be73ee.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_185f8cf992fb798cb943fbc7396071b4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/anita-petruescu-11.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/09/andreea-mantea-si-david-prima-zi-de-scoala.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_0ae48b251a7b409545b102ae395f5489.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_8469b890b5a10123ec5db3eed208b876.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/portul-constanta.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/11/traian-basescu-are-74-de-ani-si-a-condus-romania-in-perioada-2004-2014-e1764061559218.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/horoscop-15-decembrie-2025.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/inghetate-scumpe.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/11122025horoscoplibai-00001011-still001.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/cozonac-cu-aluat-oparit.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/clementine.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/horoscop-14-decembrie-2025.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/cum-previi-aburirea-geamurilor-masinii.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/piramida-alimentelor.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/ce-inseamna-cand-visezi-oaie.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/justitie-capturata-protest-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/ciprian-ciucu-2-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/i-think-we-ve-decided-which-tree-we-want-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/lei-romanesti-intr-un-portofel.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/elevi-liceu-examen-id216764inquamphotosgeorgecalin-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/protestjustiepiatavictoriei14inquamphotosoctavganea-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/kuncz-timisoara-2020-03--foto-https-zoso-ro.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/grindeanu-si-ciolacu--foto-facebook-firefly-upscaler-2x-scale.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.