Șansele de a câștiga acest premiu sunt de doar 1 la 9,36 milioane

Un bărbat în vârstă de aproximativ 55 de ani, client fidel al barului, a decis să își încerce norocul cu un bilet Miliardario Maxi de 20 de euro. Spre surprinderea tuturor, sub stratul argintiu al biletului s-a ascuns marele premiu: 5 milioane de euro, suma maximă posibilă.

Potrivit Il Messaggero, șansele de a câștiga acest premiu sunt de doar 1 la 9,36 milioane. Momentul câștigului a fost unul de neuitat. Era în jurul orei 18, când barul a fost cuprins de strigăte de entuziasm.

„Este un client care vine din când în când”, a povestit patronul barului.

Ce a făcut bărbatul după ce a aflat vestea câștigului

Conform publicației menționate, prima reacție a fost aceea de a-i cinsti pe cei prezenți.

„Este originar de aici, dar acum locuiește în altă parte. Când a răzuit biletul, a sărit de bucurie. Era complet copleșit, nici nu mai știa ce să facă, era agitat, speriat și fericit în același timp. După ce s-a mai liniștit, prima sa reacție a fost să îi cinstească pe toți cei prezenți. Sunt foarte fericit că s-a întâmplat la noi și că i s-a întâmplat lui. Sigur, mi-ar fi plăcut să mi se întâmple mie”, a glumit proprietarul localului.

„Sper că nu am pierdut un client și că va continua să revină pe la noi”

Deși bucuria din bar a fost mare în acea seară, câștigătorul nu s-a mai întors până acum la locul unde și-a câștigat banii.

„Ieri, toți cei de la bar vorbeau doar despre asta. Era imposibil să ajungi la tejghea fără să auzi o frântură de conversație despre marea lovitură”, a adăugat patronul.

Acesta a precizat că așteaptă acum ca Loteriile Naționale să trimită afișul oficial care să anunțe câștigul, un simbol ce va rămâne, fără îndoială, mult timp expus în bar.

„Sper că nu am pierdut un client și că va continua să revină pe la noi”, a spus el râzând. „Sunt foarte bucuros și sper ca norocul să mai treacă pe aici”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.