După o carieră de succes în televiziune, Gabriela Cristea s-a reorientat către proiecte personale și mediul online, o schimbare care îi oferă nu doar satisfacție profesională, ci și flexibilitatea de care avea nevoie pentru a petrece mai mult timp alături de familie. În ultimul an și jumătate, vedeta a primit diverse oferte pentru a reveni pe micul ecran.

Ce spune Gabriela Cristea despre revenirea în televiziune

Deși fanii își doresc să o revadă la cârma unei noi emisiuni, vedeta explică faptul că nicio propunere primită nu a convins-o să revină pe platourile de filmare. Totuși, ea subliniază că refuzurile nu au legătură cu calitatea formatelor propuse, ci cu prioritățile ei din prezent.

Gabriela CristeaIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

„De dorită sunt dorită. Am primit oferte în anul ăsta jumătate de când nu mai sunt la TV. Da, am primit și recent, dar nu a fost nimic care să mă facă să spun: gata, mă întorc! Și nu pentru că proiectele nu ar fi fost mari sau importante sau care să mă stimuleze, ci pur și simplu am simțit că mă mulțumește ceea ce fac acum, mă împlinește și mă face să mă simt bine cu mine”, a declarat Gabriela Cristea pentru Libertatea.

Gabriela Cristea și-a schimbat prioritățile

Dincolo de succesul profesional, echilibrul dintre carieră și viața personală a cântărit cel mai greu în decizia sa. Gabriela Cristea a demontat și mitul conform căruia o pauză de televiziune înseamnă mai puțină muncă. Volumul de activitate a rămas neschimbat, însă avantajul este controlul total asupra programului său. Vedeta reușește să fie mult mai prezentă în viața de familie și își organizează proiectele și filmările pentru podcast astfel încât munca să nu mai creeze presiune acasă.

„Și am mai mult timp pentru familie. Să știi că nu muncesc mai puțin. Doar că muncesc atunci când pot eu, ca să nu îmi mai afecteze viața de familie”, a concluzionat fosta prezentatoare TV. Recent, ea și-a afișat noua siluetă la un eveniment monden. Gabriela Cristea a slăbit 34 kg într-un an.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.