Gabriel Cotabiță, la iUmor: „Îmi pare rău că nu m-am înscris la Eurovision. Puteam să mă calific chiar şi atunci când eram în comă”

Comentează

Ipostază inedită pentru Gabriel Cotabiță, pe scena emisiunii „iUmor”. Artistul a prezentat un număr de „roast”, un spectacol de comedie cu glume răutăcioase, prilej cu care i-a ironizat pe cei membri ai juriului, pe prezentatori, dar și pe alți artiști.

Gabriel Cotabiță i-a luat prima oară în vizor pe colegii de breaslă.

„Nu am mai văzut aşa multă lume de pe vremea când mă uitam la publicul lui Holograf. Erau oameni care veneau cu brichete. Acum vin cu lumânări. La fel ca şi la Iris, trebuie să vii cu lumânări. Ar trebui să se ducă să dea un spectacol pe Dealul Mitropoliei, ca să-şi aducă aminte cum e să ai public.Trupe care mai cântă astăzi, respectiv Direcţia 5. Ştiţi de unde vine numele ăsta? Era o formulă complicată prin care s-a calculat numărul cărărilor pe care pleacă acasă membrii trupei după concert.În 1983 am intrat în formaţia Holograf. La un turneu pe care trebuia să îl susţinem în Rusia eu nu am plecat pentru că nu mi s-a dat viză, aşa că am fost nevoit să îl las pe Bittman în locul meu. După cum vedeţi, în numai 20 de ani a ajuns să prezinte emisiuni de copii.La un moment dat, am înfiinţat o formaţie care se numea VH2, pentru că simţeam o nevoie de ceva, o nevoie imensă: nevoia de bani. Ne-a plăcut să demonstrăm că poţi avea succes şi la bătrâneţe, ca să aibă şi Temişan încredere în el.Îmi pare rău că nu am înscris şi eu o piesă la Eurovision. Nu de alta, dar m-am uitat la concurs şi puteam să mă calific, chiar şi atunci când eram în comă. Să mă ierte colegii că am spus ce am spus. Fără ei nu aş fi fost azi Gabriel Cotabiţă, aş fi fost nimeni. De exemplu Tudor Chirilă“, a spus Gabriel Cotabiță, pe scena de la iUmor, conform a1.ro.

Gabriel Cotabiță, ironii la adresa lui Cheloo: „Eşti de mult timp în industria muzicală, nu ştii note, dar asta nu contează”

Artistul a lansat ironii la adresa juraților. Prima vizată a fost Delia, care i-a fost nașă de cununie la nunta cu Alina Gabriela Munteanu, în octombrie 2016.

„Ţi-am spus de multe ori că eşti adorabilă, pentru că nu am avut puterea de a-ţi spune adevărul. Ai făcut multe lucruri în viaţa personală care îţi puteau distruge cariera, însă tu ai ales drumul cel mai greu: ai distrus-o făcând televiziune”, i-a spus Gabriel Cotabiță nașei sale.

Mai apoi, Mihai Bendeac, Cheloo și Șerban Copoț au fost ținta glumelor.

„Uită-te la Mihai, de exemplu, e un actor cunoscut, a început în celebrul serial La Bloc, unde a avut un rol în care a intrat la secunda 40 şi a ieşit la secunda 42. Eşti exact ca mine când eram tânăr. Poate aveam ceva mai mult păr, poate aveam mai mult talent, mai multă carismă, dar am vorbit cu ceva reprezentante ale sexului frumos şi am aflat că eşti gigantic ...când vine vorba de ego. E adevărat că acasă, deasupra patului, ai o oglindă în care nu se vede decât partea ta? Ştiu că îţi e frică să te însori, ăsta e singurul motiv pentru care te iert că nu ai fost la nunta mea, de zgârcit ce eşti. Nu trebuia să aduci niciun ban, puteai să trimiţi cadoul.„Chelule, nu ştiu nimic despre tine, decât că eşti un om foarte serios. Cred că e foarte greu să fii aici, pe scaunul ăsta, şi de altfel şi pentru noi, pentru că nu ai ce să ne spui. Ai fi fost foarte bun la Vocea României, că ar fi avut nevoie de cineva să taie iarba. Eşti de mult timp în industria muzicală, nu ştii note, dar asta nu contează, nu-ţi trebuie.Am aflat că este şi un băiat numit Şerban Copoţ. Nu am ştiut că prezintă emisiune. Eu mă uit la iUmor, dar cred că am clipit când a trecut el pe acolo”.

