Horia Brenciu a făcut o schimbare majoră în ceea ce priveşte cariera sa. Cel care a făcut furori ca antrenor la show-ul „Vocea României”, de la Pro TV, a decis să renunţe la colaborarea cu trustul respectiv în favoarea Antenei 1.
Într-un interviu pe care l-a acordat pentru www.okmagazine.ro, artistul a vorbit despre plecarea sa din Pro TV, dar şi despre Marius Moga, cel cu care a avut tot timpul de furcă la „Vocea României”.
„Am ales Antena 1 pentru că am găsit un partener pentru spectacolele mele şi nu numai. Noul format „Voice Kids” a fost făcut public după plecarea mea din Pro TV. Nu are nicio legătură cu această mutare”, a explicat Horia Brenciu.
Întrebat dacă s-a consultat cu iubita sa, Alice Dumitrescu, când a făcut mutarea, muzicianul a spus:
„Când faci un pas de genul ăsta, te gândeşti la toată lumea care e responsabilă de activitatea ta, familie şi colegi. Mă refer aici la orchestra mea. Alice a fost prima care a semnat cu Antena 1, ca producător al emisiunii Serviciul Român de Comedie”.
Despre reacţiile oamenilor vizavi de plecarea sa de la Pro TV, artistul a comentat:
„Sunt flatat de şirul de reacţii pe care l-am stârnit, lume pro şi contra. Ceea ce mi se pare important este că majoritatea mi-au urat succes şi mi-au spus că mă vor urma oriunde aş fi. Până la urmă, omul sfinţeşte locul”.
În ceea ce-l priveşte pe Marius Moga, fostul său coleg de la „Vocea României”, cel cu care a avut numeroase controverse, Brenciu a spus, mai în glumă, mai în serios:
„Suntem exact în aceleaşi relaţii în care am fost întotdeauna. M-a certat că am plecat din PRO. Cred că îmi simte lipsa deja”.
Recomandări
Klaus Iohannis, ultimul mesaj de 1 Decembrie ca președinte: „Știu că am făcut greșeli, vă cer iertare”. Bilanțul celor 10 ani de mandat | VIDEO