Horațiu Mălăele Face Dezvăluiri. De Ce A Fost Exmatriculat Din Liceu

Iată cele mai recente vorbe dăruite de marele actor admiratorilor săi, în revista VIVA! Vă redăm parte din ele cu doar câteva ore înainte să intre pe marile ecrane filmul-eveniment „Moromeții 2”, în care Victor Rebengiuc i l-a predat pe Ilie Moromete lui Mălăele și pe Mălăele regizorului Stere Gulea, cu mențiunea că „e cel mai bun”.

Veți fi Ilie Moromete în cea mai recentă ecranizare a operei lui Marin Preda. Cum a venit acest rol și care a fost primul lucru ce v-a trecut prin minte atunci când vi s-a propus?

Propunerea a venit din partea regizorului Stere Gulea. La început, am rămas în plasa unei îndelungi uluieli, după care m-am dus acasă, am recitit opera lui Preda și m-am luminat. După această dumireală, am ajuns la concluzia că e posibil. Așa încât a doua zi i-am dat telefon lui Stere și i-am spus că sunt de acord.

VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 5

De ce uluit?

Pentru că prima operă cinematografică a lui Stere a imprimat un personaj destul de puternic și mi-a fost destul de greu să mă despart de imaginea lui Moromete-Rebengiuc. După aceea, mi-am dat seama că e vorba despre o nouă compoziție chimică, despre o altă perioadă și așa mai departe. Toate puse în balanță m-au făcut să cred că pot să mă gândesc la acest personaj aproape mitologic.

Într-un interviu acordat TVR, vorbeați despre profesia de actor și despre combustia de pe scenă, dar mai ales de dincolo de ea. Ce simțiți că vă consumă cel mai tare, minutele din fața publicului sau „colcăiala” care se întâmplă în afara spectacolului?

Toate deopotrivă în alt fel. Pentru că vorbeam despre mentalități, există o impresie cum că lumea din teatru sau actorii din teatru mai mult se distează. Este o formă naivă de a vedea viața actorului. Dincolo de gard, se află un om extrem de grijuliu cu ceea ce face, extrem de sârguincios, de multe ori complexat, de multe ori distrus. Sunt mii de îngrijorări care traversează viața unui actor.

Există vreo teamă pe care o aveți cu privire la profesia dumneavoastră?

S-a făcut un studiu cu privire la cea mai mare teamă a umanității, plecând de la ideea preconcepută că ar putea fi frica de moarte. S-a stabilit însă că teama cea mai mare a umanității este frica de vorbit în public. Teama dintotdeauna a actorului este ca, la un moment dat, să se scurtcircuiteze și să nu mai știe ce spune. Este, de altfel, și o celebră temă pirandelliană.

Deși este greu de crezut că și actorii s-ar confrunta vreodată cu teama de vorbit în public…

Da, dar există. Nu vă înțeleg mirarea… E ca și cum am vorbi despre două categorii distincte: oameni și actori. Și actorii sunt oameni. Cred. Sper. Deși, la un moment dat, tatăl unui mare actor, Florin Scărlătescu, spunea: „Am doi copii și-un actor”.

Ați copilărit într-o perioadă grea pentru România. La finalul anilor ’50 se simțeau încă efectele războiului și tot mai pregnant cele ale comunismului. Dumneavoastră și familia dumneavoastră, cum le-ați simțit?

Copii fiind, eram inconștienți, dar, după aceea, când ne-am mai deșteptat și am început să punem urechea la spusele părinților, am aflat că, de fapt, copilăria noastră a locuit într-o cruntă sărăcie. Mai târziu, ne-am îngrozit de-a binelea, pentru că, la venirea comuniștilor, cele două familii – a tatălui și a mamei – erau considerate chiabure. Deci niște oameni avuți. Dar cum, nu înțeleg, pentru că eu am copilărit în casele lor, iar acestea erau niște case dărăpănate, cu pământ pe jos. Comuniștii nu s-au sfiit totuși să le ia casele, vitele și tot ce aveau. Dar ei au fost atât de mândri, că nu au vrut să lucreze la colectiv pe pămîntul lor. Să-i obligi să muncească pe propriul pământ furat era o aiureală, semăna a blestem, o formă de cinism fără seamăn. Și atunci, moșul meu din partea tatălui nu a mai muncit deloc, iar celălalt, din partea mamei, mergea pe jos 11 kilometri în fiecare zi, undeva la Motru, să fie paznic de noapte la un garaj.

Totuși, în loc de arte plastice ați ales teatrul, iar caricatura a rămas la nivel de pasiune.

Nu sunt numai caricaturist. Am făcut vreo 100 de tablouri în ulei, pe care le-am vândut în toată lumea. Am debutat prin a fi acuarelist și continui să fiu. Acum am descoperit o tehnică, nu mai bună, dar mai eficientă – tehnica acrilicului. În timpul liber mai fac și caricaturi. De fapt, eu nu fac o caricatură în sensul semantic al cuvântului, ci, mai curând, o grafică satirică.

Horațiu Mălăele, destăinuiri în revista VIVA! "Am intrat într-un nămol cu implicații politice, după care a urmat exmatricularea"

România azi, în viziunea lui Horațiu Mălăele. O imagine care chiar face cât o mie de cuvinte! Caricatura a fost făcută de maestru pentru revista VIVA

Aminteați, la un moment dat, că ați fost exmatriculat „de foarte multe ori”? De ce? Și ce înseamnă „de foarte multe ori”?

De 10-15 ori. Făceam nefăcute. De exemplu, odată am fost în situația de a fi exmatriculat din toate școlile din țară fără drept de reînscriere, pentru că făcusem o caricatură a unui profesor și, în naivitatea mea, am decis să o pun în ramă. Și am luat un tablou din clasă, i-am scos fotografia și am pus caricatura în rama aia. Nu mi-am dat seama că puteam fi implicat politic pentru asta. Dar eu scosesem fotografia lui Lenin. Eram destul de inconștient prin clasa a X-a. Am intrat atunci într-un nămol cu implicații politice, după care a urmat exmatricularea. Dar au avut nevoie de mine pentru că desenam la o revistă a orașului, așa că m-au reprimit. Am rămas, totuși, două fericite săptămâni exmatriculat, ei crezând că îmi fac un mare rău.

Horațiu Mălăele, destăinuiri în revista VIVA! „Am intrat într-un nămol cu implicații politice, după care a urmat exmatricularea”