<iframe width="646" height="363" src="https://www.youtube.com/embed/x3F2kwBwPHA" frameborder="0" allow="accelerometer; autoplay; encrypted-media; gyroscope; picture-in-picture" allowfullscreen></iframe>

sursă foto: captură video a1.ro

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
calendar-zile-libere-2027
11 oct.
Zile libere pentru români în 2027. Sărbătorile care pică în weekend și zilele de concediu care salvează minivacanțele
Un bărbat care fură un portofel din geanta unei femei
11 oct.
Doi români, prinși de polițiști în timp ce furau din geanta unei turiste un portofel cu 2.600 de euro și mai multe carduri bancare, în Florența
MONDEN
Valentin Sanfira la TV
11 oct.
Valentin Sanfira a vrut să își vândă casa după divorțul de Codruța Filip. De ce a renunțat la idee. „Au fost săptămâni în care nu am dormit”
Petre Roman și Silvia Chifiriuc
11 oct.
Ce pensie are Petre Roman la 80 de ani. „Am contribuit. Eu și acum muncesc pentru a câștiga un ban în plus”
POLITIC
rares-bogdan
11 oct.
Rareș Bogdan susține că tabăra PNL pregătită să voteze Guvernul crește: „Suntem 25 și e posibil să ajungem la 28”
luca-niculescu-8-octombrie-2026
10 oct.
Premierul desemnat Luca Niculescu anunță prioritățile din programul de guvernare: majorări pentru pensiile mici și reluarea legii salarizării unitare
Ultimele știri
11 oct.
Noi dezvăluiri compromițătoare despre ambasadoarea Kimberly Guilfoyle: „Pot să-ți pun lumea la picioare”. Casa Albă analizează posibilitea înlocuirii ei
11 oct.
Card de carburant furat dintr-o mașină de pompieri, folosit de 137 de ori, în Franța. Paguba se ridică la 22.000 de euro
11 oct.
O femeie care a lucrat o lună și a luat ajutor de șomaj, obligată să restituie toți banii: s-a descoperit că avea în cont 600.000 de euro
11 oct.
Administrația Trump ameninţă că va opri schimbul de informaţii şi livrările de arme către Ucraina, din cauza atacurilor asupra rafinăriilor din Rusia
TRENDING
11 oct.
Ce pensie primesc românii care nu au stagiul minim de cotizare de 15 ani și ce opțiuni au
11 oct.
Lista localităților sub avertizare de vreme severă imediată: zonele din România lovite de ploi și descărcări electrice
11 oct.
Loto 6/49 din 11 octombrie 2026. Report de peste 2,54 milioane de euro la 6/49, categoria I
11 oct.
Horoscop 12 octombrie 2026. Gemenii s-ar putea să aibă de ales între rezolvarea unei probleme de serviciu și a unei probleme de sănătate
Trenulețul Roșu al Berninei, „cel mai lent expres din Europa”. Sursă foto: Getty Images.
11 oct.
„Cel mai lent expres din Europa”: nimeni nu se urcă în el ca să ajungă repede. Traversează Alpii, ajungând până la 2.253 de metri și leagă Italia de Elveția
Un bărbat și o femeie priviți din spate, într-o cameră albă, aproape goală. Aceștia se află în plin proces de renovare
11 oct.
Greșeala pe care mulți oameni o fac atunci când își renovează locuința și care le poate aduce cheltuieli suplimentare
Elevi în vacanța de toamnă
11 oct.
Vacanța de toamnă 2026: când au elevii primele zile libere
Casă de 15000 de euro cu teren generos, pusă în vânzare, în Serbia. Sursă foto: Blic.
11 oct.
Casa de 15.000 de euro, cu teren de 1000 mp, de la marginea unei stațiuni balneare renumite. Are izvor de apă potabilă chiar lângă proprietate
O femeie adultă cu părul închis la culoare privește pe fereastra avionului spre aripa acestuia și spre peisajul de dedesubt, parțial acoperit de zăpadă
11 oct.
Ai plătit loc la geam, dar ai nimerit în fața unui perete gol? De ce unele avioane nu au ferestre la toate scaunele
Cât timp se fierb cartofii pentru piure
11 oct.
Cât timp se fierb cartofii pentru un piure reușit
Dafin, cimbru și mărar
10 oct.
Cum se conservă frunzele de dafin, cimbru și mărar pentru iarnă
Ce este zona 2 de efort în timpul antrenamentelor
17 sept.
Ce este zona 2 de efort și de ce e cea mai bună pentru arderea grăsimilor
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
23 sept.
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
Nicolae Lucian Duță, fostul șef al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS)
Analiză
11 oct.
Fostul șef CNAS Lucian Duță ar putea rămâne cu peste jumătate din șpaga de 6,3 milioane de euro. Viciul de redactare care a blocat confiscările ANAF
O tânără care numără mai multe bancnote de 200 de lei
11 oct.
Indemnizația de 3.170 de lei pe lună pentru tinerii din sistemul de protecție specială: cine sunt beneficiarii, ce acte sunt necesare și cum pot fi solicitați banii retroactiv
elicopter-militar-iar-puma
11 oct.
Protest la IAR Brașov. Angajații ies în stradă din cauza contractului pierdut pentru elicoptere militare și a șefilor care și-au mărit salariile
Avionul din 1971 care a „aterizat” în cel mai scump cartier din Brașov
Reportaj
11 oct.
Avionul din 1971 care a „aterizat” în cel mai scump cartier din Brașov
Ilie Bolojan și mai mulți lideri ai PNL
11 oct.
Noul PNL: Good Bye, USA și Deutschland Uber Alles?
Nicușor Dan, președintele României. Sursa foto: Hepta
11 oct.
Cinci luni de criză. Patru nominalizări. Nimeni nu s-a mișcat nici măcar un centimetru
Nicușor Dan, președintele României
9 oct.
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
9 oct.
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?