E cuplată de un an cu un cântăreţ
Care… Hrubi e leşinat după Ioana. Spune de-spre ea că este “coprezentatorul ideal… isteaţă, talentată, cu mult simţ al umorului şi, colac peste pupăză, mai e şi frumoasă. Dacă eram mai tânăr, îi schimbam statusul pe Facebook din necăsătorită în căsătorită! Clar, rămâne nepoţica mea preferată, din toată familia Cronicuţei”. Desigur, Hrubaru glumeşte la partea cu luatul Ioanei de nevastă, că, dacă n-ar glumi, ar avea de-a face cu iubitul ei. De un an şi ceva, vedetei de la Prima TV îi stă alături un tânăr din Constanţa, care a avut un parcus profesional asemănător cu al ei: dacă Ioana a terminat Dreptul, dar a ales televiziunea, Cristian Dumitrescu a absolvit Istoria şi Ştiinţele Politice, dar şi-a făcut un nume în muzică. Cristian – care îşi spune Christian D. – a devenit cunoscut alături de trupa Narcotic Sound, cu care a lansat melodiile “Mamasita” şi “Labirint de sentimente”. Cum le merge împreună? “Am împlinit deja un an şi nu ştiu la alţii cum e, dar la noi fiecare zi e o sărbătoare”, ne-a mărturisit Ioana.
Dezbrăcatu ar schimba ceva la ea…
Ioanei nu-i prea place să vorbească despre iubitul ei, aşa că ne întoarcem la “Cronică”, unde frumuşica dă din casă despre colegii ei şi-ai lui Hrubaru, Huidu şi Dezbrăcatu: “Există două situaţii: una în care Huidu are dreptate şi cealaltă, în care tu te înşeli şi Huidu are dreptate. Iar Dezbrăcatu e cel care te face să nu ştii de glumă, pentru că, atunci când vorbeşte, nu ştie nimeni ce-i pe bune şi ce nu…”. Acestea fiind spuse, pare că şedinţele lor sunt amuzante. Şi ar fi şi mai amuzante dacă s-ar îndeplini dorinţele celor doi legate de Ioana. Şerban spune despre ea că “îi prea ardeleancă” şi ar vrea să fie “un pic mai înţepată”, iar Dezbrăcatu (foto) i-ar schimba accentul ardelenesc cu unul de moldoveancă… l