Real Madrid este cel mai valoros club de fotbal din lume. Cât valorează gigantul spaniol și pe ce loc se află Barcelona

Comentează
Kylian Mbappe sărbătorește marcarea celui de-al patrulea gol al echipei sale cu coechipierii Franco Mastantuono și Vinicius Junior în timpul meciului LaLiga EA Sports dintre Levante UD și Real Madrid CF de la Ciutat de Valencia, pe 23 septembrie 2025, la Valencia, Spania

Real Madrid își păstrează poziția de cel mai valoros și mai puternic brand de fotbal din lume pentru al treilea an consecutiv, atingând o valoare estimată la 2,4 miliarde de euro, în creștere cu 25% față de anul precedent, relatează Marca.

Rivala FC Barcelona își menține locul al doilea în clasament, cu o valoare de aproape 2 miliarde de euro, potrivit datelor furnizate de raportul internațional „Football 50 2026”, realizat de compania de consultanță Brand Finance.

Studiul relevă o expansiune fără precedent a afacerilor din fotbalul de elită. Însumate, cele mai valoroase 50 de branduri din lume valorează 23,9 miliarde de euro, înregistrând cea mai mare creștere anuală din ultimii 15 ani.

Primele zece cluburi ale lumii concentrează aproape două treimi din această sumă, adică 14,9 miliarde de euro.

Cum domină Real Madrid și FC Barcelona fotbalul mondial

Gruparea din capitala Spaniei se află în fruntea clasamentului atât prin valoarea financiară, cât și prin indicele de putere al mărcii, unde a obținut un scor de 95,8 din 100 — cel mai ridicat dintre cele 281 de cluburi evaluate la nivel global.

Experții explică această poziție prin expansiunea internațională masivă a clubului, portofoliul de sponsori, istorie și capacitatea de a atrage jucători de top.

La rândul său, FC Barcelona a consemnat o creștere de 15% a valorii de marcă, susținută de revenirea pe arena Spotify Camp Nou și de titlurile interne câștigate în LaLiga.

Arsenal, salt spectaculos în clasamentul financiar

Marea surpriză a ediției din acest an este Arsenal Londra, care a înregistrat cea mai mare urcare din eșalonul fruntaș.

Clubul englez a avansat cinci poziții, până pe locul al treilea, ajungând la o valoare de 1,5 miliarde de euro în urma unei creșteri de 28%. Evoluția spectaculoasă este pusă pe seama performanțelor din Premier League și a parcursului până în finala Ligii Campionilor.

Topul celor mai puternice zece cluburi este completat de Bayern München (locul 4, tot cu 1,5 miliarde de euro), Paris Saint-Germain (locul 5), Manchester City, Liverpool, Manchester United, Chelsea și Borussia Dortmund.

LaLiga își consolidează poziția înaintea Cupei Mondiale din 2030

În ceea ce privește întrecerile interne, Premier League rămâne cea mai valoroasă ligă din lume, urmată de LaLiga, Bundesliga, Serie A și Ligue 1.

