Vacanță vacarm în Cheile Sohodolului: mititei, motoare și calcar Reportaj

Avem, în Cheile Sohodolului, în creier, ATV, în stomac, mititei, între picioare, motoare, în spirit, libertatea „de a face ce mușchii mei vreau”. Acces auto, din Târgu Jiu 25 – 30 de minute. Din București, 4 ore și 30 de minute. Din Cluj-Napoca 4 ore – 4 ore și 30 de minute. Din Iași 7 ore și 30 de minute. Din Monaco, 19 – 21 de ore.

Atracțiile Cheile Sohodolului, fundal pentru grătare

Inelul Doamnei: stâncă uriașă perforată prin care turiștii privesc cerul. Dar bună și pentru a vedea dacă mai este mult până la locul de parcare.

Acolo am prins un Amin, mamă, „la maxim”

„Nu cer bogăție și nu cer onoruri,

Ci cer doar iertare în sfintele coruri.

Să speli Tu din mine tot ce e pământ,

Să reînviez prin al Tău Sfânt Cuvânt.

Căci lutul se-ntoarce în lutul de jos,

Dar sufletul strigă la Tine, Hristos!

Adu-mă acasă, din noapte mă scoate,

Că mila Ta, Doamne, le șterge pe toate.

Ridic ochii-n ceruri, cu fruntea plecată,

Și spun doar atât: „Miluiește-mă, Tată!”

Peștera Popii: Adăpost istoric cu semne rupestre, pare se din Epoca Bronzului. Bun prilej pentru scrijelituri de inițiale, ambalaje de snacks-uri.

„De acolo se auzea așa tulburător:

Ne-am ridicat din praf și din dor

Cu pumnii strânși cu ochii în zbor

Și chiar dacă azi pare târziu

Încă arde ceva…”

Nările: Două arcade spectaculoase prin care se zbânțuie vântul. Sau efluviile de la eșapamente și fumul de cărbuni.

E muzică și-n Nări: „Rău mă dor, ochii mă dor”

Rău mă dor, ochii mă dor,

De lumina soarelui,

Rău mă dor, ochii mă dor,

Plâng pământul de dorul ei…

E natură, e libertate. E suferință în cântece ascultate, în motoare și mititei. În Sohodol.

O durere înăbușită se eliberează: ATV, motor, mic și „supraviețuire”

Cea mai zgomotoasă formă de „iubire de natură” se manifestă pe patru roți supradimensionate. ATV-ul a devenit regele neîncoronat al rezervației. Echipe de „astronauți” înarmați cu orgolii uriașe ară potecile de munte. Paradoxul e maxim: mergi la munte ca să respiri aer curat, dar înghiți praful și gazele lăsate în urmă de o caravană de ATV-uri care urcă spre golul alpin pentru că mersul pe jos este depășit, e pentru bătrâni, pentru proști.

Uite, ce auzi în Chei:

„Mamă, ai văzut ce unghi a luat pe stânca aia? Zici că e capră neagră, nu utilaj! N-are moarte japoneza asta!”.

„Auzi cum sună eșapamentul ăsta în chei? Ce acustică, frate! Zici că e concert rock direct în creierul munților, se aude până la Târgu Jiu!”.

„Băi, n-ai treabă, cu tracker-ul ăsta intri direct prin Inelul Doamnei dacă te țin curelele. Nu există obstacol pe care să nu-l muște gumele astea!”.

„Uită-te și tu ce frumos e îmbrăcat în noroi de sus până jos… Așa arată un ATV fericit! Dacă te întorci curat de pe Sohodol, ai ieșit degeaba din casă”.

„Asta înseamnă libertate, tată! Alții trag de picioare pe poteci de trei ore și noi am băut deja cafeaua în golul alpin. Tracțiunea integrală e sfântă!”.

Nu ești călcat de un ATV? Ai toate șansele să fii surzit de o motocicletă. Cheile Sohodolului au o acustică excelentă, gândită de natură pentru fâșâitul frunzelor. Astăzi, pereții de stâncă amplifică sutele de cai putere ai viteziștilor care testează virajele asfaltate sau ai enduriștilor care confundă albiile protejate ale râurilor cu traseele de obstacole.

Intrarea în rezervație nu miroase a rășină, ci a slănină încinsă și bicarbonat

Micul este zeul la care se închină majoritatea vizitatorilor. Sute de grătare funcționează simultan într-o democrație perfectă a fumului: muzica bubuie din portbagaje deschise, muștarul curge pe pajiștea protejată, iar mândria națională se măsoară în numărul de caserole golite sub privirea neputincioasă a panourilor cu „Zonă Protejată”.

