Dan Negru, «regele trocurilor»

Lider în topul zgârciţilor, autointitulat “Zgârie- Brânză”, Dan Negru este o legendă vie a drămuielii. Deşi este unul dintre cei mai longevivi şi mai bine plătiţi prezentatori TV, timişoreanul evită orice acţiune caritabilă.
EXCLUSIV LIBERTATEA | Scârţarii din showbiz au fost demascaţi!
Sutele de mii de euro care îi intră în cont din televiziune, chirii şi tranzacţii imobiliare sunt puse la păstrare, în timp ce Negru devine chibzuit când este vorba despre confortul personal.
Ştie locurile în care găseşte cele mai bune preţuri ale produselor alimentare sau ale consumabilelor uzuale, călătoreşte numai cu automobile obţinute din sponsorizări, îşi cumpără haine la reduceri, iar vila în care locuieşte a mobilat-o la troc.
Chiar el povestea, amuzându-se de propria zgârcenie, că preferă să meargă la cinema în cursul săptămânii, când poate economisi câţiva leuţi.

Benone Sinulescu, un artist în autobuz

De o reputaţie de scârţar se bucură şi Benone Sinulescu, care îi vede pe toţi cei din jurul său drept datornici. Nu cheltuie niciodată, decât la magazin, nu are maşină şi, cât a locuit în Bucureşti, drumurile nu le făcea cu taxiul, ci cu transportul în comun.
EXCLUSIV LIBERTATEA | Scârţarii din showbiz au fost demascaţi!
Deşi nu are moştenitori direcţi, nea Beni a declarat că nepoţii lui trebuie să se străduiască pentru a putea aspira vreodată la averea lui. Şi, cu o astfel de atitudine, artistul (încă apreciat) a ajuns subiect de pildă… Se spune că dacă vrei să-i ieşi definitiv din graţii lui Benone, cere-i un ajutor!

Guţă «Şapte case» umblă cu Dacia

Unul dintre cei mai bănoşi manelişti, Nicolae Guţă este recunoscut pentru chibzuială. “Nu mă deranjează că mulţi spun că sunt zgârcit. Am fost copil sărac, am învăţat să fiu echilibrat cu cheltuielile. Nu mi-am făcut multe mofturi… maşini, vacanţe, bijuterii”, nea declarat Guţă, care, deşi a avut maşini de lux grămadă, regretă fosta Dacia Solenza (care s-a stricat) şi conduce mândru un Logan.
EXCLUSIV LIBERTATEA | Scârţarii din showbiz au fost demascaţi!
“Cei care mă cunosc sunt dezamăgiţi… Eu în Dacia??? La volanul unei maşini scumpe, de ce să nu recunosc, m-ar durea inima dacă i s-ar întâmpla ceva”, susţine el.

Bănică jr a dat la colindători… un ban

Ştefan Bănică jr este iubit de o ţară întreagă, însă deloc de vecinii săi. După ce şi-a ridicat locuinţa într-un mod ecologic, reciclând cărămizile de la casa bătrânească peste care a construit, Bănică a răsplătit un grup de copii de prin vecini, care a sosit să-l sorcovească în iarna lui 2012, cu un ban!
EXCLUSIV LIBERTATEA | Scârţarii din showbiz au fost demascaţi!
Fapta, care lui i s-a părut amuzantă, l-a transformat în hulitul străzii din cartierul Tei. Artistul nu are o reputaţie prea bună nici printre parcagiii din Bucureşti, care, de cele mai multe ori, după ce l-au îndrumat, au rămas cu buza umflată.

Voltaj nu dă bani pe mâncare

Trupa Voltaj a reuşit performanţa de a-şi exercita meseria fără nici o cheltuială. Băieţii sunt fruntaşi în asocieri de imagine, bartere şi solicitări inedite.
EXCLUSIV LIBERTATEA | Scârţarii din showbiz au fost demascaţi!
Drept dovadă, artiştii sunt singurii care cer până şi “diurnă de masă”, deşi au unul dintre cele mai mari onorarii. În plus, polivalenta gamă de servicii pentru care au primit sponsorizări cuprinde automobile, asigurări auto, chiar şi telefoane mobile.

Culmea zgârceniei

Convocate în colecte caritabile, multe vedete autohtone participă doar de dragul publicităţii pozitive. La un moment dat, câteva dintre doamnele preţioase ale ţării au fost invitate să scoată câte ceva la licitaţie sau să doneze bani pentru o cauză nobilă.
Cristina SpătarEXCLUSIV LIBERTATEA | Scârţarii din showbiz au fost demascaţi!
Decât să dea vreun leu din buzunar, Cristina Spătar a adus la vânzare rochiile în care nu mai încăpea, Oana Roman, o poză din copilărie, Andreea Bălan, petice vestimentare de pe vremea când cânta în trupa Andre.
Un exemplu proverbial însă este cel dat de Issa (ex-Elegance): în urmă cu câţiva ani, artista i-a cerut lui Măruţă banii înapoi, după ce a declarat că-i donează într-un fond de ajutorare a unor nevoiaşi.
EXCLUSIV LIBERTATEA | Scârţarii din showbiz au fost demascaţi!

Moment șocant la Danemarca - Finlanda » Fotbalistul s-a prăbușit și este resuscitat. Soția lui a venit la marginea gazonului
PARTENERI - GSP.RO
Moment șocant la Danemarca - Finlanda » Fotbalistul s-a prăbușit și este resuscitat. Soția lui a venit la marginea gazonului
Medic infecționist, semnal de ALARMĂ pentru cetățeni. Ce riscă să pățească persoanele care s-au imunizat împotriva Covid-19
Playtech.ro
Medic infecționist, semnal de ALARMĂ pentru cetățeni. Ce riscă să pățească persoanele care s-au imunizat împotriva Covid-19
Imagini cu ultimele momente din viața fetiței de 3 ani, din Constanța, care a fost sfâșiată de animalele sălbatice
Observatornews.ro
Imagini cu ultimele momente din viața fetiței de 3 ani, din Constanța, care a fost sfâșiată de animalele sălbatice
Horoscop 13 iunie 2021. Fecioarele trebuie să regândească anumite planuri sau să renunțe la ele
HOROSCOP
Horoscop 13 iunie 2021. Fecioarele trebuie să regândească anumite planuri sau să renunțe la ele
Ce va trebui să faci ca să poți ieși din țară de la 1 iulie. Toți românii trebuie să știe asta
Știrileprotv.ro
Ce va trebui să faci ca să poți ieși din țară de la 1 iulie. Toți românii trebuie să știe asta
BOMBĂ! Cine vor fi naşii la nunta Simonei Halep. Darul va porni de la 300 de euro
Telekomsport
BOMBĂ! Cine vor fi naşii la nunta Simonei Halep. Darul va porni de la 300 de euro
Pregătește-te pentru vară cu Collagen Skin Booster (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
Pregătește-te pentru vară cu Collagen Skin Booster (PUBLICITATE)