O situație de-a dreptul absurdă i-a stricat finalul vacanței Ancăi Țurcașiu. După o escapadă romantică petrecută la Paris alături de iubitul ei, Călin Șerban, artista s-a lovit de o problemă birocratică majoră în timpul zborului de întoarcere spre casă, pe ruta Paris-Belgrad-București, operată de o companie din Serbia.
Cuprins:
Deși au făcut tot posibilul pentru a prinde avionul de legătură, cei doi s-au trezit în fața porții de îmbarcare cu biletele anulate în sistem, din cauza unei decizii pripite luate de reprezentanții companiei.
Problemele au început după ce primul avion, cel care decolase din Paris, a avut o întârziere de 30 de minute. Anticipând în mod eronat că turiștii nu vor mai prinde conexiunea din Belgrad spre București, compania aeriană a luat decizia automată de a le anula biletele.
În realitate, Anca Țurcașiu și partenerul ei au alergat și au ajuns la timp la poarta de îmbarcare, însă s-au lovit de un refuz categoric.
„Ce să vezi? Noi am ajuns. Am alergat, check-in-ul era deschis, aveam boarding pass-urile și nu am putut intra în avion. Pur și simplu nu ne-au lăsat, pe motiv că nu mai avem bilete. Erau rerutate dintr-o decizie a cuiva care a considerat că noi nu vom ajunge. Am încercat să intrăm în avion, să-i rugăm să ne primească, locurile noastre nefiind ocupate, dar a fost imposibil”, a povestit, revoltată, Anca Țurcașiu.
În urma acestui incident, artista a fost obligată să aștepte încă 6 ore în aeroportul din Belgrad. De acolo, cei doi au fost redirecționați pe un zbor către Varșovia și abia apoi spre București, ajungând acasă la miezul nopții.
„Am petrecut o zi întreagă deasupra norilor, pentru că cineva a decis ceva împotriva voinței noastre. Și înainte să fi fost cazul să o facă”, a adăugat vedeta.
Profund dezamăgită de tratamentul primit din partea operatorului aerian, Anca Țurcașiu a deschis o dezbatere pe rețelele de socializare, întrebându-și urmăritorii dacă au trecut prin experiențe similare și dacă merită să înceapă demersurile pentru o plângere oficială. Artista a atras atenția asupra faptului că mulți pasageri aleg să tacă în fața abuzurilor din cauza lipsei de timp sau de încredere în autorități.
„Problema e că acceptăm niște nedreptăți și, în majoritatea situațiilor, nu ne facem dreptate din cauza lipsei de timp sau a lipsei de încredere că putem rezolva ceva”, a concluzionat cântăreața.
Cami2023 24.06.2026, 17:56
Wow, nu mai sunt zboruri directe Paris-București? Nu știam că s-au anulat! Ce persoană normală la cap ar lua bilet la avion care face escală sau pe care ar trebui să-l schimbe, când există zboruri directe între Paris și București la foarte multe companii? Așa ceva...