„Dorința de a frige carne deasupra focului este înscrisă în ADN-ul uman încă de pe vremea dacilor sau a omului de Neanderthal. Grătarul nu este un moft modern, ci o întoarcere la origini”.

„Ce poluare, domne? E fum de lemn uscat, e bio! Mirosul de cărbune și de cârnați rumeniți face parte din farmecul muntelui. Decât să miroase a gaze de eșapament de la oraș, mai bine a fum de grătar cinstit”.

„Bunicul meu nu venea la pădure cu sandvișul în folie de aluminiu. Focul în aer liber e tradiție românească. Strămoșii noștri vânau și frigeau carnea direct pe jar în peșterile astea de lângă noi. Noi doar ducem obiceiul mai departe, dar cu muștar”.

Deși magazinul din Runcu vinde cărbuni, oamenii se cred în Survivor. Așa apare expediția în pădurea rezervației pentru „vreascuri”. În realitate, grupuri de turiști veseli rup crengi verzi, trag de copaci tineri și adună tot ce arde pentru a economisi zece lei pe o pungă de mangal, lăsând liziera curățată ca după trecerea unei armate de castori disperați.

Cu micii în stomac, poți trage un drum la Coloana Infinitului, Masa Tăcerii, Poarta Sărutului

Este Ansamblul Sculptural Constantin Brâncuși de la Târgu Jiu (situat la o aruncătură de băț de Runcu și Cheile Sohodolului). E din 1937 și 1938 și e dedicat celor care au căzut în Primul Război Mondial, apărându-și țara pe digul Jiului. Cobori din calea mititeilor și cobori în Calea Sufletului.

Masa Tăcerii

Situată în Parcul Central, aproape de malul Jiului, este simbolic începutul călătoriei. Din calcar, înconjurată de 12 scaune în formă de clepsidră. Este masa dinaintea confruntării cu destinul. Ce fac? Mă duc la Moarte? Pentru cine mă duc eu la Moarte? Ce gând, ce idee! Nu-i mai bun un selfie?

Poarta Sărutului

Amplasată tot în Parcul Central, pe aleea principală, această poartă din piatră face trecerea către cealaltă lume. Pe stâlpii ei masivi se regăsește, stilizat, motivul îmbrățișării.

Simbolizează trecerea la datorie, momentul în care tinerii soldați își iau rămas-bun de la iubite și familii înainte de a merge la război. Sărutul este abstractizat de Brâncuși până când ochii celor doi îndrăgostiți se contopesc, formând o figură circulară asemănătoare cu semnul infinitului sau cu niște pupile uriașe care privesc dincolo. Ce gând, ce idee! Nu-i mai bun un selfie?

Coloana Infinitului (Coloana fără Sfârșit)

Situată în Parcul Coloanei, la capătul estic al axei, piesa este realizată din module de fontă alămite, înșirate pe un ax de oțel. Ea măsoară aproape 30 de metri înălțime. Fiecare modul (mărgea) este privit ca un suflet de erou care se înalță la cer. Structura ar putea continua la nesfârșit în văzduh. Este simbolul sacrificiului suprem care duce la nemurire. Este războiul cu adevărat nemurire? Nemurire pentru cine? Ce gând, ce idee! Nu-i mai bun un selfie?

Pe scurt, avem drumul vieții omului: te aduni la masă în tăcere (Masa Tăcerii), treci prin poarta iubirii și a inițierii în viața matură (Poarta Sărutului), pentru ca în final, prin moarte și sacrificiu, sufletul să se înalțe la ceruri în eternitate (Coloana Infinitului).

De fapt, ce zic eu? Această viață e celebrată minunat prin pozele contemporanilor, veniți de la Runcu, de la Cluj, de la Iași, de la București sau Monaco. Ce gând, ce idee! Ce bun e un selfie!

Răsgândirea reporterului

Nu cumva mititelul merge cu Sohodolul? De ce selfie-ul n-ar fi bun la Coloana Infinitului? De ce mititelul nu s-ar mânca bine pe Masa Tăcerii? A cui este Poarta Sărutului, de ce n-am trece cu ATV-ului pe sub ea? Nu în felul acesta Sohodolul, Infinitul sunt vizitate, intră în mintea omului?

Pentru că uite așa am întrebat: „De ce vă pozați cu Coloana?”. Și eu am primit răspuns: „Dar ce vrei să rămână singură, ca proasta? Uite, așa mai vede și ea o mângâiere de la cineva, vede măreția românului”.