Emily Burghelea și soțul ei și-au luat copiii și s-au mutat în Spania, făcând astfel un pas foarte important în viața lor. În cadrul unui interviu, artista a explicat de ce a luat această decizie și unde ar fi vrut inițial să se mute. Amedeea, fiica cea mare a lui Emily Burghelea, se apropie de momentul începerii școlii, iar alegerea sistemului de învățământ a cântărit foarte mult în decizia familiei.
„Ne-am mutat pentru copilași, pentru că trebuie să meargă la școală. Amedeea mai are un an de grădiniță, apoi intră la școală. Deși inițial voiam să mergem în Franța să o dăm la școală acolo și am meditat-o la franceză, ea știe foarte bine acum franceză și engleză, cumva viața ne-a adus în Spania”, a declarat Emily Burghelea, pentru Wowbiz.
Planurile familiei s-au schimbat după ce Emily a descoperit în Spania o școală care a convins-o.
„Am găsit aici o școală foarte foarte bună pentru ea care are review-uri minunate și cunoaștem pe cineva care are copiii la școala respectivă și e foarte mulțumită. Acum am zis să facem pasul și să începem, pentru că ea mai are un an până intră la școală și am zis să fie acomodarea mai ușoară pentru ea”, a povestit Emily.
Emily a dezvăluit cum se adaptează familia la această schimbare și ce îi place cel mai mult în Spania. „Noi am venit pentru copii și bineînțeles că a fost ideea mea, eu i-am adus pe toți aici și e superb. E un loc călduros, e un loc în care sportul e pe primul loc, toată lumea aleargă dimineața, e genul meu de loc. Îmi place foarte mult, am început deja să învăț spaniolă, știu deja puțin”, a mai spus ea.
„Copiii sunt puțin bulversați că ei știu engleză și franceză, spaniolă încă nu știu, dar cu toate astea vor învăța la grădiniță. De săptămână viitoare urmează să ne orientăm și cu grădinița, pentru că școala la care vrem să îi ducem nu are și grădiniță”, a explicat vedeta.