Gemenele Valentinei Pelinel și ale lui Cristi Borcea au împlinit 4 ani: „«Mărțișoarele» noastre”

Comentează
Valentina Pelinel și Cristi Borcea alături de copii

Gemenele Valentinei Pelinel și ale lui Cristi Borcea, Rania și Indira, au împlinit 4 ani. Fostul fotomodel a transmis un mesaj emoționant pentru fetițele sale.

În anul 2019, Valentina Pelinel aducea pe lume două fetițe superbe, care au primit numele de Rania și Indira. Astăzi, gemenele împlinesc 4 ani și sunt răsfățate de părinții lor, pentru a avea o zi de naștere de neuitat.

„La mulți ani, Rania și Indira! «Mărțișoarele» noastre împlinesc azi 4 ani”, a scris Valentina Pelinel pe rețelele de socializare. Deși sunt gemene, fetițele sunt foarte diferite, iar fanii au observat că micuțele nu seamănă foarte mult între ele.

Soția lui Cristi Borcea se descurcă foarte bine cu cei trei copiii și se simte cea mai fericită femeie de când aceștia au apărut în viața ei. La un moment dat, Valentina Pelinel declara că fiul său, Milan, este foarte liniștit, în timp ce una dintre gemene este mai năzdrăvană.

„Milan e foarte liniștit și cuminte, nu e el cel năzdrăvan! Una dinte fetițe e mai năzdrăvană, Rania! Eu sper să nu avem probleme cu ea, eu iau partea bună a lucrurilor! Sper să fie îndrăzneață și să se descurce în viață”, a declarat Valentina Pelinel pentru click.ro, în urmă cu câteva luni.

Și a continuat: „Ne uităm cum cresc sub ochii noștri și cum devin două domnișoare cu personalități diferite, cum descoperă lumea alături de noi. Fiecare moment devine atât de important tocmai pentru că timpul fuge mult prea repede. Rania e lipită de mine, Indira este în lumea ei și este mai înspre tati. Am învățat de la copiii mei să fiu mai tolerantă. Nu aveam atât de multă răbdare. Nici măcar nu ridic glasul în fața lor. Vreau să crească frumos și armonios. Cristi nu are răbdare de fel, dar cu copiii e altfel”.

Valentina Pelinel a apelat la fertilizare in vitro pentru a rămâne însărcinată cu gemenele

În urmă cu ceva timp, soția lui Cristi Borcea a dezvăluit că a apelat la fertilizare in vitro pentru a rămâne însărcinată cu gemenele, Rania și Indira. Valentina Pelinel spunea că își mai dorea copii, astfel că a apelat la medici pentru a o ajuta. Ea a preferat să facă fertilizare in vitro în România și a fost foarte mulțumită de toate serviciile.

„Da, o să spun pentru prima dată că am apelat la fertilizare. Restul speculaţiilor n-au o bază reală, ştiu că au existat multe scenarii atunci. Nu ştiu de ce, pentru mulţi, fertilizarea este un subiect tabu, pentru că aceasta este o cale de a ne împlini visul de a fi mame.

Sunt multe femei pentru care o sarcină naturală nu e posibilă şi aceasta este singura metodă, nu trebuie să ne ferim, ci trebuie să fim un exemplu şi să le dăm curaj celor care vor să aleagă calea asta.

Noi ne doream foarte mult copii şi am apelat la fertilizare aici, în România. Am avut parte de multă discreţie şi de servicii ca-n străinătate”, a declarat ea pentru OK!Magazine.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
17:12
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
MONDEN
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
17:41
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
Laura Cosoi
17:24
Cum a apărut Laura Cosoi în prima zi de școală a Verei: „Cât de prețioase sunt toate aceste prime dăți”
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
18:54
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
18:37
Ce modele populare de mașini din România își pierd mai mult de jumătate din preț în primii 5 ani. Unele sunt mai ieftine cu 60%
18:33
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
18:27
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
TRENDING
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
Celine Dion, văzută din profil în timpul concertului de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris, 2024
18:00
Concertul lui Céline Dion din Paris atrage tot mai mulți turiști în capitala franceză. Numărul biletelor de avion vândute a crescut cu 11%
mama la 40 ani Foto arhiva personala
17:57
Mamă la 42 de ani, după 5 proceduri FIV. Medicul ginecolog Corina Gică: „Aproximativ 4% dintre nașterile din România au fost la femei de peste 40 de ani”
Deșeuri radioactive în Oceanul Atlantic 200.000 de butoaie au fost aruncate de SUA și Franța din 1950 și până astăzi. Sursă foto: Getty Images.
17:28
Din 1950 până astăzi, americanii și francezii au aruncat 200.000 de butoaie cu deșeuri radioactive în Atlantic: au schimbat ecosistemul de pe fundul oceanului
Protest împotriva turismului excesiv, slogan pulverizat pe o fântână, Campo Santa Margerita, Veneția, Italia, Europa
17:28
Turiștii, alungați de pe plaje și din orașe. Măsurile drastice luate în Spania, Grecia și Japonia împotriva numerelor mari de vizitatori
peisaj rural amplasat într-o vale largă, flancată de dealuri, Kosmaj, Serbia
16:56
Poți închiria un apartament cu 30 de euro și o casă întreagă cu doar 60. Stațiunea montană la 2 ore de România unde berea e ieftină și se mănâncă pe bani puțini
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Fotografie cu caracter ilustrativ
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Lumea folosește AI pentru a finaliza direct o achiziție. Foto: magnific.com
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!