Fotbalul spaniol își confirmă forța și prin prezența altor echipe de tradiție în Top 50: Atlético Madrid a urcat pe locul 11 (+22%), Betis Sevilla a ajuns pe 33, iar Athletic Bilbao, Villarreal și Real Sociedad completează tabloul clasamentului global.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Schiță traseu
Exclusiv
13:00
Proiectul uriaș readus pe masa Europei de oamenii de afaceri din Iași: o „autostradă” de 2.000 km între Marea Neagră și Marea Baltică
54.000.000 de euro primește o fabrică din România ca să producă muniție NATO: va scoate cel puțin 80 de cartușe pe minut. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto: Getty Images
12:41
54.000.000 de euro pentru noua linie de muniție NATO de la Cugir: va scoate cel puțin 80 de cartușe pe minut
MONDEN
Cheloo si Mihai Ban la Asia Express. FOTO/ Antena 1
13:18
Mihai Ban, coechipierul lui Cheloo, s-a accidentat la „Asia Express” 2026. Reacția artistului „Îmi pare rău”
Adelina Pestrițu prezintă Burlacii: Foc în Paradis
12:34
„Burlacii: Foc în Paradis”, 15 septembrie 2026. Se încing spiritele în vilă. Fetele își pun întrebări despre bărbații prezenți
POLITIC
Siegfried Mureșan, luni, 14 septembrie, în Parlamentul European de la Strasbourg. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
14 sept.
Siegfried Mureșan, propunerea de premier PNL-USR-UDMR, vorbește despre alegerile anticipate
Un colaj cu Nicusor Dan in stanga si Lucian Pahontu in dreapta
14 sept.
Ce l-a supărat pe Nicușor Dan în articolul Recorder despre generalul Pahonțu: „Nu poți, pe o chestiune așa de serioasă, să începi cu o poză cu mine și cu domnul Pahonțu”
Ultimele știri
13:17
Aeroportul din Catania, închis din nou, din cauza erupției vulcanului Etna. Cum poți obține compensații financiare dacă ți s-a anulat zborul
13:06
S-a dus la spital cu dureri abdominale, iar medicii i-au găsit în stomac un termometru cu mercur pe care îl avea acolo de 20 de ani
13:01
Copiii sub 15 ani, vizați de noi restricții în UE. Ce se va întâmpla cu accesul pe rețelele sociale, TikTok și ChatGPT
13:00
Nivelul Dunării a scăzut dramatic, dar dragarea a fost oprită la Cernavodă din cauza birocrației: contractul a expirat și e nevoie de o nouă Hotărâre de Guvern
TRENDING
14 sept.
Sute de mii de pensii, recalculate greșit: raportul Curții de Conturi dezvăluie greșeli grave în activitatea Casei de Pensii
14 sept.
El Nino va schimba toamna și iarna pe planetă: centrul și nordul Europei vor fi puternic afectate
14 sept.
În anii ’50 era o câmpie aridă. Azi, 33.000 de hectare de sere produc peste 4 milioane de tone de legume și fructe
14 sept.
Horoscop 15 septembrie 2026. Balanțele ar fi bine să se uite cu mai multă atenție la ceea ce au și pot oferi celor dragi, în loc să fie morocănoși
Un cuplu fericit care explorează străzile orașului cu ajutorul unei hărți
12:45
Ghidul „Not Hot List” 2027: top 10 destinații de vacanță ieșite din comun, care vor fi la mare căutare anul viitor
Skyr - iaurt tradițional islandez
11:20
Ce este skyr și cum se obține - proprietăți și beneficii pentru sănătate
Viaductul Glenfinnan, situat în Highlands-ul scoțian, pod feroviar suspendar Harry potter
11:08
Podul feroviar suspendat, celebru pentru filmele Harry Potter, se va închide. Autoritățile din Scoția plănuiesc modernizări în valoare de peste 25.500.000 de euro
Cuplu de vârstnici care efectuează exerciții de radio, întindere, antrenament și exerciții de flexibilitate în parc
10:07
Record istoric în Japonia: numărul persoanelor de cel puțin 100 de ani a depășit pragul de 100.000. 90% sunt femei
Parcarea NCP, Aeroportul Internațional Birmingham, Birmingham, Regatul Unit
08:49
A plătit 6 lei pe minut pentru o oră de parcare la aeroport, în Marea Britanie: „Jaf în plină zi”
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Îmbrâmceli la protestul fermierilor în Piața Victoriei, jandarmii au folosit gaze lacrimogene
06:43
Noi îmbrânceli la protestul fermierilor din fața Guvernului. Jandarmii au folosit gaze lacrimogene, Pasajul Victoriei este blocat în ambele sensuri
Nicușor Dan
Exclusiv
11:01
Președintele Dan nu se grăbește să numească ambasadori noi la post pentru că durata de patru ani a unei misiuni ar reprezenta o cutumă, nu un termen legal. Legea îl contrazice
Imaginea prezintă mâinile unei femei care verifică un bon de cumpărături în timp ce ține un cărucior de cumpărături pe un culoar dintr-un supermarket
10:19
Românii devin tot mai pesimiști: 85% se așteaptă la noi scumpiri, iar 78% cred că nivelul lor de trai va fi mai slab peste un an - Sondaj IRSOP
O breșă de securitate a afectat recent aproximativ 680 de clienți ai Revolut, dintre care 27 sunt din România. Sursă foto Shutterstock
09:46
Țeapa prin e-mail care a păcălit clienții Revolut: Cum au obținut hackerii acte de identitate și extrase de cont ale clienților, inclusiv din România
Nicuşor Dan a semnat decretul pentru acreditarea Theodorei-Magdalena Mircea ca ambasador al României în Cuba și alte state din Caraibe. Foto: Profimedia
12:00
Nu doar corupția ucide! Nepăsarea de oameni și nepriceperea la guvernare ucid și ele!
Imaginea îl prezintă pe Nicușor Dan vorbind de la o tribună oficială, având în fundal steagurile României și Uniunii Europene.
07:00
Moș Crăciun pe genunchii lui Nicușor
O randare cu centrala nucleară și cele șase minireactoare care ar urma să fie construite la Doicești
14 sept.
Americanii numesc Doicești „rampa de lansare a nuclearului american în Europa”. Guvernul de la București îl numește problemă. Cine are dreptate?
Piesă de șah doborâtă
14 sept.
Neputința și deciziile greșite ale unora îi împing pe alții să preia puterea!