În ultimii ani, Vica a pozat în mama singură cu priorități legate de carieră și datoria de părinte. Asta nu înseamnă însă că prin brațele ei nu a trecut niciun bărbat, ci doar că a evitat să-și asume vreo relație, chiar și față de cei mai apropiați prieteni. Nume de afaceriști cu bani, străini, au fost trecute în dreptul ei la capitolul amor, apoi, liniște totală. Asta, până de curând când interesul Vicăi a fost stârnit din nou de un bărbat, mai potent financiar decât înaintașii lui. Surse din preajma blondei ne-au dezvăluit faptul că toate vacanțele întreprinse de aceasta în ultimele luni au avut un scop precis – întâlniri amoroase. Iar ”vinovatul” este un elvețian, cu cinci ani mai tânăr decât ea, cu o situație bănească impecabilă. Părinții lui, spun sursele noastre, ar deține o bancă în Zurich și ce poate plăcea mai mult unei femei. Cu așa un capital, nu e de mirare că, săptămâna trecută, John (36 de ani), așa cum i se adreseaza Vica, și-a permis să cheltuiască 1.800 de euro pe noapte pentru o cameră cu piscină proprie, în cel mai luxos hotel din Atena.

Ultimul mesaj postat de Kobe Bryant înainte de tragedia în care și-a pierdut viața
Recomandări

Ultimul mesaj postat de Kobe Bryant înainte de tragedia în care și-a pierdut viața

vica (2)1

Relația a debutat cu o țeapă

Potrivit informațiilor noastre, cei doi s-ar fi cunoscut prin intermediul unei prietene comune, apoi flirtul a continuat online, dată fiind distanța. Cică timp de mai bine de un an, pentru că ținea morțiș s-o aibă, elvețianul i-ar fi trimis Vicăi lunar câte un buchet uriaș de flori. Iar anul trecut, alături de flori a pus și un bilet de avion către Spania.

vica1

Deși ar fi confirmat la vremea aceea, Vica nu s-a dus, dar John ar fi continuat să o caute obsesiv. Și nu degeaba, având în vedere că, de șase luni, se iubesc în deplasare, prin diverse colțuri ale Europei. Contactată telefonic pe marginea acestui subiect, lituanianca a evitat să comenteze: ”Este viața mea personală și mi-ar plăcea să rămână așa”.

Greșeala uriașă a lui Nicolae Ceaușescu! Ce a aflat cu 11 zile înainte să fie executat
GSP.RO

Greșeala uriașă a lui Nicolae Ceaușescu! Ce a aflat cu 11 zile înainte să fie executat

Horoscop 27 ianuarie 2020. Balanțele au furtună în relația de cuplu
HOROSCOP

Horoscop 27 ianuarie 2020. Balanțele au furtună în relația de cuplu