Gabriela Cristea a participat la un târg de nunți de la Romexpo, unde și-a expus colecția de rochii de mireasă pe care a realizat-o în colaborare cu o creatoare de modă cu experiență. Față de anul trecut, când era destul de plinuță, vedeta arată excelent: a slăbit 10 kilograme în 7 luni, însă în urma unui regim drastic, din care a eliminat grăsimile, aducând și sportul în ecuație.
”Mă mențin în formă pentru că muncesc. Dar bine, asta făceam și înainte. Am mers la nutriționist, iar nutriționistul mi-a dat un regim de viață, până la urmă, și am mers și la sală. Am combinat sportul și dieta. Nu am un meniu fix, dar mănânc de cinci ori pe zi. Culmea! Trei mese principale, plus două gustări. Acesta este secretul, trebuie să mănânci mult și des. Organismul își trage energia de la alimente. Secretul este să mănânci puțin și des. Iaurturile degresate sunt în dietă, am renunțat la grăsimi, nu mai amănânc nici grăsimi animale, nici vegetale, decât în proporții foarte, foatre mici. În rest, salate, legume, carne, dar  mai mult pește, pentru că nu sunt carnivoră. Mănânc și eu carne, evident, la ocazii speciale, de Crăciu, de Revelion, de ziua mea… Dar în general prefer peșetele și carnea de curcan”, ne-a spus Gabriela Cristea.
Gabi ne-a mai mărturisit faptul că nu se dă în lături de la a-și satisface micile plăceri culinare, cum ar fi dulciurile, însă nu le consumă în cantități mari. Astfel, din când în când, vedeta mănâncă ciocolată sau prăjiturile preferate.
 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Actorul din Las Fierbinți care a slăbit 10 kilograme de la plâns. A ajuns la psiholog
FANATIK.RO
Actorul din Las Fierbinți care a slăbit 10 kilograme de la plâns. A ajuns la psiholog
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Viva.ro
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Mesajul Regelui Charles după ce nora sa, Kate Middleton, a anunțat că are cancer. Sunt trei cazuri de cancer la Casa Regală
Libertateapentrufemei.ro
Mesajul Regelui Charles după ce nora sa, Kate Middleton, a anunțat că are cancer. Sunt trei cazuri de cancer la Casa Regală
Șoc în tenis: Novak Djokovic s-a despărțit de omul alături de care a luat jumătate dintre Grand Slam-uri. Ce mesaj a avut sârbul
GSP.RO
Șoc în tenis: Novak Djokovic s-a despărțit de omul alături de care a luat jumătate dintre Grand Slam-uri. Ce mesaj a avut sârbul
Documentarul de pe Netflix despre misterele aurului din Transilvania. Ce comori sunt ascunse în România
FANATIK.RO
Documentarul de pe Netflix despre misterele aurului din Transilvania. Ce comori sunt ascunse în România
O dronă militară s-ar fi prăbușit în Brăila. Localnicii au filmat-o când a trecut peste casele lor. VIDEO
Știrileprotv.ro
O dronă militară s-ar fi prăbușit în Brăila. Localnicii au filmat-o când a trecut peste casele lor. VIDEO
Ce s-a aflat despre Liviu Moroiu de la 'Chefi la cuțite'. Bucătarul a refuzat cuțitul de aur de la chef Ștefan Popescu!
Unica.ro
Ce s-a aflat despre Liviu Moroiu de la 'Chefi la cuțite'. Bucătarul a refuzat cuțitul de aur de la chef Ștefan Popescu!
Acuzat că a uitat limba română, Răducioiu spune adevărul din spatele episodului bizar: "Evident că lumea a rămas şocată. Nu am vrut să jignesc" | EXCLUSIV
Orangesport.ro
Acuzat că a uitat limba română, Răducioiu spune adevărul din spatele episodului bizar: "Evident că lumea a rămas şocată. Nu am vrut să jignesc" | EXCLUSIV
"M-a înșelat. Mi-a luat casa!" Administratora unui bloc din Capitală, înjunghiată până la moarte de un vecin. Un martor a povestit șocat filmul crimei
Observatornews.ro
"M-a înșelat. Mi-a luat casa!" Administratora unui bloc din Capitală, înjunghiată până la moarte de un vecin. Un martor a povestit șocat filmul crimei
Horoscop 29 martie 2024. Săgetătorii au nevoie de o foarte bună organizare, în care interesele lor să fie pe primul loc, dar nu interesele imediate
HOROSCOP
Horoscop 29 martie 2024. Săgetătorii au nevoie de o foarte bună organizare, în care interesele lor să fie pe primul loc, dar nu interesele imediate
RECOMANDĂRI