Kelly a vorbit într-un interviu pentru această publicaţie despre problemele cu care s-a confruntat familia sa, de la diagnosticarea mamei sale, Sharon, cu cancer până la accidentul de motocicletă al tatălui său, celebrul rocker Ozzy Osbourne şi modul în care aceste dificultăţi i-au schimbat viaţa.
„Pentru o perioadă lungă de timp m-am întrebat «de ce eu?» De ce aproape m-am sinucis cu medicamente? De ce mama aproape a murit din cauza cancerului? De ce tata a fost implicat într-un accident de motocicletă care aproape l-a ucis? De ce fratele meu (Jack, n.r.) suferă de scleroză multiplă, o boală pentru care nu există leac?”, au fost întrebările la care Kelly Osbourne a încercat să găsească răspunsuri de-a lungul timpului.
Modul în care Kelly Osbourne priveşte viaţa în prezent s-a schimbat. „Apoi, m-am gândit la viaţa mea şi am realizat că aceasta este viaţa. Aş fi fost un puşti ignorant să mă gândesc că sunt singura persoană din lume care se confruntă cu provocări ca acestea”, a spus Kelly, care, în prezent, se poate gândi la greutăţile prin care familia sa a trecut şi poate învăţa din ele lecţii importante de viaţă.
Despre mama sa, Kelly a declarat: „Ea m-a învăţat să fiu o luptătoare, că un zâmbet poate fi cel mai bun medicament, să trăiesc fiecare zi ca şi cum ar fi ultima, că familia este tot ceea ce contează şi că dragostea este singurul lucru adevărat care durează pentru totdeauna”.